"Guvernul intervine cu măsuri fiscale letale!" - Platforma lui Cioloş, semnal de alarmă
alte articole
Modul în care Guvernul PSD-ALDE alege să facă politica fiscală în România este superficial şi împotriva salariaţilor şi a celor care creează locuri de muncă, iar cel mai recent experiment, trecerea contribuţiilor sociale în totalitate la angajat, este lipsit de un proces firesc de consultare publică cu mediul de afaceri şi este imposibil de implementat din punct de vedere legal, nefiind, de fapt, o măsură aplicată în niciun stat al Uniunii Europene, a atras atenţia miercuri, în cadrul unui comunicat de presă, Platforma România 100.
Organizaţia condusă de fostul premier Dacian Cioloş consideră că valul de ezitări în rândul autorităţilor – care au anunţat iniţial această modificare de transfer al obligaţiilor sociale, apoi ideea a fost dezminţită vehement de premier, urmând din nou confirmări oficiale -, şi controversele rezultate în media şi în mediul privat vor influenţa în mod negativ investiţiile antreprenorilor români şi demersurile de extindere ale investitorilor străini.
"Aceste măsuri anunţate în pripă de Guvern vor influenţa în mod negativ investiţiile private şi, prin urmare, bunăstarea cetăţenilor. Astfel, măsura prezentată de Ministerul Finanţelor Publice, conform cărora contribuţiile sociale (CAS şi CASS) vor fi trecute exclusiv în sarcina salariatului, ar putea genera situaţii în care angajaţii vor avea un salariu net mai mic decât în prezent cu aproximativ 22%", se arată în comunicatul citat.
Platforma România 100 avertizează că antreprenorii şi investitorii sunt loviţi din toate părţile şi, pe termen mediu şi lung, poate fi afectată bunăstarea tuturor angajaţilor români în cazul în care mediul de afaceri nu beneficiază de o predictibilitate fiscală necesară.
"Echipa Platformei România 100, cu o bogată experienţă guvernamentală şi administrativă, consideră că o guvernare sănătoasă şi predictibilă cu mediul de afaceri implică politici concrete, dezvoltate prin acte normative, studii de impact şi calcule oficiale pregătite de autorităţi. Solicităm guvernului prognoze şi calcule competente, nu declaraţii contradictorii şi ezitări care dezorientează angajatorii şi angajaţii din România", mai transmite organizaţia.
Măsuri letale
Platforma România 100 explică de ce următoarele două măsuri sunt letale pentru firme şi angajaţi: Impozitarea excesivă a contractelor de muncă cu program redus şi trecerea contribuţiilor în seama angajatului.
"Guvernul PSD-ALDE porneşte de la premisa că toţi angajatorii şi angajaţii care fac uz de contracte de muncă cu program redus sunt evazionişti, hoţi şi imorali. Eşecul colectării de taxe şi impozite şi al identificării evazioniştilor este astfel acoperit prin politici fiscale distructive pentru majoritatea firmelor. În toate domeniile de activitate, în diferite situaţii, angajatorul sau angajatul decide că nu este nevoie de o normă întreagă, ci de o fracţiune de normă. Dreptul muncii este un drept elementar şi fiecare are dreptul să decidă câte ore poate lucra. Dările către stat trebuie să păstreze principiul proporţionalităţii şi să reflecte valoarea adăugată adusă firmei şi societăţii. Efecte adverse: Această măsură abuzivă îi va determina pe angajatori să renunţe la angajaţii cu program redus, iar activitatea acestora să fie distribuită celor cu program integral. Angajaţii cu program redus pot ajunge şomeri şi vor fi astfel excluşi de la sistemul public de sănătate şi de pensii", a explicat organizaţia.
Platforma România 100 propune păstrarea contribuţiilor la nivel fracţionar şi creşterea eficienţei activităţii de administrarea a veniturilor prin aplicarea metodelor moderne de evaluare a riscului.
"Guvernarea PSD-ALDE foloseşte scamatorii fiscale în speranţa că va păcăli publicul. Pachetul de modificări legislative prin care contribuţiile angajatorului trec în seama angajatului, cresc salariile (publice) şi scad cotele de impozit pe venit şi de contribuţii reprezintă un şiretlic aritmetic: creşte baza şi scade procentul. Astfel, salariile cresc fără să crească, iar cotele de impozite şi contribuţii scad, fără ca impozitul pe venit şi contribuţiile să scadă. Concret, baza de impozitare creşte, prin mutarea contribuţiilor la angajat, ceea ce permite aplicarea unui procent de impozitare mai mic. Salariile nu vor creşte, mai ales în sectorul privat, chiar se creează premisa reducerii reale a salariilor în sectorul privat.
Concret, în prezent, la un cost total cu forţa de muncă de 5000 de lei, salariatul primeşte un salariu brut de 4066 de lei şi un salariu net, « în mână », de 2852 de lei. Odată cu trecerea contribuţiilor la salariat creşte baza impozabilă, astfel încât, la aceleaşi cote de impozit pe venit şi contribuţii, salariul net scade la 2552 lei, respectiv cu 11%. În scenariul în care cotele de impozit pe venit şi contribuţii ar scădea (de la 16% la 10%, respectiv de la 39.25% la 35%) salariul net creşte cu numai 73 de lei, la 2925 lei, adică cu 3%. Cu alte cuvinte, dintr-o creştere de salarii de aproape 23% şi o scădere de impozite şi contribuţii de 4.25, respectiv 6 puncte procentuale rezultă o majorare de salarii de numai 2.55%! Creşterile salariale promise în campania electorală de 20-30% rămân astfel pe hârtie. Pe scurt, prin artificii aritmetice, salariile cresc fără să crească şi impozitele scad fără să scadă (cotele de impozitare scad fără ca impozitele să scadă)", se precizează în comunicatul organizaţiei.
Potrivit Platformei România 100, sistemul actual al împărţirii contribuţiilor între angajat şi angajator are avantajul de a oferi statului posibilitatea de a aplica politici economice mai bine ţintite şi în concordanţă cu evoluţia economiei. De exemplu, statul poate consideră că este necesară reducerea costurilor cu forţa de muncă pentru creşterea competitivităţii externe a economiei şi ca atare reduce taxe şi impozite ce cad în seama angajatorului. Pentru ca această măsură să fie neutră din punct de vedere fiscal, adică să nu afecteze alte cheltuieli ale statului, poate majora un impozit existent.
"În propunerea PSD-ALDE devine astfel imposibil să ajustezi costurile cu capitalul sau forţa de muncă, precum şi contribuţia acestora la rezultatele firmei, ale ramurii şi ale întregii economii. Mai mult, prin această măsură salariile nete, mai ales în privat, ar putea să scadă, în dezacord cu promisiunile electorale şi cu teoria fluturată de PSD în campania electorală, cum că forţa de muncă este incorect retribuită", punctează organizaţia.
Platforma lui Cioloş atrage atenţia asupra riscului major la care sunt expuşi salariaţii, mai ales cei din sectorul privat, ca urmare a celor două măsuri – referitoare la contribuţii integrale aferente contractelor pentru normă redusă şi trecerea contribuţiilor la angajat: salarii nete relativ constante pentru muncă mai multă. Salariile nete ar putea chiar să scadă dacă angajatorul nu majorează salariul brut cu partea de contribuţii pe care nu o mai plăteşte. Statul nu poate impune angajatorului cum să modifice contractul de muncă, lăsând astfel angajatorul într-o poziţie vulnerabilă. Atragem atenţia că cei mai afectaţi salariaţi vor fi exact cei cu putere scăzută de negociere.
"Un alt risc major este legat de o diminuare a taxelor şi impozitelor plătite de firmă şi angajaţi către stat, ceea ce va pune în pericol sustenabilitatea pensiilor şi salariilor publice, precum şi a investiţiilor statului. Vom avea aceleaşi drumuri proaste, medicamentele vor continua să lipsească, spitalele vor fi la fel de slab dotate, iar salariile mai mici sau, cel mult la fel. Un argument folosit de ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a fost acela că angajaţii vor avea în contul personal toate contribuţiile plătite. Este un argument fals, deoarece în sistemul actual de pensii în care actualii angajaţi plătesc pensiile pensionarilor, contribuţiile – atât ale angajaţilor cât şi ale angajatorilor-nu merg într-un cont nominal, ci la bugetul de pensii! Sistemul de pensii publice face imposibilă colectarea contribuţiilor într-un cont individual!", se mai afirmă în comunicat.
Organizaţia mai avertizează că această măsură prin care se redefineşte nivelul brut al salariului va produce confuzie şi la calculul pensiilor publice şi a celor speciale. Un nou sistem de plată a contribuţiilor va produce costuri pentru angajatori legate de implementarea şi administrarea noului sistem.
"Statul ar trebui să se concentreze pe măsuri reale de scădere a costului cu forţa de muncă şi creştere a salariilor, nu să implementeze trucuri aritmetice. Singurul avantaj al acestei măsuri este acela de a transparentiza impozitarea forţei de muncă. Angajaţii vor vedea în mod direct care este nivelul impozitelor, taxelor şi contribuţilor plătite şi vor fi mai exigenţi atunci când evaluează serviciile statului. Cetăţenii vor înţelege mai bine că neajunsurile din sănătate şi lipsa medicamentelor, absenţa manualelor din şcoli şi precaritatea drumurilor sunt rezultatul corupţiei. Rezultatele acestei măsuri: Costuri de administrare pentru angajatori, posibila reducere a salariilor nete, scăderea veniturilor publice, bulversarea sistemului de pensii, menţinerea costului ridicat cu forţa de muncă", a subliniat organizaţia.
Platforma România 100 propune reducerea reală a costului forţei de muncă pentru a permite creşterea competitivităţii economiei româneşti şi majorarea corectă a salariilor.