Hidegcuti: Este nevoie de un sistem de reglementare care să faciliteze accesul IMM-urilor la finanţare

Epoch Times România
27.04.2012

Preşedintele Fondului Român de Contragarantare (FRC), Ioan Hidegcuti, a declarat vineri că BNR trebuie să găsească resursele tehnice, să vină cu un sistem de reglementare care să faciliteze accesul firmelor mici şi mijlocii la finanţare, în condiţiile implementării Basel III.

"Sistemul reglementării Basel III este cel care restricţionează, la care trebuie să te aliniezi, dar practic mingea este în terenul băncilor. Este nevoie de o nuanţare a normelor de aplicare Basel III. Ar fi de dorit ca Banca Naţională să mişte mai mult în zona IMM-urilor, aşa cum a mişcat în ceea ce priveşte dobânda de politică monetară. În mod normal, BNR are resurse să mişte mai mult şi în zona IMM-urilor", a menţionat Hidegcuti.

Potrivit acestuia, dacă Basel III s-ar aplica în forma actuală, nu vor fi mai mult de trei bănci în România care să acorde credite întreprinderile mici şi mijlocii.

Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Gheţea, a declarat la începutul acestei luni că băncile mici nu vor mai putea să acorde credite IMM-urilor după implementarea Basel III, având în vedere noile norme, însă băncile mari, cu capital solid, vor putea să acorde în continuare credite firmelor mici şi mijlocii.

"Dacă ne uităm cu atenţie cum se calculează riscul, cum se ponderează cu risc diversele expuneri ale băncilor comerciale conform acordului de capital Basel III, o să vedem că IMM-urile sunt considerate cu risc maxim, adică de 100%. De exemplu, dacă vrei să dai 100 lei credit unui IMM trebuie să ai liber în capital sau în fondurile proprii tot 100 de lei, ca să nu îţi degradeze indicatorul de adecvare a capitalului", a explicat Gheţea.

Ioan Hidegcuti a menţionat vineri că BNR, împreună cu Asociaţia Română a Băncilor, merg la Bluxelles "pentru ceea ce înseamnă norme de aplicare Basel III, pentru a fi gestionate nuanţat".

"Nu se poate decide altfel decât s-a decis deja prin Basel III, dar poate să existe unele nuanţări ale normelor de aplicare", a mai spus Ioan Hidegcuti.

Potrivit unor statistici, ponderea firmelor mici şi mijlocii finanţate este de 65% în UE şi de doar 15% în România.

"Între bănci şi mediul de afaceri s-a produs acest gap, această prăpastie în perioada crizei. Nu se poate merge înainte dacă aceasta nu se asanează", a mai spus Hidegcuti.

Începând cu 1 ianuarie 2013 va deveni obligatorie pentru întreg sistemul bancar european aplicarea directivei în ceea ce priveşte implementarea acordului de capital Basel III, care este un sistem de reguli pentru băncile comerciale.

Noile reguli prevăzute în acordul Basel III, privind adecvarea capitalului băncilor, vor fi implementate la nivel internaţional începând de anul viitor. Modificările presupun cerinţe minime mai stricte privind adecvarea capitalului de rezervă la activele ponderate la risc.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor