Francois Hollande câştigă primul tur în alegerile prezidenţiale din Franţa

Potrivit estimărilor publicate la închiderea urnelor, Francois Hollande a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa cu 28,4-29,3 la sută din voturi, urmat de Nicolas Sarkozy cu 25,5-27 la sută. Cei doi candidaţi urmând să se confrunte în turul al doilea pe 6 mai.
Francois Hollande după ce a fost anunţat că a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa (JEAN-PIERRE MULLER / AFP / Getty Images)
Gina Zaragiu
23.04.2012

Potrivit estimărilor publicate la închiderea urnelor, Francois Hollande a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa cu 28,4-29,3 la sută din voturi, urmat de Nicolas Sarkozy cu 25,5-27 la sută. Cei doi candidaţi urmează să se confrunte în turul al doilea pe 6 mai.

Hollande:"Schimbarea a început şi nimic nu o poate opri".

Francois Hollande a declarat că este "cel mai bine plasat" pentru a deveni preşedintele Franţei.

"Francezii mi-au răspuns în această seară permiţându-mi să fiu astăzi cel mai bine plasat pentru a deveni următorul preşedinte al Republicii", a afirmat Francois Hollande în faţa susţinătorilor săi, la Tulle, în centrul ţării.

Hollande a declarat ca a devenit candidatul tuturor forţelor care vor să încheie un capitol şi să deschidă un altul. "După acest prim tur sunt candidatul mulţimii care susţine schimbarea. Această adunare trebuie să fie cea mai mare posibilă şi se referă mai ales la forţele de stânga şi ecologiştii ai căror reprezentant sunt de acum", a afirmat acesta.

"Îi salut pe candidaţii din primul tur, Jean-Luc Melenchon şi Eva Joly, care mi-au declarat clar şi fără negocieri că îmi acordă susţinerea în al doilea tur", a declarat candidatul socialist.

El a declarat ca ştie că este privit din afară graniţelor Franţei, afirmând că va avea "responsabilitatea de a reorienta Europa pe drumul creşterii şi ocupării forţei de muncă".

Francois Hollande a salutat de asemenea "votul de încredere cu privire la proiectul pe care l-am prezentat în faţa francezilor pentru redresarea justiţiei din ţara noastră, pentru a controla finanţele, pentru a regăsi încrederea şi a forma locuri de muncă, pentru a reduce datoria, pentru a ne proteja industria şi pentru a promova valorile Republicii".

"Schimbarea a început şi nimic nu o poate opri".

Nicolas Sarkozy abordează "cu încredere" turul al doilea

"Putem aborda turul al doilea cu încredere", a afirmat el.

"Propun ca trei dezbateri să fie organizate pe probleme economice şi sociale, de societate şi chestiuni internaţionale", a mai declarat Nicolas Sarkozy în faţa susţinătorilor săi.

Surpriza scrutinului de duminică

Surpriza scrutinului de duminică o reprezintă rezultatul obţinut de candidata Frontului Naţional (extremă-dreapta), Marine Le Pen, creditată cu 19% din sufragii, înaintea reprezentantului stângii radicale, Jean-Luc Mélenchon, 10,8%. Ea s-a clasat pe locul al treilea, potrivit estimărilor fiind urmată de reprezentantul stângii radicale, Jean-Luc Melenchon şi centristul Francois Bayrou.

Potrivit institutelor de sondaje, restul candidaţilor au obţinut sub 3% (ecologista Eva Joly 2,1%, suveranistul de dreapta Nicolas Dupont-Aignan 1,7%, reprezentanţii extremei-stânga, Philippe Poutou 1,2%, şi Nathalie Arthaud 0,5%, iar inclasabilul Jacques Cheminade 0,2%).

Conform sondajelor, rata de participare la alegeri a fost de peste 80 la sută, mai puţin decât în 2007 (83,77 la sută), dar mai mare decât rata din 2002 (71,6 la sută).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor