În iadul sovietic: Maestrul şi Margareta

Viitorul mare scriitor Mihail Afanasievici Bulgakov s-a născut pe 15 mai 1891, la Kiev, în familia unui profesor al Academiei Teologice. În anul 1909, a absolvit prestigiosul Gimnaziu nr. 1 din Kiev şi a început să frecventeze cursurile Facultăţii de Medicină din acelaşi oraş.

Absolvind, facultatea, practică medicina pe front, în timpul Primului Război Mondial, apoi într-o comună de lângă Kiev. Peste un deceniu, va publica „Însemnările unui tânăr medic”, în care evocă acel răstimp. În anul 1920, Mihai Bulgakov renunţă la cariera de medic, consacrându-se scrisului. Tot atunci, începe să colaboreze cu gazetele şi trupele de teatru locale.

În anul următor, scriitorul se mută la Moscova. Editura moscovită „Nedra” îi publică nuvelele „Demoniada” şi „Ouăle fatale”. În revista „Rossia” apare şi primul lui roman, „Garda albă”. Din 1925, Bulgakov începe să colaboreze cu Teatrul Academic din Moscova. Transformă romanul „Garda albă” în drama „Zilele Turbinilor”.

După mai multe momente de tensiune şi incertitudine, specifice acelor timpuri sinistre, are loc premiera piesei, care constituie un adevărat triumf. Piesa „Zilele Turbinilor” are mare succes, fiind considerată un „Pescăruş" al noii generaţii de dramaturgi. Simpatia evidentă pentru ofiţerii „albi” face ca piesa să fie în cele din urmă interzisă. Paradoxal însă, în acelaşi timp, aceasta era piesa preferată a lui ... Stalin! N-ar fi unicul caz contradictoriu în Uniunea Sovietică de atunci.

În anul 1925, Mihail Bulgakov scrie nuvela satirică „Inimă de câine”. Se impune tot mai mult ca scriitor de excepţie. Însă odată cu celebritatea lui creşte şi interesul criticii proletkultiste faţă de opera sa, care începe să fie ţinta unor atacuri de pe poziţiile ideologice ale vremii. În acest sens, puterea sovietică îl etichetează drept un autor antibolşevic, ceea ce de fapt şi era, precum şi un „element duşmănos”, etichetări pentru care mulţi cetăţeni sovietici au sfârşit în faţa plutonului de execuţie.

În anul 1928, înaintează prima sa cerere de plecare în străinătate şi primeşte întâiul răspuns negativ. Începe prima schiţă a romanului „Maestrul şi Margareta”, sub titlul „Inginerul cu copite”. Din 1929, îi sunt interzise piesele „Zilele Turbinilor”, „Apartamentul Zoikăi” şi „Cabala bigoţilor”, şi nu mai publică nimic din proza sa.

Trăind la limita supravieţuirii, Mihail Bulgakov se vede nevoit să-i trimită lui Stalin o petiţie, apoi, într-o scrisoare adresată guvernului sovietic, să vorbească despre dezechilibrul psihic la care este expus un creator a cărui existenţă e ameninţată. Scrisoarea are un efect neaşteptat: trei săptămâni mai târziu, primeşte un telefon chiar de la Stalin, după care, deşi Bulgakov crezuse că a fost victima unei farse, este angajat la teatru! Dar scrierile lui rămân tot nepublicate.

În anul 1931, scriitorului îi este respinsă a doua cerere de plecare în străinătate. În 1931, se căsătoreşte pentru a treia oară. Noua soţie, Elena Sergheevna Şilovskaia, devine un punct de sprijin pentru autorul aflat în dizgraţie, fiind secretară, dactilografă şi cronicar al vieţii lui.

În ultimul său deceniu de viaţă, Mihail Bulgakov scrie cu frenezie, temându-se că nu va apuca să termine „Maestrul şi Margareta”. Însă acest roman, care l-a făcut celebru în lume, va fi publicat în Uniunea Sovietică abia în 1966-1967.

I s-a refuzat iar eliberarea paşaportului pentru plecarea temporară în străinătate. Piesa „Batum”, despre tinereţea revoluţionară a lui Stalin, este inclusă în repertoriul Teatrului Academic, apoi, culmea, respinsă de însuşi sinistrul conducător al Partidului Comunist!

La 10 martie 1940, după o grea suferinţă, Mihail Bulgakov moare în locuinţa sa din Moscova. Ultimele corecturi le face în 1940, pe patul de moarte. Orb, până în ultima clipă a vieţii, îi dictează soţiei lui, Maria Sergheevna, care, de altminteri, este chiar modelul Margaretei, modificările romanului „Maestrul şi Margareta”.