Guvernul nu renunţă la impozitul pe gospodărie. Dispare însă "armata" de consultanţi fiscali

Guvernul Grindeanu nu are de gând să renunţe la impozitul pe gospodărie, însă cei 35.000 de consultanţii fiscali, care ar fi costat statul în jur de un miliard de euro pe an, vor fi înlocuiţi cu o aplicaţie informatică.
Sorin Grindeanu (Florin Chirila/Epoch Times)
Andrei Pricopie
06.06.2017

Guvernul nu intenţionează să renunţe la ideea aplicării impozitului pe gospodărie, însă momentul şi modul de implementare a sistemului vor fi alese după ce va fi finalizată analiza aflată în curs de desfăşurare la Ministerul Finanţelor, a anunţat marţi, după ce a participat la o întâlnire de lucru cu ministrul Viorel Ştefan şi conducerea ANAF, premierul Sorin Grindeanu.

"Este o analiză pe care domnul ministru al Finanţelor, dar şi alţii trebuie să o prezinte. În niciun caz să se renunţe. Urmare a acestei analize vom alege foarte bine momentul, să ştim foarte bine plusurile, minusurile, ce avem de făcut din momentul în care implementăm acest nou sistem", a declarat Grindeanu, citat de Agerpres.

La rândul său, ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, a afirmat că "se lucrează la impozitul pe gospodărie", până la jumătatea lunii iunie urmând să fie prezentat "un proiect nu numai cu impozitul pe gospodărie, ci unul de modificare a Codului fiscal în întregul său".

"Nu am fost de acord să i se spună impozit pe gospodărie. Este vorba de un impozit pe venit care se gestionează prin globalizare şi cu declararea pe gospodărie", a explicat Viorel Ştefan.

Potrivit ministrului, impozitul pe gospodărie va fi implementat în trei etape, prima începând de la 1 ianuarie 2018, cei 35.000 de consultanţii fiscali care ar fi trebuit să gestioneze completarea declaraţiilor de venit pe gospodărie urmând să fie înlocuiţi cu o aplicaţie informatică.

"Se întrevede un orizont de implementare de 2 - 3 ani. Am ajuns la concluzia că ceea ce ar fi trebuit să facă acei consultanţi fiscali se poate rezolva folosind resursele informatice care astăzi se găsesc în diverse instituţii ale statului, dacă noi suntem în stare să le integrăm într-o aplicaţie informatică, care să rezolve. Aceasta este o soluţie mai ieftină, mai bună. Noi vom pune la dispoziţie un mecanism online de plată a impozitelor şi taxelor. Se pune problema dacă toţi cetăţenii vor avea abilităţile necesare", a afirmat Viorel Ştefan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor