Gelu Voican, lăsat de Justiţie fără certificat de revoluţionar. Va trebui să dea înapoi banii primiţi în ultimii cinci ani

Gelu Voican Voiculescu (Captura video)
Loredana Diacu
16.07.2025

Gelu Voican Voiculescu rămâne fără certificat de revoluţionar. Curtea de Apel Bucureşti i-a respins recursul făcut după ce instanţa de fond a decis să-l lase fără certificat. Potrivit legislaţiei în vigoare, Voican va trebui să returneze statului român indemnizaţia primită în ultimii ani, respectiv circa 3740 lei lunar (2430 indemnizaţie plus sporul la ea de circa 1400 de lei acordat după pensionare), în total 224.000 lei.

Procedura retragerii certificatului a fost iniţiată după o anchetă a Secretariatului de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist. Membrii Comisiei de resort au analizat declaraţiile privind prezenţa lui Gelu Voican Voiculescu, precum şi prevederile legale de acordare a certificatului de revoluţionar şi a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative. Ulterior, conform procedurilor, Secretariatul de Stat pentru Revoluţionari a cerut în instanţă anularea certificatului.

Instanţa de fond - Tribunalul Bucureşti - s-a pronunţat în cursul anului 2023 admiţând cererea de anulare a certificatului de revoluţionar pentru Gelu Voican Voiculescu, la solicitarea Secretariatului de Stat. Gelu Voican Voiculescu a făcut recurs care i-a fost respins.

"CAB în dosarul nr 35587/3/2022. Complet: 9-Completul 9 Recurs NCPCTip soluţie: NefondatSolutia pe scurt: Respinge ca neîntemeiată excepţia necompetenţei generale a instanţei, invocată de recurentul reclamant. Respinge ca inadmisibile excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti şi excepţia tardivităţii, invocate de recurentul reclamant. Respinge recursul ca nefondat. Definitivă. Pronunţată azi, 03.07.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.Document: 1573/2025 03.07.2025", au decis judecătorii.

Reamintim că Gelu Voican Voiculescu este acuzat de infracţiuni împotriva umanităţii în dosarul Revoluţiei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor