Opoziţia ucraineană sugerează că guvernul s-ar putea afla în spatele atentatelor

Epoch Times România
27.04.2012

Parlamentarii de opoziţie din Ucraina sugerează că guvernul preşedintelui Viktor Ianukovici ar putea fi în spatele seriei de explozii de vineri, ce s-au soldat cu cel puţin 27 de răniţi.

Potrivit vicepreşedintelui Parlamentului, Mikola Tîmenko, membru al partidului lui Iulia Timoşenko, de opoziţie, a spus că guvernul ar putea folosi atacurile pentru a distrage atenţia de la cazul fostului premier.

Procurorul regional din Dnipropetrovsk a lansat o anchetă privind exploziile care s-au produs vineri în localitate, pe care le tratează ca acte de terorism, a declarat anterior un purtător de cuvânt al Parchetului, citat de Interfax Ucraina.

Niciun suspect nu a fost identificat încă, iar astfel de atentate sunt neobişnuite pentru Dnipropetrovsk. Oraşul industrial din estul Ucrainei este locul unde s-a născut fostul premier Iulia Timoşenko, aflată în închisoare.

Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici a calificat cele patru atentate drept o provocare şi a promis un răspuns adecvat, relatează agenţia de presă Interfax.

Potrivit RIA Novosti, între cinci persoane au fost rănite când un dispozitiv explozibil neidentificat a explodat într-o staţie de tramvai din centrul Dnipropetrovsk.

A doua deflagraţie a avut loc o oră mai târziu, în apropiere de un cinematograf, rănind alte şapte persoane.

A treia explozie a avut loc în apropiere de o gară, iar a patra într-un parc public.

Bilanţul răniţilor în cele patru atentate din oraşul ucrainean Dnipropetrovsk este de 27, dintre care nouă copii, au anunţat autorităţile.

Victimele au fost internate în spital.

Traficul în centrul oraşului a fost restricţionat.

Situaţia din Ucraina este tensionată, după presupusele rele tratamente la care ar fi fost supusă Timoşenko. Ea a fost liderul Revoluţiei Portocalii, proocidentale, din 2004, dar principalul său rival, prorusul Ianukovici, a câştigat alegerile din 2010 şi a strâns legăturile cu Rusia.

Ucraina se pregăteşte să găzduiască turneul de fotbal Euro 2012, în această vară.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor