Gaddafi a transmis un mesaj liderilor lumii, spune că poporul este gata să moară pentru el

Moammer Gaddafi a transmis mesaje ferme liderilor lumii, spunând că poporul libian este gata să moară pentru el, relatează CNN.
"Am tot poporul libian cu mine...este pregătit să moară pentru mine", a spus el în scrisoarea adresată lui Barack Obama şi altor lideri. Scrisoarea a fost citită sâmbătă de purtătorul de cuvînt Musa Ibrahim.
Gaddafi a repetat că Libia se luptă de fapt cu Al-Qaeda. "Nu am putea niciodată trage un glonţ împotriva poporului nostru", a subliniat el în scrisoare.
"Nu aveţi dreptul să interveniţi în problemele interne. Veţi regreta dacă faceţi un pas în a interveni", potrivit mesajului.
Guvernul libian a promis din nou, vineri noapte, că nu va folosi violenţa împotriva rebelilor şi a cerut comunităţii internaţionale să trimită observatori pentru a confirma acest armistiţiu unilateral. Forţele lui Gaddafi au ajuns la 50 kilometri distanţă de fieful rebel Benghazi.
Viceministrul de externe, Chalis Kaim, a spus că trupele nu vor ataca fieful. "Nu intenţionăm să intrăm în Bneghazi", a subliniat el.
Referindu-se la rezoluţia ONU, Kaim a spus că Tripoli nu a mai trimis misiuni împotriva rebelilor şi a subliniat că guvernul invită observatori internaţionali, pentru a monitoriza armisitiţiul decretat de Tripoli.
Nicolas Sarkozy şi Barack Obama l-au avertizat pe Gaddafi nu numai să pună capăt atacurilor, dar şi să-şi retragă trupele din zona fiefului. Sarkozy a cerut ca guvernul să reinstaleze accesul la electricitate, gaz şi apă în zonele afectate.