Francois Hollande, un Clark Kent al socialiştilor francezi

Francois Hollande, câştigătorul primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Franţa, a fost descris în multe feluri de-a lungul timpul: "tipul cumsecade", "discret", "moale", dar în primul rând "răbdător", liderul care a ştiut să aştepte.

După ce a câştigat primarele socialiste, a spus: "Măsor sarcina grea şi serioasă care se află în faţa mea. Depinde de mine să îndeplinesc aşteptările francezilor, care s-au săturat de politica lui Nicolas Sarkozy".

Şi poate că visul stângii s-a adeverit. Popularitatea preşedintelui actual nu a fost niciodată la un nivel atât de scăzut. Hollande ştie, însă, că adversarul său este un rival de temut.

François Hollande s-a născut la Rouen, în nordul Franţei, în 1954. Tatăl său era medic, cu opinii politice apropiate de extrema-dreaptă, mama sa era asistent social, care şi-a adorat întotdeauna fiul. În urmă cu câţiva ani, ea a mărturisit la televiziunea naţională: "A spus ceva ce ne-a făcut mereu să râdem: 'Când voi fi mare, voi fi preşedinte!' Pur şi simplu nu îl credeam! Încă nu ne vine să credem!".

Cu toate acestea studiile sale au fost de top: drept, afaceri, ştiinţe politice. De asemenea a absolvit prestigioasa Şcoală Naţională de Administraţie (ENA), unde s-a întâlnit cu Segolene Royal, în 1979.

Cei doi nu s-au căsătorit, dar au pus bazele unei familii, urmărindu-şi în acelaşi timp ambiţiile politice şi gravitând spre putere în timpul lui Francois Mitterand. Royal a condus chiar un minister. Francois a fost părinte, mediator, consilier local, întotdeauna aproape, umbra fostului premier Lionel Jospin.

De altfel, Jospin l-a ales să îi urmeze la conducerea partidului, unde Hollande a rămas timp de 11 ani, în cursul cărora socialiştii s-au bucurat atât de succese, cât şi de înfrângeri dureroase, precum eliminarea şocantă a lui Jospin din primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 2002.

În 2007 Jospin se retrăsese, dar partidul nu l-a ales pe Hollande candidat la preşedinţie, ci pe partenera sa de viaţă, Royal.

Victoria lui Sarkozy a zdrobit din nou speranţele socialiştilor, iar cuplul Royal-Hollande s-a separat oficial la scurt timp după scrutin.

Hollande a început să călătorească. În patru ani, el a traversat Europa, pregătind terenul. Apoi, în martie, s-a declarat pregătit.

Pentru a obţine învestitura partidului în 2012, el a fost nevoit să învingă în alegeri primare în cursul cărora atât viaţa sa privată, cât şi politică au fost analizate minuţios.

Aflat la polul opus de Sarkozy, Hollande reprezintă un contrast pe care alegătorii francezi îl analizează şi par să îl prefere. La alegerile de duminică, el a obţinut peste 28% din voturi.

În manifestul său, socialistul promite o întoarcere la un buget echilibrat până în 2017 şi cheltuieli publice suplimentare în valoare de 20 de miliarde de euro în următorii cinci ani, acoperite în primul rând din eliminarea unor scutiri de taxe în valoare de 29 de miliarde de euro şi impunerea unui "superimpozit" pentru cei bogaţi.

Astfel, el vrea să introducă o cotă de impozitare de 75% pentru persoanele care câştigă peste un milion de euro pe an. Opoziţia susţine că o astfel de măsură este populistă şi contraproductivă.

Însă Hollande respinge criticile cu o hotărâre calmă. "Este patriotic să accepţi să plăteşti taxe suplimentare, pentru a pune din nou naţiunea pe picioare. Faptul că cei mai bogaţi din societate fac un efort mi se pare un exemplu corect", subliniază el.

El intenţionează şi să introducă o cotă anuală pentru imigranţii economici, după consultări cu angajatorii.

De asemenea, Hollande vrea să amendeze pactul fiscal al UE, pentru a stimula creşterea economică.

Însă, indiferent de meritele sale, unii îl vor privi întotdeauna ca un substitut slab al fostului şef al FMI, carismaticul Dominique Strauss-Kahn, ale cărui şanse au fost distruse de o serie de scandaluri sexuale.