Grupul Popular European s-a constituit în Parlamentul R. Moldova

Nouă deputaţi neafiliaţi, foşti membri PLDM au creat Grupul Popularilor Europeni din Parlamentul R. Moldova. Grupul va fi condus de Valeriu Ghileţchi şi îşi propune să impună punctul de vedere bazat pe angajamentele pro-europene.
Iurie Leancă şi Valeriu Ghileţchi
Iurie Leancă şi Valeriu Ghileţchi (parlament.md)

Un grup de deputaţi neafiliaţi fracţiunilor parlamentare curente au anunţat miercuri că s-a înfiinţat Grupului Parlamentar Popular European în cadrul Parlamentului Republicii Moldova. Acesta ar fi o platformă parlamentară care oferă deputaţilor o modalitate mai bună de reprezentare, organizare, consolidare, dar şi mai multe atribuţii regulamentare.

”Grupul parlamentar va activa în strânsă colaborare cu Partidul Popular European din Moldova. Aceasta înseamnă că vom reprezenta şi obiectivele politice ale PPEM, care de altfel sunt şi obiectivele pe care le-am promovat împreună cu colegii la ultimele alegeri parlamentare”, a declarat deputatul Iurie Leancă în cadrul unui briefing de presă.

„Credem că este important să avem o identitate politică clară în actualul Parlament. De asemenea, considerăm că este necesar să ne impunem punctul de vedere bazat pe angajamentele pro-europene asumate în faţa alegătorilor, iar, dacă va fi cazul, să ne opunem influenţelor politice exagerate venite din partea altor partide politice”, a notat liderul grupului parlamentar, deputatul Valeriu Ghileţchi.

Grupui Parlamentar Popular European va fi format din: preşedinte – Valeriu Ghileţchi, vicepreşedinte – Eugen Carpov, secretar – Mihaela Spătaru şi membrii: Iurie Leancă, Aliona Gotă, Gheorghe Mocanu, Octavian Gramă, Simion Grişciuc, Ştefan Creangă.

“Deputaţii care au decis să formeze acest grup parlamentar au fost aleşi având aceeaşi viziune şi doctrină politică, doctrina conservatoare, respectiv fiind membri ai familiei politice popular europene şi împărtăşind în continuare aceleaşi valori. Consolidarea deputaţilor prin intermediul Grupului Parlamentar Popular European va oferi acestora o voce politică distinctă în cadrul Parlamentului, dar şi o platformă mai solidă pentru promovarea iniţiativelor legislative şi a demersurilor politice”, se menţionează într-un comunicat de presă al Parlamentului, specificându-se că printre atribuţiile regulamentare ale grupurilor sau fracţiunilor parlamentare se numără dreptul de a face propuneri pentru ordinea de zi a şedinţelor Parlamentului şi ale Biroului permanent, formarea comisiilor speciale, de anchetă şi a altor comisii ale Parlamentului, iniţierea audierilor parlamentare etc.

În context, preşedintele fracţiunii PLDM, Tudor Deliu a declarat pentru unimedia.info că ştia încă de luni despre decizia foştilor colegi de a forma Grupul Popular European. “Din surse sigure cunosc că toţi cei face fac parte din acest grup au avut o întrevedere cu Vladimir Plahotniuc, aşa că vestea lor nu mă surprinde. Vor dansa, în continuare, sub scripca celui care le cântă”, a comentat Tudor Deliu amintind că noţiunea de „grup parlamentar” nu este prevăzută de regulamentul Parlamentului.

Atât Leancă, cât şi Ghileţchi nu au dorit să răspundă concret la întrebările jurnaliştilor dacă Grupul Popular European va susţine iniţiativa lui Vlad Plahotniuc privind votul uninominal sau dacă va intra la guvernare alături de PD şi PL. „Vom reveni pe parcurs cu comentarii la aceste subiecte”, s-a limitat să spună Ghileţchi la sfârşitul briefing-ului de presă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe