Începe sezonul majorărilor salariale. Bani mai mulţi pentru unii bugetari şi pensionari din suprataxarea salariilor mari
alte articole
Guvernul Grindeanu pregăteşte o Ordonanţă începând cu 1 februarie 2017, drepturile salariale ale personalului plătit din fonduri publice din instituţiile şi autorităţile publice ale administraţiei publice locale vor fi majorate cu 20% faţă de nivelul acordat/stabilit pentru luna ianuarie 2017, relatează Mediafax.
Nu intră sub incidenţa acestor prevederi, personalul care ocupă funcţii de demnitate publică alese din cadrul organelor autorităţilor publice locale, respectiv primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi ai consiliilor judeţene etc. De asemenea, majorările nu se vor aplica indemnizaţiilor de şedinţă de care beneficiază consilierii locali, respectiv consilierii judeţeni, potrivit legii.
Potrivit sursei citate, proiectul de ordonanţă prevede, de asemenea, creşterea punctului de pensie cu 9%, acesta urmând să ajungă la 1000 de lei, în timp ce pensia socială minim garantată va fi de 520 de lei.
În ceea ce priveşte banii din care se vor face aceste majorări, aceştia vor fi procuraţi printr-un fel de "haiducie", respectiv prin suprataxarea salariilor mari. Astfel, premierul Grindeanu a declarat vineri că eliminarea plafonului de 5 salarii medii brute peste care nu se impunea CAS şi CASS va asigura venituri suplimentare la buget de 1,9 miliarde lei, din care se va putea acoperi integral majorarea salariului pentru angajaţii din cultură, creşterea pensiei minime de la 1 martie, transport gratuit pentru toţi studenţii şi dublarea burselor acestora.