India începe să cumpere petrol iranian în rupii

(Getty Images)
Andrei Popescu
09.01.2019

În urmă cu trei luni, pe la mijlocul lui octombrie 2018, Subhash Chandra Garg, secretar pentru probleme economice la Ministerul indian de Finanţe, a afirmat că India încă nu a creat un sistem de plăţi pentru petrolul cumpărat din Iran. El a făcut remarcile cu puţin timp înainte să primească o scutire din partea SUA de la sancţiunile aplicate asupra Iranului, astfel permiţându-i-se să continue să importe petrol din Iran. India este cel de-al doilea client pentru petrolul iranian, după China, potrivit site-ului de ştiri Zero Hedge.

Garg a făcut comentariile pe fondul unor ştiri potrivit cărora India a purtat tratative privind renunţarea la dolarul american în tranzacţiile petroliere cu Rusia, Venezuela şi Iran, pe care le va încheia, în schimb, fie în rupii indiene, fie pe baza unui acord de barter. Dar un lucru a fost sigur: India a dorit să continue să importe petrol din Iran din cauză că acesta oferă reduceri şi stimulente generoase pentru cumpărătorii indieni, într-o moment în care guvernul indian se chinuie să facă faţă preţurilor crescute la petrol şi unei monede naţionale slăbite care îngreunează suplimentar nota sa de plată pentru importurile de petrol.

Dar acum, în noul an, aflăm că India a găsit o soluţie la acea problemă şi a început să plătească în rupii pentru petrolul iranian, a declarat marţi un înalt funcţionar bancar, fiind primele astfel de plăţi de când SUA a impus noi sancţiuni asupra Teheranului în noiembrie 2018. Şi o sursă a industriei a precizat pentru Reuters că principalele rafinării ai Indiei, Indian Oil Corp şi Mangalore Refinery & Petrochemicals, au efectuat deja plăţi pentru importurile de petrol iranian.

India, cel de-al treilea importator de petrol al lumii, a dorit să continue să cumpere petrol din Iran în condiţiile în care acesta oferă transport gratuit şi o perioadă de creditare prelungită şi în condiţiile în care Iranul va folosi fondurile în rupii pentru a plăti în principal pentru importurile din India.

„Astăzi am primit o sumă considerabilă de la câteva companii petroliere”, a precizat Charan Singh, director executiv la banca de stat UCO Bank, într-un interviu cu Reuters. Totuşi, el nu a dezvăluit numele rafinăriilor sau ce sume au fost depuse.

Indicând că doreşte să extindă comerţul petrolier cu Teheranul, New Delhi a emis recent o notificare ce scuteşte de la unele taxe plăţile efectuate către Compania Petrolieră Naţională Iraniană pentru importuri de petrol.

Între timp, în loc să efectueze tranzacţii în dolari, Iranul concepe un mecanism de plăţi, inclusiv barter, cu parteneri comerciali precum India, China şi Rusia după o întârziere în crearea unui mecanism special de plăţi condus de UE care urmăreşte să faciliteze comerţul cu Teheranul, a declarat marţi ministrul iranian de Externe, Javad Zarif.

După cum notează şi Reuters, în precedenta rundă de sancţiuni impusă de SUA, India a efectuat 45% dintre plăţile pentru petrol în rupii şi restul în euro, însă de această dată a semnat un acord cu Iranul pentru a efectua toate plăţile în rupii, în condiţiile în care New Delhi a dorit să-şi regleze soldul comercial cu Teheranul. Astfel, importurile Indiei din Iran au totalizat 11 miliarde de dolari în perioada aprilie-noiembrie 2018, din care aproximativ 90% dintre plăţi au fost pentru petrol.

Singh a declarat că rafinăriile indiene au efectuat anterior plăţi către 15 bănci, dar că acum vor face depuneri doar în conturile a nouă creditori iranieni, din moment ce, de atunci, unul şi-a încetat activitatea, iar ceilalţi cinci au fost sancţionaţi de SUA.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor