Gazprom îşi vede nestingherită de treabă în UE: preluarea Wingas nu va fi afectată de criza din Ucraina
alte articole
Preluarea de către Gazprom a importatorului şi traderului de gaze naturale german Wingas, subsidiară a gigantului german BASF, va fi încheiată în această toamnă şi nu va fi afectată de sancţiunile dictate de Uniunea Europeană la adresa Rusiei, a declarat, luni, Ludwig Moehring, membru al board-ului Wingas.
Potrivit energyreport.ro, şeful diviziei de vânzări a Wingas, a declarat că preluarea companiei de către Gazprom ar fi trebuit parafată în vară, iar întârzierea s-a datorat necesităţii de a se perfecta anumite detalii juridice ale tranzacţiei.
"Ne aşteptăm ca tranzacţia să fie încheiată în toamnă şi nu ne temem că ar putea fi întârziată din cauza crizei din Ucraina", a declarat Moehring.
Acordul între Gazprom şi Basf pentru preluarea Wingas, companie care, în 2013, a vândut 44,3 miliarde de metri cubi de gaze în Europa de Vest, echivalentul a aproape jumătate din consumul total anual al Germaniei, a fost semnat în 2012 iar tranzacţia va fi perfectată în pofida crizei din Ucraina şi a mult clamatului deziderat îmbrăţişat de UE: "reduceţi dependenţa energetică de ruşi".
După ce va fi devenit parte a Gazprom, Wingas va căuta să-şi diversifice ţintele de vânzări în afara Germaniei, care în prezent are o cotă de 75% din total, însă îşi va menţine structura portofoliului de aprovizionare, care se bazează în proporţie de 50% pe importuri de gaze din Rusia. În prezent Wingaz are activităţi în opt state vestice, inclusiv în Marea Britanie.
Prin preluarea Wingas, Gazprom va avea acces direct la pieţele vest-europene, extrem de profitabile, pe care opera până în prezent în genere prin intermediari.