Fotbal: Romario l-a acuzat dur pe secretarul general al FIFA, Jerome Valcke
alte articole

Fostul fotbalist brazilian Romario, în prezent parlamentar, a lansat un atac dur împotriva secretarului general al FIFA, pe care l-a etichetat ca "obraznic, şantajist şi corupt", după ce acesta a negat că forul internaţional se va îmbogăţi de pe urma Cupei Mondiale 2014 din Brazilia, relatează agenţia EFE.
"Sunt lucruri peste care nu se poate trece. Obraznicul, şantajistul şi coruptul de Jerome Valcke a negat că FIFA vine în Brazilia pentru a-şi umple cuferele şi apoi va pleca. Devine o glumă când auzi o frază de acest gen", a declarat Romario pe contul său de Facebook.
Fostul campion mondial susţine că Valcke şi-a pierdut credibilitatea când a afirmat acum câteva luni că lucrul cel mai important pentru Mondial sunt arenele, iar restul lucrărilor de infrastructură sunt secundare.
"El este în postul potrivit. FIFA este locul unde trebuie să fie, pentru istoricele negocieri din perioada lui Havelange şi a actualului Blatter", a adăugat Romario, care susţine că Valcke va beneficia de un apartament luxos pentru familia sa la Rio de Janeiro până la finalul CM 2014, care costă 75.000 dolari pe lună.
Campionul mondial din 1994 a reamintit că investiţiile iniţiale pentru organizarea CM se cifrau la 10,4 miliarde dolari şi cifra a crescut în prezent la 12,7 miliarde dolari.
Diferenţa a fost luată din alte sectoare bugetare, fapt ce a determinat protestele populaţiei, începând cu 10 iunie la Sao Paulo, nemulţumită de creşterea tarifelor la transportul public, care apoi s-au extins în toată ţara cu noi revendicări privind sistemul de educaţie, sănătate şi lupta împotriva corupţiei.