"Cum se zvârcoleau în Parlament diavolii din comunism" - Papahagi, despre momentul în care Băsescu a condamnat oficial regimul comunist

Adrian Papahagi (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
06.08.2025

Profesorul Adrian Papahagi a vorbit, în podcastul "Rezilienţa prin cultură", realizat de Cristian Pătrăşconiu, despre momentul epic în care fostul preşedinte Traian Băsescu a condamnat oficial regimul comunist în Parlamentul României.

Jurnalist: Să te întreb ceva, Adrian Papahagi: în 18 decembrie 2006, când a fost condamnat comunismul în Parlamentul României, unde erai?

Adrian Papahagi: Eram la Cluj, nu eram în sfera publică pe vremea aceea şi m-am bucurat, ca toată lumea. Acela mi se pare un moment epocal, istoric pur şi simplu. Vladimir Tismăneanu şi Traian Băsescu, cel puţin ca exponenţi de vârf ai acestei condamnări, merită să intre şi ei în istorie de partea ei luminoasă. Oricâte li s-ar putea reproşa fiecăruia dintre ei din trecutul lor sau din alte momente, fiindcă fiecare a fost legat de comunism.

Tismăneanu, născut într-o familie de comunişti, crescut în puful comunist, a devenit unul dintre cei mai competenţi critici ai totalitarismului, un adevărat profesionist, nu ca mine, care mă aflu în treabă. Iar Traian Băsescu, cu tot trecutul lui, inclusiv informări şi nu ştiu ce, a fost preşedintele care, într-un fel, a făcut ruptura de comunism.

Şi cum se zvârcoleau în Parlament diavolii din comunism, Corneliu Vadim Tudor, toate aceste personaje sinistre, care erau de fapt precursorii AUR şi ai lui Călin Georgescu.

Jurnalist: Acolo a fost un moment de istorie, un fel de mise-en-abyme, practic un mic în mare. Adică vezi şi splendoarea, şi curajul, şi convertirea, dar vezi şi laşitatea şi ticăloşia. Deci acele ore mi se pare că ar merita, nu ştiu, o carte, un film studiat pe minut.

Adrian Papahagi: E foarte interesant. Ar putea fi făcut jurnalistic, aşa, căutate filmările. (...) Comunismul este ilegitim şi criminal, cum a fost declarat în Parlamentul României, la fel ca nazismul. Nici unul dintre aceste două nu mai trebuie să primească drept de cetate, nici antisemitismul nazist.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor