În spatele cazului Timoşenko se ascund jocuri politice şi energetice

Fostul premier al Ucrainei, Iulia Timoşenko, lider al 'revoluţiei portocalii' din 2004, supranumită în presa occidentală Ioana d'Arc a zilelor de azi, se află în închisoare din 11 octombrie anul trecut.
Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko. (SERGEI SUPINSKY / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
02.05.2012

Fostul premier al Ucrainei, Iulia Timoşenko, lider al 'revoluţiei portocalii' din 2004, supranumită în presa occidentală Ioana d'Arc a zilelor de azi, se află în închisoare din 11 octombrie anul trecut. Potrivit săptămânalului italian Tempi, în spatele întregii poveşti cu Iulia Timoşenko se află controlul asupra resurselor energetice.

La ora actuală, Timoşenko aşteaptă decizia Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO), care urmăreşte cu atenţie acest caz. Recent, Timoşenko a prezentat presei răni care i-au fost făcute de gardieni în închisoare. Între timp fiica ei, Iulia Timoşenko, se întâlneşte cu lideri ai ţărilor europeni, pentru a atrage atenţia asupra deciziei inechitabile a justiţiei ucrainene, iar Europa ameninţă să boicoteze Campionatul Mondial la Fotbal, care urmează să se desfăşoare în Polonia şi Ucraina.

Potrivit jurnalistului de la Radiotremondo, Luigi Spinola, care oglindeşte evenimentele din Ucraina, acest caz este unul 'foarte complicat'. Se creează impresia că actualul preşedinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici, ar putea câştiga din acest caz mari dividende atât în domeniul politicii, cât şi în domeniul energetic. Însă, principalul său interes este de a scăpa de opozanta Iulia Timoşenko, cea care în timpul alegerilor prezidenţiale din 2010 a fost principalul său concurent, explică jurnalistul.

Timoşenko se află în închisoare pe baza acuzaţiei că, în 2009, a semnat cu Rusia un acord în domeniul gazului, la un preţ care contravine intereselor naţionale ale Ucrainei. Iulia Timoşenko este un oligarh al domeniului energetic, una dintre cele mai bogate femei din Ucraina, iar în patria sa ea este supranumită 'prinţesa gazului'. Dacă o va elibera pe Iulia Timoşenko, Ianukovici va recunoaşte astfel că preţurile asupra cărora Timoşenko a convenit cu Rusia nu prejudiciază interesele naţionale ale Ucrainei. Astfel, în opinia jurnalistului italian, în cazul Timoşenko motivaţia politică şi cea economică este destul de evidentă.

În Europa au început să se facă auzite apeluri de a boicota Campionatul European de Fotbal, din cauza grevei foamei declarate de Timoşenko şi a fotografiei cu vânătăile de pe corpul ei. Timoşenko, care nu are încredere în medicii locali, cere să i se permită tratamentul medical în Germania, pentru a cere apoi azil politic în această ţară.

În ceea ce priveşte interesul pe care cancelarul federal al Germaniei îl manifestă faţă de cazul Timoşenko, jurnalistul italian este de părere că şi în spatele acţiunilor Angelei Merkel se află jocuri politice şi energetice. 'Criticile din partea Europei la adresa caracterului selectiv al justiţiei ucrainene are un substrat politic', afirmă Spinola.

În acelaşi timp, jurnalistul italian subliniază că un gest de clemenţă faţă de Timoşenko cere nu doar Merkel, ci şi Moscova. 'Este absolut evident: dacă Ucraina va anunţa că a comis o eroare (în cazul Timoşenko), ea îşi va slăbi poziţiile în negocierile pe marginea contractelor energetice', afirmă Spionola pentru Temi.it.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor