Gândurile imperiale ale regimului chinez

S-ar putea crede că participarea la o conferinţă academică presupune o dezbatere intelectuală şi schimbul liber de idei. Însă nu şi în China. Christopher Ford, un cercetător de la Institutul Hudson din Washington, care a participat la un simpozion găzduit în luna noiembrie de Societatea Chineză de Ştiinţe Militare, în China, a fost şocat să descopere că experienţa a fost "oarecum asemănătoare cu o sesiune maoistă de auto-critică".

El a publicat o cronică de 2000 de cuvinte care documentează încercările chinezilor, afiliaţi la Armata Populară de Eliberare (APE), de a băga pe gât participanţilor non-chinezi la forum propaganda Partidului referitoare la intenţiile strategice regimului comunist.

Ford scrie: "în loc ca participanţii APE să vorbească despre balansarea diverselor opinii într-o lume pluralistă, păreau să creadă că prevenirea conflictelor internaţionale nu se face decât prin împiedicarea opiniilor diferite de ale lor".

Hollywood-ul se autocenzurează

Partidul nu îşi impune punctele de vedere numai în lumea rarefiată a simpozioanelor militare chineze. Hollywood-ul este, de asemenea, sclavul cenzurii extinse a aparatului regimului chinez, potrivit unui raport detaliat care a apărut în New York Times la 15 ianuarie.

Studiouri şi producători de filme invită acum cenzori chinezi de Partid să le revizuiască lucrările şi să facă modificările necesare, pentru a se asigura că filmele au acces la piaţa cinematografică chineză. Filmul "Mumia: Mormântul Împaratului Dragon" a întâmpinat probleme deoarece a portretizat o Chină salvată de occidentali, stârnind mânia proletară a Partidului. Un alt film, Karate Kid din 2010, a fost iniţial respins, deoarece a inclus un personaj negativ chinez.

Ford a mai notat ca purtătorii de cuvânt ai APE au impus o condiţie prealabilă pentru ca Japonia să obţină "încrederea strategică" a Chinei: regimul nipon trebuie să îşi revizuiască curriculum-ul şcolar pentru a descrie "corect" greşelile făcute de Japonia faţă de China. Culmea, au cerut acesteia să expulzeze partidele de dreapta din sfera politică.

Ford a întrebat de ce acest lucru nu a constituit o interferenţă în afacerile interne japoneze - o acuzaţie înaintată frecvent de către organele regimului chinez împotriva Statelor Unite, atunci când acestea remarcă abuzurile asupra drepturilor omului de către Partid.

"Un bine-cunoscut general al APE, a explicat că cererea Chinei ca alte state să-şi rescrie istoria şi să-şi revizuiască felul în care descriu China nu reprezintă o "ingerinţă" a Beijing-ului în "afacerile interne" ale altui stat deoarece aceste lucruri afectează China".

Acest interes exacerbat al Partidului pentru modul în care China este discutată şi înţeleasă în afară este un "imperialism conceptual", pe care Ford îl consideră parte din obiectivele strategice ale regimului de a "controla descrierea Chinei de către lumea largă". Atunci când alte ţări ajung să accepte propaganda oficială a Partidului acest lucru "poate întări legitimitatea propriilor decizii ale regimului de acasă, şi, astfel, continuă monopolizarea puterii" a scris Ford.

Dorinţa Partidului de a influenţa ceea ce spun şi gândesc ceilalţi despre el nu este nouă, potrivit lui He Qinglian, un cercetător al aparatului de propagandă al Partidului, acum stabilit în Statele Unite, iar creşterea influenţei internaţionale care a venit odată cu creşterea economică a Chinei fac punerea în aplicare a acestui plan, mult mai fezabilă.

"De când a preluat puterea, visul Partidului Comunist a fost să transforme China într-o superputere, capabilă să influenţeze întreaga lume", scrie ea într-un articol lung în care explorează modul în care regimul şi-a obţinut o vastă recunoaştere în întreaga lume prin lobby, stimulente economice şi în general maşinaţiuni "diplomatice".

Extinderea propagandei chineze în Statele Unite i-a frustrat pe unii membri ai Congresului, care solicită ca regimul chinez să facă un gest de reciprocitate asigurând libertatea canalelor de mass-media americane în interiorul Chinei. Xinhua, agenţia de ştiri a statului, are o reclamă în Times Square, iar China Central Television, postul de televiziune oficial al regimului, a construit un birou foarte costisitor în Washington DC. Peste 811 jurnaliştii chinezi lucrează în Statele Unite, conform congresmanului Dana Rohrabacher. Cu toate acestea jurnaliştii americani care lucrează în China se confruntă cu hărţuirea regulată şi ameninţarea expulzării, iar Vocea Americii, care serveşte ca purtător de cuvânt al SUA în China, are doar doi jurnalişti în ţară.

Fisher: Reacţia obişnuită a chinezilor faţă de cei care spun adevărul despre China este de a limita tipurile de acces care îţi permit să ai intuiţii speciale

Congresmanul Dana Rohrabacher a propus Legea privind reciprocitatea mass-mediei anul trecut, ca parte a unei încercări de a forţa regimul să permită jurnaliştilor finanţaţi de guvernul american să intre în China. Este nevoie de o abordare represivă a problemei, cu care mulţi nu sunt de acord, dar există un consens că Statele Unite trebuie să găsească un fel în care să răspundă infiltrării rapide a partidului-stat chinez.

Un precursor conceptual al analizei lui Ford este cercetătorul australian Geremie Barme, care a făcut o "încercare preliminară" de a elucida ceea ce a numit "Noul Limbaj al Propagandei Chineze".

Barme a scris: "În esenţă, Noul Limbaj al Propagandei Chineze a fost şi este folosit de Partid, de organele sale de propagandă, de mass-media şi de educatori pentru a modela (şi circumscrie) modul în care oamenii se exprimă în sfera publică (şi, eventual, în particular) şi pentru a permite partidului-stat să-şi introducă ideologia prin intermediul inoculării neobosite atât verbale cât şi scrise în mod repetat".

Aceste obiceiuri evidenţiază modul în care tratează oficialii chinezi punctele de vedere ale străinilor, după cum a precizat Peter Mattis, editorul Brief China, de la Fundaţia Jamestown. "Problema cu modul în care Beijing-ul repudiază preocupările vesticilor cu privire la comportamentul Chinei este faptul că neagă ţărilor străine orice fel de poziţie de pe care să îşi exprime plângerile" a scris recent Mattis. "Această abordare nepăsătoare combinată cu fervoarea Chinei de a-şi îmbunătăţi relaţiile cu guvernele străine nu sugerează buna credinţă".

Părerile altor cercetători care urmăresc ambiţiile internaţionale ale regimului diferă uşor de ale lui Ford şi fac o distincţie între ideea de "Marea Chină" versus "Marele Partid", Partidul fiind ameninţarea. Richard Fisher Jr., un cercetător senior de la Centrul de Strategie şi Evaluare Internaţională a Afacerilor Militare din Asia, notează diferenţa dintre China şi Partidul Comunist Chinez, făcând observatorii atenţi la acest aspect care este deseori trecut sub tăcere de propaganda Partidului.

"Dacă prima noastră problemă reală este Marele Partid, nu atât de mult Marea China, acest lucru necesită un răspuns care duce mai mult spre lecţiile greu învăţate din confruntarea cu Partidul Comunist Sovietic", a scris acesta într-un e-mail, vorbind în primul rând în contextul capacităţii în creştere a APE de a-şi proiecta puterea militară, precum şi a intenţiilor dubioase din spatele dezvoltării capacităţii sale militare, care par să vizeze în mod specific activele militare americane.

"Controlul discuţiilor" despre China face parte dintr-o strategie globală, a declarat Fisher.

"Devine o justificare în plus pentru acest nou concept de Pax-Sinica, sau "stabilitate globală a modelului chinez", potrivit lui Fisher. "Controlează discuţiile despre China pentru a menţine rolul Partidului. Pedepseşte-i pe cei care se plâng şi recompensează-i pe cei care nu o fac".

Atunci când controlul discuţiilor nu funcţionează, desigur, Partidul poate pur şi simplu să încheie dialogul. Fisher a remarcat caracterul neobişnuit al analizei lui Ford asupra controlului ideologic al APE. "Reacţia obişnuită a chinezilor faţă de cei care spun adevărul despre China este de a limita accesul care să îţi permită să ai intuiţii speciale", a scris Fisher.

Lui Fisher i-a fost refuzată viza în China începând din 2004, după ce, la o conferinţă sponsorizată de APE în Guangdong, a comparat strategia militară a APE faţă de Taiwan cu subtilitatea şi îndemânarea susţinută de anticul strateg chinez Sun Tzu. "Acest lucru a făcut ca o serie de ofiţeri APE să se îngrămădească să denunţe politicile americane, cu o ferocitate pe care am judecat-o ca absurdă, chiar şi pentru alţi chinezi din sală, care nu şi-au putut abţine grimasele".