Gheorghe Daniliuc: Cantece de dor
Caseta introductiva
Muzeul de Arta-Palatul Jean Mihail din Craiova a gazduit, in Sala oglinzilor (venetiene) o dupa-amiaza de muzica si poezie. Cunoscutul duet concertistic format din Octavian Gorun (vioara) si Corina Stanescu (pian) au asigurat un inspirat preludiu cu piese de muzica clasica de mare popularitate, dupa care directorul institutiei gazda — posesoare a celei mai bogate colectii de picturi si desene de Ion Tuculescu -, criticul si istoricul de arta Florin Rogneanu, a descris contextul in care se inscriere noua manifestare.
Intrand in atributiile de moderator, Iulia Negrea, secretar literar la Filarmonica Oltenia din Craiova, i-a invitat pe cei inscrisi pe afis sa comenteze cele doua carti scrise de Gheoghe Daniliuc, lansate chiar cu acest prilej. Rand pe rand, si-au exprimat opiniile critice: Dan Lupescu, Bianca Predescu, George Popescu, Florea Miu, Gheorghe Barbarasa. In final, Gheorghe Daniliuc a facut o marturisire de credinta, dupa care a daruit cate un exemplar din cele doua volume si a oferit autografe iubitorilor de literatura.
Prezentam mai jos comentariul critic realizat si prezentat de Dan Lupescu.
X
Impartial ca tot romanul, pe jumatate poet, pe jumatate prozator, domnul Gheorghe Daniliuc (nascut la 21 ianuarie 1949, in comuna Barca, judetul Dolj), director adjunct al Filarmonicii Oltenia din Craiova, ni se prezinta, de Sanziene, ca un brav slujitor al condeiului. Domnia sa dovedeste ca este captivat, in prozele sale, de alchimia combinarii stilurilor atat de personale ale unor scriitori celebri, dar, inainte de toate, ca tot romanul, s-a nascut poet. Proba peremptorie o constituie chiar proaspata placheta de versuri Cantece de dor (Editura Sitech, Craiova, 2010) — cu o expresiva, eleganta coperta in policromie, pe care tehnoredactorii Radu Jianu si Codruta Stoica au reprodus una dintre magicele Pasari Lyra, tasnind spre zenit dintr-o vioara despicata de mistuitorul dor de duca, in fapt reproducere a unei picturi de Aurora Speranta Cernitu.
Volumul se deschide cu o sprintena solfegiere — pe o gama dus-intors -, dupa care urmeaza 56 de poezii grupate in cinci cicluri. Putem afirma ca, pentru Gheorghe Daniliuc, anul sau astral are patru anotimpuri, clasice pentru zonele temperate, plus unul etern: anotimpul liric. In acest prim poem, poate cel mai izbutit si din punct de vedere tehnic, nazdravanul nostru poet solar face salturi de leopard indragostit: Fantoma iubita, naluca hoinara,/ Mi-e sete si foame de tine;/ Revine puternic, in salt de feline,/ Dorinta nebuna, si dulce, si-amara…
Poemul al doilea, Dor, cu fioruri juvenile si tonuri gen De ce nu-mi vii,/ De ce nu-mi vii?, este ornat, in maniera idilica: Te cheama iarba din campii,/ Te cheama pasii pe alei,/ Parfumul florilor de tei/ Te-asteapta inca sa revii. Din peisajul bucolic nu lipsesc doi miei zglobii (sanii iubitei, as fi sugerat eu): Te cer la joaca miei zglobii,/ Sageti de zbor de randunele,/ Te-asteapta frigurile mele/ Sa le alini cand o sa vii.
Urmeaza o inscriptie demna de un straveziu album sentimental: Asteptare, dar intr-o stranie cadenta cu accente din Mama lui Stefan cel Mare: Inima se-opreste in incremenire,/ Simt cum toata lumea mi se prabuseste/ Si constat cu teama: fara de iubire,/ Viata-i o povara ce te-mbatraneste.// Si patruns de vina, ca un condamnat,/Fara rost pe lume, un proscris de soarta,/ Tot astept intr-una, ca un disperat,/ Inca o bataie sa-mi rasune-n poarta… Cele doua comparatii ne demonstreaza ca Gheorghe Daniliuc nu vrea sa respecte canonul impus de Gottfried Benn, celebrul poet expresionist german, care, decretand suprematia metaforei, cerea imperios, acum vreo sase-sapte decenii, sa fie eliminate/evitate ca-urile din poezie. La dl Daniliuc vom depista, insa, si o droaie de ce-uri, precum in poema de la pagina 59, unde distribuie cate doua comparatii in fiecare strofa.
Atmosfera cvasi-bacoviana intalnim in poemul Ploaie. Titlul poemei de la pagina a 12-a, Trandafirasul,constituie o dulcegarie nepermisa in poezia ultimului secol. Un tren si o gara trista ne propune o performanta: iubita are capacitati paranormale, ochii sai vazand prin pantalonii eroului liric: Pe doua linii paralele,/ Din infinit spre infinit,/ Alearga ochii dragei mele,/ Sclipind spre fructul cel oprit. Desi bate vant de ratacire, iar norii desi aduna scantei de ura si iubire, poetul afiseaza o poza solitar-melancolica: Sunt singur si uitat in gara,/ Privind spre trenul calator,/ Ducand iubirile sa moara/ Spre un taram ratacitor.
Dupa un inspirat memento: grafica sugestiva a Aurorei Speranta, Gheorghe Daniliuc ne ofera, in preludiul celui de-al doilea grupaj de versuri, Ganduri nebune, o …Evadare, evident, lirica, in poema cu acelasi titlu.
Intr-un cer, care nu poate fi decat …cerul infinit de stele, alearga gandul nauc al trubadurului, atat de nauc incat, dupa Scantei albastre in abis,/ Prin bariere pentru vis, da peste un derutant peisaj NU galactic ori metafizic, ci cu aere de indieni avand podoabele naparlite: Sunt pene de cutezatori,/ Parlite printre mii de sori.
Adolescentine fulguratii intalnim in poemele Salamandra (Din flacari ma cheama o fata/ Cu ochii-smarald, cu fata balaie./ Impins de o forta ciudata,/ Ma arunc ca vrajit in vapaie.), respectiv, De ce?, in galop devastator: Orbitam prin spatiu, in desertaciune,/ Zornaiti prin stele, soarta ne e scrisa./ De ce-ai creat omul si aceasta lume/ Daca tot vor piere in Apocalipsa ?
Foarte sugestiva si cu indubitabila aura de modernitate este poezia de notatie cu titlul incitant X. O citam integral, rugandu-va sa iertati expresivitatea involuntara din ligamentele de inceput: Pesti cu raze X,/ Plante cu raze X,/ Pecete pusa:/ Apocalipsa!// Vin timpuri moderne spre noi,/ Speriata, istoria se-ntoarce-napoi./ Pamantul se indreapta spre cum s-a nascut, / Sfarsitul e frate cu-al sau inceput.// Aer, aer! — gaturi spre cer,/ Apa, apa! — pesti care pier,/ Foc, cenusa, lesie, abis,/ Raze gamma si beta si X,/ Pesti X, plante X, oase in X, APOCALIPSA!/ X …
La pagina 27, poetul se trezeste intr-un imens Naufragiu, in care ce credeti ca fac bietele corabii?: S-au inecat corabiile mele,/ Doar cativa nori mai plang dupa furtuna,/ Iar eu, uitat pe-o insula pustie,/ Astept o barca ce nu vrea sa vina. Dincolo de gestica teatralizanta: S-au inecat corabiile mele,/ Curg lacrimile, fluviu, in ocean;/ Ingenunchez spre bolta infinita,/ Cersind sperantele in van, eroul liric isi descopera virtuti de Prometeu inlantuit: S-au inecat corabiile mele/ Si eu pe tarm de dor sunt rastignit,/ Cu ochii pironiti in zarea-albastra,/ Ochi tristi si goi, de om inlantuit.
Dupa cufundarea vag romantica in Melancolie (Stau cu cana-n fata/ Si tot sorb intr-una,/ Zilele sa-mi treaca/ Una cate una.// Trista-i viata asta,/ Searbada si rece,/ Furisat, speranta/ Vrea si ea sa plece.// Doar stropii de ploaie,/ Rapaind in geam,/ Ma trezesc la viata/ Si-mi spun c-o mai am…), poetul ne ispiteste cu un final in cheie surazatoare: Si, pierdut in ganduri/ Care te doboara,/ Ma retrag in mine/ …Si mai trag din oala. Oala domnului Daniliuc sugereaza ca poetul ar dispune de o herghelie de butii, ascunse in umbrele misterioase ale Beciului Domnesc, vegheat de painguri medievale.
Unul dintre poemele izbutite ale volumului este delicata Floare de colt, a carei transparenta si gratie celesta s-ar fi cuvenit sa rodeasca din plin in aceasta placheta: Un fir/ Pe o stanca in vant,/ La granita/ Dintre cer si pamant.// Un petic/ De matase alba,/ Speranta/ Catre fiinta draga.// E gandul meu curat/ Pe creste,/ Boboc marunt/ Ce infloreste...
Grupajul cu titlu de romanta: A mai trecut un an caligrafiaza, prin poema Ianuarie, ingemanata cu superbul portret-clepsidra al Aurorei Speranta, si prin celelalte 11 luni ale calendarului, un univers liric pus sub semnul zgoandei. Fioruri de madrigal au poemele Martie si Aprilie, pentru ca Mai sa creioneze un surazator desen cu creta infiorata, nu pe asfalt, ci pe …coada lui Azor. Desi are Sufletul curat/ Ca zambetul pruncului/ Mangaiat de soare, iar inima s-a furisat intr-o floare, poetul nostru nu e deloc vegetarian, dimpotriva, are chemari pantagruelice: Gratarul, cu carne de miel,/ Sfaraie in poiana./ Femeile mai barfesc nitel,/ Iar barbatii, pe ascuns,/ Trag din damigeana.// Zambim si vorbim fara rost,/ Asa, la gramada./ Azor se gudura/ Gadilat de copii/ Si misca din coada, / Semn ca se bucura…
Balada chiriasului grabit adie in poema August. Arghezian si aspru, viguros si atatator este poemul Septembrie: Porumbul, cu drugile mari,/ S-a facut artagos,/ Fasaindu-si scortos frunzele.// Greierele, speriat,/ Nu mai vrea sa cante,/ Cu toate ca furnica il indeamna:/ - Canta, ma,/ Ca tot eu/ Te-oi tine la iarna !// Lacrimile cerului,/ Strugurii,/ Incep sa plesneasca,/ Iar Bitu, multumit,/ Isi trage mustata:/ - Taica, culegem via!...
Inscriptie olteneasca in cel mai sclipitor spirit este poema Octombrie. Euforia de basm a Craciunului este traita, in Decembrie, ca o autentica feerie a satului de altadata: Cam de doua zile, fulguieste-ntr-una,/ Asezand zapada pana la fereastra./ Mos Craciun, de-afara, face semn cu mana,/ Vrea sa poposeasca iar in casa noastra.// Oala cu sarmale fornaie pe plita,/ Cozonacii cresc rumeni in cuptor,/ Ca de obicei, mama se agita,/ Tata, pe furis, trage din urcior.// Timpul se petrece in cuvinte blande,/ Glasuri tremurate despre Pruncul Sfant,/ Satul tot rasuna-n zumzet de colinde,/ Dumnezeu coboara iarasi pe Pamant…
Penultimul ciclu liric al volumului, Trepte de lumina, constituie un pariu al domnului Gheorghe Daniliuc nu doar cu forma fixa a sonetului, ci si cu proba de foc a culorilor, ROGVAIV. Vrajit si in stare de reverie, autorul transcrie stari de spirit cu temperaturi si intensitati de traire diferite, de la toridul Rosu, fierbintele Oranj, solarul Galben, la atat de reconfortantul Verde, serenisimul, divinul Albastru, tainicul si distantul Indigo, pentru a incheia cu ispititorul, dar mereu controversatul Violet: Totu-i plumb in lumea asta/ - O tristete-apasatoare -/ In zadar deschid fereastra/ Ca nu intra strop de soare.// Cerul insusi se revarsa/ Spre pamant, incet-incet,/ Il cuprinde si-l apasa/ In culori de violet.// Dirijat de fluxuri grele,/ Care ti se zbat in piept,/ Nu observi ca mai sunt stele/ In abisul violet…
Aranjand amintirile si visele, in ciclul de final, Privind prin fereastra deschisa, dl Gheorghe Daniliuc, precaut si speriat de atata liniste, desface obloanele, deschide fereastra, cautand uimit vijelia de ieri. Grupajul include poemul de referinta, pentru creatia sa de acum, Iarna.
Inegal si construit aleatoriu, fara aportul unui redactor de carte profesionist, dar laudabil pentru sensibilitatea indubitabila, pentru simplicitatea si candoarea trairilor — Cand nu mai suntem copii, am murit demult, afirma BRANCUSI -, volumul Cantece de dor galgaie de lumina si sinceritatea inocenta din sufletul autorului: Gheorghe Daniliuc. Prietenoasa si generatoare de buna dispozitie, ca o iie de borangic neinceput sau ca un bluzon de catifea, diversa si bogata in falduri, aidoma unei draperii frematand sub ostiri de heruvimi si serafimi, placheta aceasta are miresme insolite, precum savuroasele carti de bucate romanesti ale regretatului Radu Anton Roman, fin degustator de tainice sonuri, nascut in Ohaba din Tara de basm a Fagarasului. Cantece de dor suna racoros, ca smaltul ulcioarelor de nunta modelate de regretatul Grigore Ciungulescu din Oboga, ori ca zig-zagul argintat de roua Lunii pline, tipat, turnat in matricea brancoveneasca a cocosilor de Hurezi (Horezu).
x
Cu titlu impropriu pentru un volum de proza — TRANZITANIA. Un stat intre doua lumi -, dar excelent titlu pentru o carte de publicistica, lucrarea a doua a dlui Gheorghe Daniliuc reuneste o prima proza cu virtuti cinematografice, care da si titlul volumului, urmata de alte doua lucrari de mai mici dimensiuni: Scrumbia impaiata si Tocul cui.
Tranzitania se plaseaza, intr-o anumita masura, sub geana de lumina a lui I. L. Caragiale si Eugen Ionescu. In celelalte doua razbat ecouri suculente din prozele antologice ale lui Dumitru Radu Popescu si Romulus Cojocaru.
DAN LUPESCU
Craiova, 23 iunie 2010
