FP va avea drept preferenţial de subscriere la privatizarea Electrica Transilvania Sud şi Muntenia

Epoch Times România
06.08.2012

Majorarea capitalului social prin ofertă publică primară pentru Electrica Distribuţie Transilvania Sud, Transilvania Nord şi Muntenia Nord se va realiza cu respectarea dreptului preferenţial de subscriere al actionarilor privaţi existenţi, în speţă FP, potrivit unui proiect publicat de MECMA.

"Majorarea capitalului social prin ofertă publică primară se va realiza cu respectarea dreptului preferenţial de subscriere al actionarilor privaţi existenţi ai celor trei societăţi comerciale, conform prevederilor legale aplicabile, în speţă S.C. Fondul Proprietatea S.A., la preţul de vânzare al acţiunilor nou emise în cadrul ofertei publice primare de acţiuni. (...) Totodată, se prevede că nu va fi emis niciun ordin de mandatare a reprezentanţilor statului şi (sau a reprezentanţilor Societăţii Comerciale de Distribuţie şi Furnizare Energie Electrică Electrica Bucureşti în adunările generale a acţionarilor societăţilor comerciale care să aprobe un preţ de vânzare inferior valorii nominale a acţiunilor nou emise", se precizează în nota de fundanmentare a proiectului pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 252/2012 pentru aprobarea strategiei de privatizare a Societăţilor Comerciale Filialele de Distribuţie a Energiei Electrice Electrica Distribuţie Transilvania Sud - S.A., Electrica Distribuţie Transilvania Nord- S.A. şi Electrica Distribuţie Muntenia Nord - S.A. prin metode specifice pieţei de capital.

Proiectul prevede elementele privind declanşarea şi derularea etapelor necesare implementării strategiei de privatizare prin majorare a capitalului social prin aport de capital privat, în cadrul căreia va fi oferit spre subscriere investitorilor un pachet de acţiuni nou la cele trei societăţi.

De asemenea, fiecare dintre cele trei societăţi comerciale vor face demersurile necesare în vederea admiterii la tranzacţionare în sisteme de tranzacţionare administrate de către Bursa de Valori Bucureşti şi vor suporta toate costurile necesare efectuării acestor demersuri.

Totodată, vor fi contractate servicii de intermediere financiară pentru realizarea de analizele diagnostic necesare identificării problemelor legale şi)sau economicofinanciare şi pentru evaluarea necesară recomandării preţului de ofertă.

"Preţul de vânzare al acţiunilor va fi cel puţin egal cu preţul de ofertă sau cu preţul de referinţă utilizabil în cadrul unui mecanism de determinare a preţului de ofertă, mecanism aprobat de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare în condiţiile legii. De asemenea, preţul de ofertă al acţiunilor sau preţul de referinţă al acestora, precum şi orice alte elemente ale vânzării, se aprobă de către adunările generale ale acţionarilor celor trei societăţi comerciale pe baza mandatului dat de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri reprezentanţilor săi în adunarea generală extraordinară a acţionarilor Societăţii Comerciale de Distribuţie şi Furnizare Energie Electrică „Electrica” S.A. Bucureşti., pe baza recomandărilor intermediarului autorizat", se mai spune în nota de fundamentare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor