Grapini: Este criză de forţă calificată de muncă în industria textile-pielărie-îmbrăcăminte

Epoch Times România
05.10.2012

Industria de textile-pielărie-îmbrăcăminte duce lipsă acută în prezent de personal calificat, lucru care contribuie din plin la scăderea productivităţii şi competitivităţii, a declarat pentru Agenţia NewsIn preşedintele Federaţiei Patronale a Industriei Uşoare din România (FEPAIUS), Maria Grapini.

"Această lipsă de tehnicieni am semnalat-o de mulţi ani, însă în momentul de faţă s-a ajuns într-o situaţie de criză. Dacă înainte, punctul forte era că exista forţă de muncă bine calificată, în prezent situaţia arată că aceasta nu mai este. O cauză importantă este faptul că programele existente de formare profesională, după părerea mea, ca om care lucrez în industrie, nu au absolut nicio relevanţă. Angajatorul trebuie să pornească de la zero cu pregătirea lui în companie. Practic, nişa şcolilor profesionale, a şcolilor de maiştrii, a şcolilor post-liceale, se resimte. Nu mai găsim vopsitori, ţesători, maiştrii, electricieni, nimic. Chiar dacă ne-am retehnologizat, maşinile sunt acum asistate de către calculator, nu mai sunt maşini rudimentare, manuale sau semi-manuale, avem nevoie, cu atât mai mult, de personal de înaltă calificare. Ori lucrurile acestea nu le avem şi este o pierdere de productivitate şi, implicit, de competitivitate, pentru că nu numai utilajul dă productivitatea, ci şi omul", a declarat pentru Agenţia NewsIn Maria Grapini.

Printre problemele cu care se confruntă în prezent companiile din industria de textile-pielărie-îmbrăcăminte se numără şi posibilitatea foarte redusă de stimulare a salariaţilor, din punct de vedere financiar, deoarece marja de profit este foarte mică.

"În toţi aceşti ani de criză, au crescut costurile de operare. A fost o presiune foarte mare în privinţa preţului din partea clienţilor noştri, atât interni, cât şi externi, şi practic întreprinzătorul şi-a diminuat foarte mult marja de profit. Mulţi au mers doi-trei ani pe zero sau chiar pe pierderi, şi nu s-au putut face majorari de salarii", a precizat pentru NewsIn preşedintele FEPAIUS.

De la 900.000 de angajaţi în domeniu, în anii '90, s-a ajuns în prezent la puţin peste 200.000

Potrivit Direcţiei Politici Industriale din cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, numărul angajaţilor din industria textile-pielărie a crescut uşor în ianuarie-aprilie acest an, la 220.200, de la 217.500 în perioada similară din 2011. Practic, există un plus de 2.700 de noi angajaţi.

Cei mai mulţi salariaţi sunt în sectorul articolelor de îmbrăcăminte, respectiv 141.200 (-1,1% faţă de ianuarie-aprilie 2011), urmând cei din sectorul de pielărie şi încălţăminte cu 51.000 (+4,7%) şi cei din sectorul produselor textile cu 28.000 (+7,7%).

Referitor la aceste date, Maria Grapini a declarat că firmele spun altceva, adăugând că nu a auzit, în ultimul timp, companii care să fi operat noi angajări. "Noi primim datele statistice, însă eu cred în ceea ce văd şi în ceea ce spun firmele. Sunt foarte multe firme care au ajuns în stare de insolvenţă şi nu văd o însănătoşire", a menţionat preşedintele FEPAIUS.

"În anii anii '90 erau 900.000 de angajaţi, cu mai puţine companii, însă firme foarte mari. S-au închis companiile mari, iar în 2004 am ajuns la 450.000 de angajaţi. S-au înjumătăţit, dar a crescut numărul de companii, pentru că au apărut micro-întreprinderile. Vârful în ceea ce priveşte numărul companiilor din această industrie s-a atins în 2004, când activau circa 11.000. Apoi, din 2005, am început să scădem. Anul 2005 a fost un impact dezastros pentru că, odată, China a intrat în Organizaţia Mondială a Comerţului, iar pe de altă parte am avut acea întărire a leului, care ne-a pus la pământ. Cei care făceau export au pierdut enorm de mult, pentru că firmele din textile, majoritatea lucrând în sistem lohn, au fost foarte afectate de întărirea peste noapte a leului, De asemenea, al doilea val, implicit şoc în industria noastră, a fost în jumătatea anului 2008, când companiile din domeniu avertizau că se apropie criza, iar guvernanţii negau. În 2009 s-a revăzut. Producţia la confecţii îmbrăcăminte a scăzut cu 27%", a conchis Maria Grapini.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor