Greva de la Poştă, oprită cu promisiuni

Angajaţii Poştei Române care s-au aflat în grevă, timp de două zile, au încetat protestele după ce au primit asigurări că nu li se va diminua norma de lucru şi nici salariile. Decizia a fost luată în urma negocierilor care s-au purtat marţi după-amiază între sindicalişti şi reprezentanţii Ministerului Comunicaţiilor. Pentru că li s-au acceptat revendicările şi deocamdată pot reveni la programul iniţial, salariaţii şi sindicaliştii s-au declarat mulţumiţi de rezultatul negocierilor.
Poşta Română (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
15.05.2013

Angajaţii Poştei Române care s-au aflat în grevă, timp de două zile, au încetat protestele după ce au primit asigurări că nu li se va diminua norma de lucru şi nici salariile. Decizia a fost luată în urma negocierilor care s-au purtat marţi după-amiază între sindicalişti şi reprezentanţii Ministerului Comunicaţiilor. Pentru că li s-au acceptat revendicările şi deocamdată pot reveni la programul iniţial, salariaţii şi sindicaliştii s-au declarat mulţumiţi de rezultatul negocierilor.

“Rezultatele de la negocieri au fost pe cât se poate de bune în acest moment. S-a convenit ca măsura de diminuare a normelor să se stopeze şi să se facă o analiză, împreună cu sindicatul, referitoare la excedentul de personal. Soarta eventualului excedent de personal va fi ulterior discutată şi stabilită”, a declarat, pentru Epoch Times, Cristian Iancu, secretarul general adjunct al Federaţiei Sindicatelor din Poştă şi Telecomunicaţii.

Salariaţii de la toate oficiile poştale din ţară au reluat lucrul şi aşteaptă să încaseze veniturile la care aveau dreptul şi înainte de proteste.

O altă revendicare a oamenilor a fost ca cei consideraţi excedentari să fie disponibilizaţi, să încaseze salariile compensatorii şi să aibă dreptul la ajutorul de şomaj. Conducerea Poştei Române încercase să evite această situaţie şi anunţase iniţial că va reduce norma de lucru, respectiv salariile, pentru un număr mare de angajaţi.

“Urmează să se facă identificarea surselor pentru plata salariilor compensatorii. Cel mai important este că s-a obţinut renunţarea la diminuarea normelor. Discuţiile pentru stabilirea modalităţii de calcul a excedentului de personal vor începe săptămâna viitoare, marţi. Este o victorie a oamenilor care au reuşit să stopeze măsurile pe care dorea să le ia compania”, a precizat Cristian Iancu.

Pensiile, plătite la timp

Ministrul Comunicaţiilor Dan Nica a dat asigurări ca pensiile vor fi plătite de poştaşi, în urma discuţiilor care s-au purtat cu reprezentanţii acestora.

"Am avut discuţii cu conducerea companiei şi reprezentanţii salariaţilor. Am decis ca în cursul acestei zile (n.r. marţi) toţi postaşii care nu au distribuit pensiile să purceadă la această acţiune", a precizat ministrul.

Nica a precizat că procesul de restructurare din cadrul companiei va merge mai departe, chiar dacă angajaţii Poştei Române au protestat pentru a doua zi consecutiv.

"Situaţia aceasta este datorită acelor datorii uriaşe, politica proastă - au angajat 6.000 de oameni în ultimii cinci ani. Procesul de restructurare merge mai departe; în locul unor reduceri de program de 2-4 ore, se preferă o disponibilizare a unei persoane”, a mai declarat Dan Nica.

Proteste extinse în ţară, marţi

Poştaşii din Bucureşti şi din judeţele Cluj, Satu Mare, Bistriţa şi Maramureş au continuat marţi protestul început luni în mod spontan, fiind nemulţumiţi de intenţia companiei de a reduce normele de lucru şi salariile. Sindicaliştii au afirmat că nu pot ţine fenomenul sub control pentru că protestele nu sunt organizate de ei.

“Nu e o grevă în accepţiunea legii, nu e o acţiune organizată de sindicat, ci un protest spontan al oamenilor nemulţumiţi de condiţiile de muncă şi de propunerile făcute de companie pentru reducerea programului de lucru până la patru-şase ore pe zi sau chiar o oră pe zi. Cei care ar urma sa lucreze o oră pe zi sunt cartatori, cei care sortează trimiterile, şi care ar urma sa primească 130 de lei pe lună. Cine va mai veni să lucreze o oră pe zi? Bătaia de joc trebuie să înceteze”, a declarat Cristian Iancu, secretar general al Federaţiei Sindicatelor din Poştă şi Telecomunicaţii, înainte de începerea negocierilor.

Reprezentanţii salariaţilor s-au plâns că au încercat să negocieze noile măsuri cu patronatul, dar nu au reuşit să aibă nicio întrevedere cu conducerea până la intrarea în grevă.

De reducerea programului de lucru şi a salariilor ar fi urmat să fie afectaţi între 6.000 şi 10.000 de angajaţi din totalul de 30.000. Oamenii au cerut disponibilizări şi plata de salarii compensatorii.

Conducerea Poştei Române a subliniat, într-un comunicat de presă, că volumul prestaţiilor poştale a scăzut continuu în perioada 2009-2012 şi că sindicatele ştiu că există un excedent de personal raportat la volumul de muncă.

Poşta Română urmează să fie privatizată, însă termenul de cumpărare de către potenţialii investitori a dosarului de prezentare a fost prelungit până pe 28 mai 2013, ceea ce ar putea duce la întârzierea procesului. Statul urmează să vândă 51% din compania care este cel mai mare operator de servicii poştale, cu o reţea de aproximativ 7.100 de oficii poştale şi peste 30.000 de angajaţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor