”George Enescu a fost un mare patriot”

Am avut plăcerea să o intervievăm pe doamna Cristina Andrei, director general al Muzeului Naţional ”George Enescu”. Într-un amplu interviu, doamna Andrei ne-a vorbit despre muzeu şi vizitatorii săi, despre neajunsurile cu care se confruntă muzeul.

Exprimându-şi regretul că se vorbeşte prea puţin de George Enescu şi valoarea lui, directorul general a subliniat contribuţia lui Enescu la susţinerea creaţiei româneşti şi faptul că Enescu a fost un mare patriot. "Nu este o vorbă goală. Insist pe această trăsătură de caracter a lui Enescu, mai ales când le vorbesc copiilor. Generaţiile de acum nu mai ştiu ce este patriotismul. Li se pare că sună ca o tinichea goală de conţinut. Nu este adevărat. Trebuie să privim puţin în urmă, la istoria noastră , de care tot uităm, la generaţiile trecute când toţi erau patrioţi, nu numai Enescu".

Vă invităm să urmăriţi interviul.

Reporter: Aveţi vizitatori în fiecare zi? Cam câţi?

Cristina Andrei: Înainte de toate, trebuie să spun că Muzeul Naţional ”George Enescu” are trei sedii: la Bucureşti, în Palatul Cantacuzino din Calea Victoriei nr. 141 (sediul central), la Casa memorială - vila ”Luminiş” din staţiunea Sinaia şi Secţia Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu-George Enescu din localitatea Tescani, jud. Bacău. Cele trei locuri sunt vizitate zilnic, numărul vizitatorilor fiind fluctuant, evident.

De exemplu, vara sunt mai puţini la Bucureşti, pentru că lumea este în concediu, şi mai mulţi la celelalte sedii. Apoi, în timpul anului şcolar, vin foarte mulţi elevi, ceea ce este îmbucurător. În general, muzeul se vizitează constant. Se înregistrează un număr mai mare la vila ”Luminiş” de la Sinaia. Casa de acolo este extraordinar de frumoasă, un loc cu totul special. Construită de Enescu din banii lui, pentru a se izola de lume şi a se dedica în întregime creaţiei, loc de odihnă şi de muncă, are o vibraţie extraordinară. Îl simţim pe Enescu acolo, mai mult decât oriunde.

Reporter: Căror categorii aparţin vizitatorii muzeului?

Cristina Andrei: Există mai multe tipuri de vizitatori, în afară de elevi, mai sunt turiştii în grupuri organizate, răzleţiţi, câte doi sau trei, sau familii ş.a.m.d. Există însă şi un personal mai special, de exemplu de la ambasade. Suntem deseori solicitaţi pentru a organiza tururi ghidate pentru familiile din personalul ambasadelor.

Reporter: Vin şi străini? Îl cunosc străinii pe Enescu?

Cristina Andrei: Da, cum să nu. Vin. Unii nu-l cunosc, alţii da. Există şi firme de turism care ştiu de noi. Vin cu grupuri organizate, din toată lumea, inclusiv din depărtata Asie, din America, de peste tot.

Reporter: Au auzit de Enescu?

Cristina Andrei: Da. Unii au auzit. Alţii aud pentru prima oară, când vin aici. Trebuie să recunoaştem că la Bucureşti, unii sunt atraşi de palat. Este splendid, şi atunci lumea vine să vadă clădirea. Se minunează teribil de frumuseţea locului – cum, în România există aşa ceva?

Reporter: Cine vine de obicei la concertele oferite de muzeul dumneavoastră?

Cristina Andrei: La concerte organizate de muzeu, vin, în primul rând, melomanii. Există un public „al casei” format aici. Avem colaboratorii noştri, oameni de muzică, apropiaţi ai muzeului. Vin şi copii, noi organizăm în stagiunea noastră de concerte o serie de recitaluri pentru tinerii din şcolile şi liceele de muzică din Bucureşti şi pentru studenţii de la Universitatea Naţională de Muzică. Le punem la dispoziţie sala şi ei sunt foarte fericiţi, pentru că au un loc unde să prezinte un program de recital, pentru că Bucureştiul nu dispune de foarte multe posibilităţi în această direcţie.

Reporter: Aveţi sponsori particulari, care ajută muzeul?

Cristina Andrei: Mai avem, dar nu sunt constanţi, din păcate, şi nici substanţiali, că despre asta e vorba: totul costă foarte mult.

Reporter: Dar Statul vă ajută?

Cristina Andrei: Ministerul Culturii ne asigură, evident în limita bugetului, salariile, cheltuielile de întreţinere ş.a.m.d. Dar ce putem face din venituri proprii e destul de complicat...

Reporter: Există înscrisă memoria lui George Enescu în străinătate? Nume de străzi, plăci memoriale şi altele?

Cristina Andrei: Da, după cum ştiţi, a trăit şi la Paris unde a şi murit. Şi el şi soţia lui, Maruca, se odihnesc în cimitirul Pere-Lachaise. E un loc foarte bine poziţionat, lângă alt mare compozitor, Georges Bizet. Este montată o placă comemorativă pe gardul Vilei Les Cityses situată în împrejurimile Parisului, unde Enescu a locuit, cu intermitenţe între anii 1925-1955.

De asemenea, la Viena, unde a poposit în primul an de studiu, s-a repus o placă pe casa în care a stat.

Reporter: Serbaţi aici şi alţi compozitori români?

Cristina Andrei: Sigur că da. Trebuie să spunem, pentru cine nu cunoaşte, că Enescu a fost, pe lângă interpret şi compozitor, un mare susţinător al creaţiei româneşti, al generaţiei de compozitori din care făcea parte. I-a ajutat pe toţi, i-a susţinut financiar, i-a interpretat în diverse ocazii, atât în ţară, cât şi în străinătate. George Enescu a fost un mare patriot. Şi nu este o vorbă goală. Insist pe această trăsătură de caracter a lui Enescu, mai ales când le vorbesc copiilor. Generaţiile de acum nu mai ştiu ce este patriotismul. Li se pare că sună ca o tinichea, goală de conţinut. Nu este adevărat. Trebuie să privim puţin în urmă, la istoria noastră , de care tot uităm, la generaţiile trecute când toţi erau patrioţi, nu numai Enescu.

Revenind la întrebarea dumneavoastră, Enescu a avut o relaţie foarte bună cu toţi colegii lui de generaţie. A instituit în 1913 şi susţinut din fonduri proprii Premiul Naţional de Compoziţie, cu scopul de a promova muzica românească. De-a lungul anilor, în cadrul muzeului a existat o preocupare constantă de a organiza expoziţii dedicate compozitorilor generaţiei lui Enescu. Pentru a le aduce un omagiu lor şi maestrului, am iniţiat o serie de expoziţii, reunite sub genericul ”Laureaţi ai Premiului Naţional de Compoziţie George Enescu”. La anul, cu ocazia centenarului lui Constantin Silveştri, vom realiza o expoziţie pe care intenţionăm să o itinerăm şi să o prezentăm şi în Festivalul Internaţional ”George Enescu”.

Reporter: Îl cunosc americanii pe George Enescu?

Cristina Andrei: Era un mare artist, aplaudat în toate sălile de concerte în care îşi făcea apariţia, nu numai în Europa, ci şi în S.U.A. Americanii, de exemplu, l-au iubit foarte mult pe Enescu. Tot timpul îl invitau acolo să susţină concerte de mare anvergură, atât ca violonist, cât şi ca dirijor şi compozitor. În zilele noastre, am cunoscut un american, David Williams. Din păcate, a trecut în lumea de dincolo, acum câţiva ani. Era un extraordinar de mare iubitor al lui Enescu. Profesor la Universitatea din Iowa, a participat la simpozioanele internaţionale ”George Enescu”. Susţinea comunicări ştiinţifice foarte documentate, relevând pasiunea sa faţă de muzica lui Enescu. Mie însă mi se pare, nu numai mie, evident, nouă ni se pare că se vorbeşte încă prea puţin de Enescu.

Reporter: Aşa mi se pare şi mie.

Cristina Andrei: La valoarea lui se vorbeşte prea puţin. E insuficient cunoscut.

Reporter: Dar de ce?

Cristina Andrei: Sigur, avem o parte din vină, pentru că nu ştim să ne promovăm valorile, şi asta e iarăşi o mare problemă a poporului nostru. Nu e vorba numai de George Enescu. Să ne uităm la alţii, în jur, şi nu foarte departe, şi să vedem ce fac alte popoare. Sunt chiar agresivi, dar aşa trebuie, nu poţi să impui ceva din ţara ta altora, fără insistenţă, fără tenacitate, fără muncă, muncă asiduă, cărămidă cu cărămidă, ani de zile. Asta nu poate s-o facă numai muzeul, sau eu, sau nu ştiu cine. Trebuie să fie o politică la nivel de stat, o politică naţională, care să ne susţină valorile. Altfel nu se poate. Sigur, trudeşte fiecare, pe bucăţica lui. Există iniţiative lăudabile la diferite nivele. De exemplu, compozitoarea Violeta Dinescu, care locuieşte la Oldenburg, în Germania, în fiecare an organizează câte un simpozion ”George Enescu” şi vorbeşte despre Enescu, şi, în general, despre muzica românească. Însă pentru a avea rezultate notabile, trebuie concertate toate eforturile. Altfel, cum?

În Palatul Cantacuzino se află şi Uniunea Compozitorilor din România, care este urmaşa Societăţii Compozitorilor Români, înfiinţată de Enescu, alături de compozitorii români ai generaţiei lui, instituţie cu care colaborăm în organizarea unor evenimente dedicate, de asemenea, creaţiei muzicale autohtone. Din păcate, dar şi din fericire în acelaşi timp, va intra în reabilitare într-un viitor apropiat.

Reporter: Nu veţi mai face nimic în perioada asta?

Cristina Andrei: Aici, în palat, nu. Ne vom concentra pe celelalte sedii. Şi în Bucureşti vom încerca să găsim diverse alte locuri şi colaboratori, cum ar fi, de exemplu, Universitatea Naţională de Muzică. Ei au o sală extraordinară de concerte. De ce să nu încercăm acolo?

Reporter: Care este contribuţia muzeului la Festivalul Internaţional ”George Enescu”?

Cristina Andrei: Pentru festival deja am contactat ARTEXIM-ul, care e factorul principal în organizarea acestui mamut de festival. După părerea mea, festivalul e mult prea întins, s-ar putea face şi mai concentrat, dar asta e. E foarte bine că există, aduce lume în sălile de concert, lume care de obicei nu merge la concerte şi nu ştie cum e cu muzica. Se mai aplaudă între părţi, este evidentă diferenţa între publicul educat şi cel ocazional. Consider că e foarte bine să vină cât mai mult public ocazional, pentru că din acesta se formează publicul meloman. Aşa se face educaţia. Deci, am luat legătura cu ARTEXIM şi am propus două expoziţii: una, v-am spus deja, este dedicată lui Constantin Silveştri, iar cealaltă mi se pare foarte interesantă, pentru că se raportează direct la eveniment, adică la festival. Este vorba despre o retrospectivă a ediţiilor de festival. La anul va fi a XXI-a ediţie. Şi atunci, e binevenită o trecere în revistă a celor mai importante momente prin imagini dispuse în colaje pe printuri. În afara celor două expoziţii menţionate, vom avea şi lansări de carte, cu documente din arhiva muzeului. Această muncă a început acum câţiva ani, e vorba de volume care scot la iveală articolele de presă din arhiva muzeului referitoare la George Enescu.