Fostul deputat fugar Cristian Rizea, expulzat de moldoveni în România. A ajuns după gratii

Cristian Rizea
Loredana Diacu
28.04.2023

Fostul deputat Cristian Rizea a fost reţinut în R. Molodova şi trimis în România, unde trebuie să ispăşească o condamnare de 4 ani şi 8 luni de închisoare pentru fapte de corupţie. Potrivit Inspectoratului General pentru Migraţie al MAI de la Chişinău, Rizea a fost declarat persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova, pe un termen de 15 ani.

Conform procedurilor legale, acesta a fost îndepărtat sub escortă de pe teritoriul naţional de către personalul specializat al IGM.

„Declararea străinului persoană indezirabilă este o măsură asiguratorie, dispusă împotriva unui străin care a desfăşurat, desfăşoară ori în a cărui privinţă există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică.

Măsura în cauză se dispune de autoritatea competentă pentru străini din oficiu sau la propunerea unor alte autorităţi cu competenţe în domeniul ordinii publice şi al securităţii naţionale care deţin date sau indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică.”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General pentru Migraţie al MAI citat de TV8.

La rândul său, Poliţia Română a anunţat joi seara că Rizea a fost preluat şi urmează a fi dus într-un penitenciar.

„În această seară, Poliţia Română a fost solicitată de autorităţile din Republica Moldova să preia un bărbat, în vârstă de 54 de ani, faţă de care Tribunalul Bucureşti a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Acesta a fost preluat cu sprijinul Poliţiei de frontieră şi urmează a fi introdus într-un penitenciar”, se arată în comunicatul Poliţiei române.

Cristian Rizea a fost deputat în Parlamentul României, din partea PSD. A fost condamnat definitiv la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor, însă a fugit din ţară înainte de pronunţarea deciziei definitive.

Rizea a fost trimis în judecată de DNA sub acuzaţia că a pretins în mod direct de la omul de afaceri Lucian Colţea suma de 300.000 de euro, disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive. Banii au fost ceruţi în schimbul promisiunii lui Rizea, îndeplinită ulterior, că va interveni la Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) şi la Primăria comunei Chiajna astfel încât să fie rezolvate anumite interese personale pe care omul de afaceri le avea la nivelul celor două autorităţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor