Fotbal: Astra Giurgiu - ASA Tg. Mureş 1-5, în etapa a 2-a a Ligii I

(Jamie McDonald / Getty Images)
Epoch Times România
20.07.2015

Echipa de fotbal ASA Tg. Mureş a trecut de giurgiuvenii de la Astra cu scorul de 5-1 (3-1), duminică seara, în deplasare, într-o partidă din etapa a 2-a a Ligii I de fotbal.

Gabriel Mureşan (7), Filip Jazvic (12, 41), Mircea Axente (77) şi Miroslav Manolov (89) au înscris golurile mureşenilor, care şi-au luat astfel revanşa pentru eşecul din finalul campionatului trecut (1-3), care i-a costat titlul de campioni. Pentru Astra a marcat Constantin Budescu (24).

Giurgiuvenii au avut şi o bară, prin după un aut executat de Queiros (70).

Acesta a fost primul eşec al Astrei pe teren propriu cu antrenorul Marius Şumudică.

ASA este noul lider al campionatului după acest succes, primul sub comanda lui Vasile Miriuţă.

AFC Astra Giurgiu — ASA Târgu Mureş 1-5 (1-3), Stadion ''Marin Anastasovici'' — Giurgiu
Au marcat: Constantin Budescu (24), respectiv Gabriel Mureşan (7), Filip Jazvic (12, 41), Mircea Axente (77), Miroslav Manolov (89).
Arbitru: Cătălin Popa (Piteşti); arbitri asistenţi: Octavian Şovre (Oradea), Marius Nicoară (Drobeta-Turnu Severin); arbitru de rezervă: Iulian Călin (Ştefăneşti/AG)
Observatori: Corneliu Fecioru (Bucureşti) — CCA, Eduard Alexandru (Ploieşti) — LPF

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor