Fosta nevastă a lui Darius Vâlcov anunţă că va candida la Cotroceni din partea partidului lui Dan Voiculescu
Fosta soţie a lui Darius Vâlcov, Lavinia Şandru, şi-a anunţat candidatura pentru alegerile prezidenţiale din partea Partidului Umanist Social Liberal (PUSL). Anunţul a fost făcut într-o conferinţă de presă la sediul partidului.
„Am ales să candidez pentru că de 35 de ani românii sunt tot mai puţini. Ca mamă, ca om, ca român, cred că este inacceptabil. Câţi candidaţi şi câţi preşedinţi aţi auzit luptându-se cu acest fenomen? Repet, este inacceptabil.
Trebuie să facem mult mai multe, avem nevoie de o strategie demografică, de la cel mai înalt nivel, al funcţiei supreme în stat. Măsuri concrete, de ordin educaţional, medical şi economic – ridicate la rang de prioritate absolută. Candidez pentru că România nu trebuie să dispară. Şi nu va dispărea.
Candidez pentru că, la fel ca milioane de români, sunt revoltată de manipulare, de fals şi demagogie. De câteva luni, se face un experiment pe România, pe democraţia noastră, pe viaţa noastră, după un principiu cinic: dezbină şi stăpâneşte! Avem obligaţia să reacţionăm, să ne apărăm, să ne unim pentru viitorul nostru”, a declarat fosta jurnalistă pentru Antena 3.
Şandru a mai declarat că va porni într-o caravană prin ţară, vizitând „România Reală” fără program prestabilit, incluzând deplasări pe jos şi pe bicicletă, un demers informal care va evita turneele politice clasice.