Călin Georgescu, de la "tribuna" IPJ Ilfov, unde a semnat controlul judiciar: "Statul e condus de un regim fanariot"

Fost candidat la preşedinţie, suveranistul Călin Georgescu a ţinut miercuri, în stilu-i caracteristic, un nou discurs împotriva actualei guvernări pe care o numeşte „regim fanariot”.
Prezent la IPJ Ilfov pentru a semna controlul judiciar, fostul prezidenţiabil pro-rus a acuzat guvernul actual că „manifestă un dispreţ nemăsurat faţă de viaţa umană”.
Georgescu susţine că actualii guvernanţi au luat "tot răul şi l-au transformat într-un sistem opresiv şi au făcut din putere o maledicţie".
"Lumea pe care ei o impun poporului român este un ţarc, iar eu doresc poporului român tot universul", a mai spus într-o notă dramatică controversatul personaj.
"Am un mesaj pentru poporul român. Vreau să le mulţumesc că sunt de fiecare dată prezenţi, îmi dau seama că nu este un lucru foarte simplu, îmi dau seama că suferă, ştiu prin ce trec, prin aceste umilinţe, mai ales cu acest regim fanariot care a impus jug de taxe şi impozite peste poporul român.
Conştientizez că atât cei din ţară, cât şi cei din străinătate suferă şi că nu este foarte simplu să facă faţă acestor abuzuri făcute de cei care se apără pe ei şi nu apără poporul român. Consider că guvernul actual manifestă un dispreţ nemăsurat faţă de viaţa umană, la tot ceea ce se întâmplă astăzi şi fiecare acţiune a lor, economică sau politică, este dezarticulată şi este la limita penală a incompetenţei.
Consider că tot ceea ce se întâmplă este un abuz, că ei provoacă… prin acest abuz demonstrează o putere care devine… Au luat tot răul şi l-au transformat într-un sistem opresiv şi au făcut din putere o maledicţie, aşa încât lumea pe care ei o impun poporului român este un ţarc, iar eu doresc poporului român tot universul. Asta e diferenţa", a declarat Călin Georgescu potrivit Ziare.com.
El a mai transmis românilor că "adevărul va ieşi la suprafaţă foarte curând, pentru că această reţea malefică care a dus la lovitura de stat din 6 decembrie va fi făcută publică".
"De aceea eu spun românilor: NU vă temeţi! Fiţi statornici în credinţă nelimitată, rugăciune, pentru că Dumnezeu va lucra pe acest temei al jertfei. Sunt convins că adevărul va ieşi la suprafaţă foarte curând, pentru că această reţea malefică care a dus la lovitura de stat din 6 decembrie va fi făcută publică, este bine documentată şi foarte curând va fi prezentată poporului român. Am convingerea că acest imperiu colonial se va duce la lada de gunoi a istoriei.
Pe de altă parte, trecem prin momente de mare încercare. E o sită care cerne la rândul ei permanent azi, una din ce în ce mai deasă, care a ajuns deja la fariseismul şi viclenia politică şi la cei vechi, şi la cei mai tineri.
Foarte curând se va deconspira această meserie care înseamnă doar combinator politic. Pe de altă parte, vă spun aşa: Nu vă fie frică că aţi eşuat, dar să vă fie frică că nu îndrăzniţi să trăiţi liberi. Poporul român este o civilizaţie, e un popor măreţ, care nu va accepta să trăiască în umilinţă, reguli false şi minciuni, aşa încât sus inimile! Vă mulţumesc!”, a conchis Călin Georgescu.