George Simion: Nu suntem băieţii lui Dîncu. S-ar putea ca el să fie băiatul nostru

George Simion (Epoch Times România)
Andrei Popescu
16.12.2020

George Simion, unul dintre copreşedinţii AUR, a susţinut, într-o intervenţie telefonică la Realitatea, că Vasile Dîncu, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, nu s-a aflat în spatele înfiinţării şi propulsiei AUR în Parlament.

“S-ar putea el să fie băiatul nostru şi să ştiţi că sunt duhuri aşa care unele dintre ele sunt şi distrugătoare şi nu îşi ascultă stăpânii, aşa că s-ar putea să fim duhul care îl mănâncă pe cel care găseşte lampa. Acum vorbind mai serios, cred că noi am scos singurul scor satisfăcător din aceste alegeri şi, mai degrabă, noi putem să fim strategi pentru Dîncu, nu Dîncu pentru noi”, a precizat Simion, întrebat dacă membrii AUR se consideră “băieţii” lui Dîncu şi ce părere are despre faptul că unele surse susţin că liderul PSD se laudă că ar fi marele strateg al AUR şi că el le-ar fi dat viaţă ca din Lampa lui Aladin.

De asemenea, George Simion a mai afirmat că strategia AUR au gândit-o membrii partidului, şi nu Dîncu.

“Nu gândesc alţii pentru noi. Ne duce şi pe noi capul”, a conchis copreşedintele AUR.

Remarcile lui George Simion vin în contextul în care, potrivit Gândul.ro, liderii PSD s-au întâlnit sâmbătă pentru discuţii, fiind surprinse mai multe imagini în care apar, separat, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu şi Dîncu, şi Simion şi Dîncu, în faţa aceleiaşi clădiri. Mai mult, publicaţia l-a acuzat pe Dîncu că a încercat să “spele putina” şi să muşamalizeze întâlnirea dintre Ciolacu şi Simion.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor