Înalta Curte trimite acasă pensionarii din administraţia publică. Statul nu ştie câţi funcţionari vor pleca şi care vor fi efectele

Casă de pensii din Bucureşti astăzi. (Facebook - Violeta Alexandru)
Ana Ion
31.01.2025

Un funcţionar public care are şi o decizie de pensionare nu mai poate lucra în administraţie, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

Potrivit deciziei judecătorilor ÎCCJ, contractul de muncă a funcţionarilor publici care ies la pensie încetează imediat, chiar dacă funcţionarul a cerut suspendarea pensiei. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, marţi, 29 ianuarie, şi a intrat deja în vigoare. Nu e clar ce efect va avea în administraţie această decizie, însă mii de funcţionari publici ar putea fi obligaţi să plece din sistem, scrie Europa Liberă.

Decizia a fost pronunţată după ce Tribunalul Suceava, într-un litigiu de muncă, a cerut Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să lămurească dacă un funcţionar public care are o decizie de pensionare – chiar şi suspendată –mai poate fi angajat ca funcţionar public. Ea a fost pronunţată în contextul în care coaliţia de guvernare este forţată de deficitul bugetar uriaş să reducă cheltuielile cu personalul şi să reducă aparatul de stat cât mai mult posibil.

În prezent – potrivit art. 517, alin. 2 din Codul Administrativ – „în mod excepţional”, un funcţionar public care ajungea la vârsta de pensionare putea fi „menţinut în funcţia publică deţinută maximum trei ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu”.

Hotărârea ÎCCJ lămureşte situaţia în care funcţionarul public are emisă o decizie de pensionare.

Judecătorii de la Tribunalul Suceava au ajuns la această dilemă legislativă după ce pe masa lor a ajuns dosarul doamnei A.M.

Consilieră la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Suceava, ea a dat în judecată instituţia după ce contractul său de muncă a fost încheiat de angajator, unilateral, ca urmare a emiterii deciziei de pensionare – deşi femeia voia să lucreze în continuare.

Articolul integral poate fi citit aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor