În iadul sovietic: Tragedia lui Maksim Gorki

Cât timp a bântuit comunismul în Estul Europei, Maksim Gorki a fost unul dintre numele grele ale literaturii sovietice, propus ca model absolut celorlalţi scriitori din ţările socialiste. Prieten cu Lenin, Gorki a profitat o vreme de această prietenie, şi a închis ochii la atrocităţile care se petreceau în Uniunea Sovietică, până când a ajuns el însuşi victimă a oribilului sistem.

Cu adevăratul nume de Aleksei Maksimovici Peşkov, el s-a născut pe 28/16 martie 1868, în oraşul rusesc Nijni Novgorod. Rămas orfan la vârsta de 9 ani, viitorul scriitor a fost crescut de una dintre bunicile sale, o deosebită povestitoare. La moartea ei, în decembrie 1887, Aleksei Peşkov a încercat să se sinucidă.

Salvat, el a rătăcit pe jos prin tot Imperiul Rus, vreme de cinci ani, muncind din greu şi adunând de peste tot impresii pe care le va întrebuinţa mai târziu în operele lui. Şi-a luat pseudonimul literar Maksim Gorki, Gorki însemnând în ruseşte „Amarul”. Între anii 1932 şi 1990, oraşul natal al lui Aleksei-Maksim a purtat denumirea de Gorki.

Scriitorul s-a împrietenit cu Lenin înainte de lovitura de stat din 1917, zisă „Marea Revoluţie din Octombrie”. Prin originea lui socială, ca şi prin traiul aspru pe care îl ducea, Maksim Gorki s-a ataşat sincer de mişcările revoluţionare. A fost închis, pentru scurtă vreme, în fortăreaţa Petropavlovsk, în timpul revoluţiei eşuate din anul 1905.

În anii primului război mondial, apartamentul său din Petrograd, cum se numea atunci oraşul Sankt-Petersburg, s-a transformat în centrul de comandă al bolşevicilor, dar mai apoi, părerea scriitorului despre comunişti s-a deteriorat.

La doar două săptămâni de la victoria „Revoluţiei din Octombrie”, Maksim Gorki scria: „Lenin şi Troţki nu au nici cea mai vagă idee despre drepturile omului. Ei sunt deja corupţi de otrava puterii, aceasta se vede după neruşinata lipsă de respect faţă de libertatea cuvântului şi faţă de alte libertăţi civice pentru care a luptat democraţia”.

În scrisorile pe care i le adresează Lenin în 1919, Maksim Gorki este ameninţat făţiş: „Te sfătuiesc să-ţi schimbi anturajul, vederile, acţiunile, altfel viaţa şi-ar putea întoarce faţa de la tine”.

În august 1921, Nikolai Gumiliov, prietenul său, coleg-scriitor şi fostul soţ al Annei Ahmatova, a fost arestat de CEKA din Petrograd, pentru vederi monarhiste. Gorki s-a dus atunci la Moscova, a obţinut de la însuşi Lenin ordinul de eliberare a lui Gumiliov, dar la sosirea în Petrograd a aflat că prietenul său fusese deja împuşcat!

În octombrie, Maksim Gorki a plecat în Italia, având ca motiv oficial deteriorarea stării de sănătate, căci suferea de tuberculoză. În anul 1932, la insistenţele lui Stalin, s-a repatriat. În iunie 1929, scriitorul a vizitat închisoarea Solovski şi a scris un articol pozitiv despre Gulag-urile ce aveau deja o proastă reputaţie în Occident.

După nenumărate onoruri oficiale de care a beneficiat, Gorki a publicat o carte dezonorantă despre Belomorkanal, canal înfăptuit numai cu munca forţată a deţinuţilor din Gulag, înfăţişat de scriitor ca un exemplu de „realitate de succes a foştilor duşmani ai proletariatului”. Totuşi, pe neaşteptate, Maksim Gorki a fost pus sub arest la domiciliu, în casa lui din Moscova.

În anul 1934, Maks, fiul scriitorului, a fost asasinat din ordinul lui Iagoda, sinistrul şef al NKVD. Lui Iagoda îi căşunase s-o ia în căsătorie pe Lelia, frumoasa soţie a lui Maks.

Cercetările asupra acelei perioade au demonstrat că, în 1936, Maksim Gorki, care începuse să înţeleagă esenţa criminală a regimului pe care îl slăvise el însuşi, a fost nimicit din ordinul lui Stalin de către un agent al NKVD din subordinea lui Nikolai Ejov.

După asasinarea lui Gorki au fost împuşcaţi şi medicii care îl trataseră!