Oamenii de afaceri israelieni, interesaţi de Poşta Română şi CFR Marfă

Epoch Times România
19.03.2013

Preşedintele Asociaţiei Producătorilor din Israel, Zvi Oren, şi-a arătat interesul pentru Poşta Română şi CFR Marfă, anunţând că va solicita ambasadei o listă cu toate companiile româneşti care urmează să fie privatizate pentru a studia toate variantele.

“Voi solicita Ambasadei Israelului să îmi trimită o listă cu tot ce va fi privatizat şi vom găsi o soluţie să-i informăm pe oamenii de afaceri din Israel despre asta. Dacă există un interes comun, vom studia opţiunile. Organizaţia noastră din Israel este foarte puternică”, a declarat Zvi Oren pentru Bursa.

Un alt domeniu de care oamenii de afaceri israelieni sunt interesaţi este agricultura, Zvi Oren spunând că aceştia vor să îi înveţe pe românii cum să îşi exploateze resursele.

“O să va învăţăm cum să aveţi productivitate cu terenuri mici. Cu câteva decenii în urmă, 90% din veniturile Israelului proveneau din agricultură. Astăzi, obţinem aceeaşi productivitate cu 10% din suprafaţă. Şi de aceea avem probleme cu sectorul israelian agricol, pentru că nu mai avem nevoie de atâţia oameni şi de atât de mult pământ”, a spus el.

Acesta a adăugat că oamenilor de afaceri din Israel le place România şi vor să facă afaceri aici, dar că mulţi au pierdut bani pe piaţa românească şi că aceştia trebuie să fie asiguraţi că astfel de experienţe nu se vor mai repeta.

“Cred că, dacă cineva doreşte să intre în Europa, România este cel mai bun loc în care poate face asta. E adevărat că piaţa românească are o serie de probleme, dar bunicul meu spunea că o problemă înseamnă o oportunitate. Şi în România există o problemă, deci există o oportunitate pentru oamenii de afaceri”, a continuat preşedintele Asociaţiei Producătorilor din Israel.

Zvi Oren consideră că o problemă urgentă ce trebuie rezolvată în România este infrastructura.

“Cred că există multe proiecte de infrastructura pe care trebuie să le faceţi urgent. Şi noi am trecut prin acest proces în ultimii ani. Transportul costă mulţi bani şi ideea mea este ca oamenii de afaceri nu vin într-o ţară datorită impozitelor mici, în primul rând, ci pentru o infrastructură bună şi resurse umane bine pregătite. Intenţionăm să va prezentăm companiile noastre de infrastructură”, a menţionat el.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor