Guvernul spaniol recunoaşte că are probleme de finanţare şi cere ajutorul UE (revista presei)
alte articole
Economia lumii are întreaga atenţie îndreptată spre Spania, după ce guvernul de la Madrid a recunoscut că sectorul bancar spaniol are nevoie de ajutor din partea Uniunii Europene, iar premierul Mariano Rajoy a cerut deschis emiterea de eurobonduri, scriu miercuri cele mai importante cotidiene spaniole.
Guvernul recunoaşte că sectorul bancar spaniol are nevoie de ajutorul UE, anunţă cotidianul El Pais, după ce ministrul spaniol al finanţelor, Cristobal Montoro, a subliniat faptul că uşile pieţelor nu sunt deschise pentru Spania, iar premierul Mariano Rajoy a cerut în mod direct eurobonduri şi uniune bancară.
Germania transmite presiunile reuniunii G7 pentru a supune Spania, titrează cotidianul El Mundo, arătând că, după ce SUA au cerut Berlinului că astupe gaura neagră a băncilor spaniole, rapid şi fără multe condiţii, guvernul german tot insistă asupra faptului că cel spaniol trebuie să recurgă la modalităţile tradiţionale de salvare financiară.
Cotidianul ABC consideră că Spania suportă presiunile şi cere în acelaşi timp soluţii Europei. Astfel, după ce ministrul Montoro a dat asigurări că 'bărbaţii în negru nu vor interveni în Spania', iar premierul Rajoy a cerut UE eurobonduri şi un fond european de garantare a depozitelor, regele Juan Carlos a declarat că austeritatea nu va salva singură Spania şi a cerut solidaritate, plus o soluţie politică, şi nu exclusiv economică, din partea UE.
Rajoy cere eurobonduri şi vrea ca Banca Centrală Europeană să intervină pe pieţe, scrie şi cotidianul La Razon, după ce şeful executivului de la Madrid a susţinut necesitatea ca Europa să apere moneda euro drept 'un proiect ireversibil' şi a cerut din nou integrare fiscală şi bancară.
Economia mondială, cu ochii pe Spania, remarcă la rândul său cotidianul catalan El Periodico, care arată că, în mijlocul uraganului, la summitul urgenţei, G7 cere Europei să frâneze 'hemoragia' datoriei spaniole, pe frontul european, Bruxellesul prezintă planul pentru recapitalizarea sectorului bancar cu fonduri europene, iar executivul de la Madrid a recunoscut că are probleme de finanţare şi a cerut BCE să ajute.