Hunedoreancă reţinută de poliţişti după ce ar fi cerut 25.000 de euro pentru "ritualuri spirituale, dezlegări şi farmece"

O femeie din municipiul Hunedoara a fost reţinută pentru 24 de ore de poliţişti, fiind bănuită că ar fi indus în eroare o localnică de la care ar fi primit în jur de 25.000 de euro promiţându-i aşa-zise “ritualuri spirituale, dezlegări şi farmece”.
Potrivit probatoriului, femeia ar fi indus în eroare o localnică, în perioada octombrie 2024 - noiembrie 2025, sub pretextul efectuării unor 'ritualuri spirituale, dezlegări şi farmece', precum şi a altor 'servicii' de natură similară. În acest mod, femeia ar fi obţinut aproximativ 25.000 de euro de la persoana vătămată”, a transmis, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara, adăugând că la domiciliul femeii a fost efectuată o percheziţie în timpul căreia au fost ridicate mai multe bunuri şi sume de bani, ce urmează să fie verificate în cadrul anchetei.
Conform instituţiei, pentru documentarea completă a activităţii infracţionale, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Hunedoara, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, au organizat o acţiune în urma căreia femeia a fost prinsă în flagrant delict şi a fost reţinută pentru 24 de ore.
De asemenea, IPJ Hunedoara a precizat că, în cursul zilei de joi, femeia urmează să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara cu propuneri legale privind măsurile preventive.