În Iran alcoolismul este o infracţiune, dar cazurile sunt în creştere

În Iran există cel puţin 200.000 de alcoolici, conform şefului poliţiei iraniene. Pentru cei care vând, cumpără sau consumă alcool sunt prevăzute pedepse corporale: flagelare sau condamnare la moarte pentru cei care sunt prinşi de trei ori.

După mai multe negări, numărul de 200 000 de alcoolici vehiculat de ceva timp în ţara care a interzis orice tip de alcool, a fost confirmat oficial de şeful poliţiei, Ahmadi Moghada, potrivit Jerusalem Post.

În Teheran s-ar fi deschis, de asemenea, cu mare discreţie, un centru de reabilitare pentru alcoolici într-adevăr anonimi, din moment ce nu sunt oferite, bineînţeles, date nici cu privire la numărul de vizitatori nici la recuperarea acestora.

Problema Republicii Islamice poate părea mică dacă se consideră că în Statele Unite şi Europa, procentul persoanelor care, conform medicilor, la un moment dat se încadrează în această categorie, este între 10 şi 20% dintre bărbaţi şi 5 şi 10% dintre femei.

Ideea este că, în Iran, a vinde, a cumpăra şi a consuma alcool este o infracţiune care se sancţionează cu o pedeapsă corporală destul de severă (80 de lovituri de bici până la condamnarea la moarte pentru cei care sunt prinşi în fapt că au greşit pentru a treia oară) şi supravegherea este, teoretic, foarte puternică. Teoretic, deoarece realitatea cunoaşte mii de excepţii şi prima este dată de diversitatea etnică şi religioasă a locuitorilor. Sunt excluşi de la interdicţie, în fapt, creştinii minorităţii armene. Aceştia, în restaurantele şi în magazinele lor, pot păstra toată cantitatea de alcool pe care o doresc şi, desigur, sunt liberi să-l consume şi să-l vândă „pe sub masă”, atâta timp cât nu este vândut în public. Băutura lor, arak, un coniac uneori cu aromă de anason, este foarte renumită şi foarte îndrăgită.

Exact cum fac, de altfel, şi restul conaţionalilor lor de credinţă islamică la numeroasele petreceri unde se consumă alcool, în Teheran. Perdele trase, muzică şi cocktailurile casei, puţină fantezie şi iată că devin asemenea unor cluburi de noapte din Londra sau New York. Un număr de telefon potrivit şi bani să ai, deoarece o sticlă de vodcă rusească poate costa 100 de dolari. „Cumpărăturile” sunt livrate direct la domiciliu, cu mare discreţie.

Alcoolul este larg răspândit pe piaţa neagră din Iran şi are lista sa semi-oficială de preţuri: de la circa opt dolari o cutie de bere pe care, în vremuri de permisivitate politică, un străin o poate consuma discret într-un restaurant, până la 70/100 de dolari o sticlă de vodcă, tequila şi coniac strecurate peste graniţa cu Turcia şi Kurdistanul sau prin Caucaz. Cifra de afaceri este de 12 miliarde de dolari pe an, cifră încurajată de funcţionarii corupţi, care întreţine comerţul.

În afară de raidurile regulate ale poliţiei în casele "semnalate", care oricum au scăzut odată cu preşedenţia lui Rouhani, există o cazuistică ciudată pentru o ţară oficial abstinentă: accidentele auto. Între 2011 şi 2012 poliţia a retras peste 800 de carnete de conducere pentru conducătorii auto în stare de ebrietate, iar în luna mai 2012 o campanie de controale aleatorii la Teheran a relevat că 26% din şoferi conduceau sub influenţa alcoolului. Apoi mai sunt şi riscurile asociate cu producţia ilegală de alcool de la intoxicaţie, abuz, până la comă alcoolică şi moarte.

Dar aspectul cel mai surprinzător este faptul că, potrivit şefului poliţiei, Moghada, problema alcoolului se aplică la doar 10% din toxico-dependenţii din Iran. Mult mai răspândită, şi mult mai gravă, în practică, este dependenţa de droguri şi, în special, de opiu, care reprezintă restul de 90%.

Fumatul de opiu în Iran este o tradiţie care, până în perioada pre-revoluţionară a fost acceptată social şi pe scară largă, la petreceri, cum ar fi nunţile, şi obiceiul a rămas. Potrivit centrului de stat pentru controlul drogurilor, trei milioane de iranieni, dintre care peste 700.000 sunt femei, folosesc teryak, macul opiaceu sau multe substanţe "moderne", cum ar fi heroina şi metamfetamină. Acest fenomen este în continuă creştere, numarul persoanelor dublându-se la fiecare doi ani.