În iadul sovietic: Oprimarea intelighenţiei

Cuvinte ca Jdanov şi jdanovism nu le mai spun celor mai mulţi dintre tineri nimic, însă, cu câteva decenii în urmă, ele stârneau groaza, îndeosebi printre cei care, în exprimare rusească, formau intelighenţia, adică elita intelectuală a ţării lor. De altfel, cu urmări dintre cele mai grave, jdanovismul a atins şi celelalte ţări socialiste, inclusiv Republica Populară Română.

Andrei Aleksandrovici Jdanov a trăit între anii 1896 şi 1948. A fost om de partid şi de stat sovietic, îngust la minte, rău, obedient şi oportunist, ca marea majoritate a tovarăşilor săi ideologici. Membru al Partidului Comunist din 1915, Jdanov a participat la aşa-zisa „Mare Revoluţie din Octombrie”, în realitate o lovitură de stat, şi la războiul civil.

După ocuparea mai multor funcţii politice, din 1934 a devenit secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist (Bolşevic) al Uniunii Sovietice şi, în acelaşi timp, secretar al Comitetului Regional şi al Comitetului Orăşenesc Leningrad al partidului. A fost membru al Consiliului Militar Nord-Vest în timpul războiului sovieto-finlandez.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Jdanov a fost membru al Consiliului Militar al Direcţiei Nord-Vest şi al Frontului Leningrad. Din 1944 a îndeplinit funcţia de secretar al C. C. al P. C. U. S. Apoi a fost şi membru al Comitetului Executiv Central pe întreaga Rusie şi al Comitetului Executiv Central al Uniunii Sovietice şi deputat în Sovietul Suprem al U. R. S. S.

Jdanov a fost unui dintre rarisimii tovarăşi ai lui Stalin care au izbutit să supravieţuiască terorii acestuia. Această reuşită s-a datorat şi faptului că el era unul dintre principalii apărători ai ortodoxiei staliniste, nu doar în domeniul economic, social şi politic, dar şi literar, filosofic şi artistic. A avut o contribuţie decisivă la crearea Kominform-ului.

Jdanov a jucat unul dintre cele mai sinistre roluri în campaniile de distrugere a valorilor ştiinţifice, literare, muzicale şi cinematografice din U. R. S. S. Slugă devotată necondiţionat lui Stalin, a fost tipul activistului lipsit complet de personalitate, îndeplinind fără şovăire toate ordinele ţicnitului tiran. Având o brumă de cultură, s-a amestecat în viaţa şi activitatea intelighenţiei sovietice, organizând cumplitele epurări din anii Marii Terori, în tovărăşia altor lingăi de-ai lui Stalin.

În anul 1946, Jdanov a fost autorul celebrei rezoluţii „Despre revistele Zvezda şi Leningrad”, care au dus la condamnarea scriitorilor Anna Ahmatova şi Mihail Zoşcenko. Fostul soţ al marii poete Anna Ahmatova, poetul Nikolai Gumiliov, fusese deja executat pe vremea lui Lenin.

Ahmatova scrisese, înainte de „Revoluţia din Octombrie”, volume de poezii romantice, care câştigaseră imediat popularitate şi avuseseră aprecieri critice dintre cele mai favorabile. La ea, motivul poetic este dragostea, îndeosebi cea interzisă şi tragică. La maturitate, Ahmatova a abordat teme civice, patriotice şi religioase.

Jdanovismul s-a remarcat prin campanii împotriva „cosmopolitismului, formalismului şi decadentismului”. Aşadar, diversitatea temelor abordate de Anna Ahmatova a fost interpretată de criticii oficiali ai U. R. S. S., adică de jdanovişti, ca „burgheză şi aristocratică”. Mai mult, pornind de la o poezie unde trata două motive – Dumnezeu şi dragostea – a fost caracterizată ca fiind jumătate călugăriţă şi jumătate prostituată!

Din 1923 şi până în 1940, niciun volum de-al Annei Ahmatova nu a mai fost publicat în Uniunea Sovietică. După acest an, i s-au publicat câteva poezii în revista Zvezda şi i-a apărut un volum cu selecţii din poeziile apărute anterior, care, după câteva luni, a fost brusc retras de la vânzare şi din biblioteci.

În august 1946, Anna Ahmatova a fost criticată cu asprime de C. C. al Partidului Comunist, pentru erotismul şi misticismul poeziilor şi, pe deasupra, pentru indiferenţa ei politică. Abia după moartea lui Stalin poeta a fost treptat reabilitată, publicându-i-se şi volumele.

Poate că Jdanov nu ar trebui să ne mai intereseze astăzi, pe noi, românii, dacă, aşa cum am scris şi mai sus, de la el nu s-au fi inspirat şi culturnicii din R. P. R., strivind destinele unor mari artişti şi oameni de ştiinţă.