Forţa Dreptei mizează pe Ciucu pentru Primăria Capitalei. Ludovic Orban: E singurul care poate opri caracatiţa PSD [Video]

Partidul Forţa Dreptei a decis să îl susţină pe Ciprian Ciucu drept candidat la Primăria Municipiului Bucureşti, a anunţat joi liderul formaţiunii, Ludovic Orban.
În cadrul unei conferinţe de presă, Orban a precizat că decizia are la bază „evaluări obiective”.
Potrivit acestuia, Ciprian Ciucu este „candidatul de centru-dreapta cu cele mai mari şanse de a câştiga alegerile de săptămâna viitoare şi de a opri PSD să preia din nou controlul asupra Bucureştiului”.
„Am rămas consecvenţi, sprijinim mereu soluţia de centru-dreapta cu cel mai mare potenţial de a câştiga în faţa PSD şi a satelitului său, AUR. Bucureştiul are nevoie de continuitate în reformă, iar Ciprian Ciucu beneficiază în prezent de cel mai solid nivel de încredere din partea electoratului pro-reformă”, a spus Orban.
Redăm în continuare declaraţia integrală a liderului Forţa Dreptei:
„Eu, Ludovic Orban, şi colegii mei din Forţa Dreptei am luat decizia de a-l susţine pe Ciprian Ciucu în competiţia extrem de importantă pentru desemnarea viitorului Primar General al Capitalei. Îl cunosc pe Ciprian Ciucu din Partidul Naţional Liberal, când era un tânăr student la ştiinţe politice la SNSPA, eu fiind absolvent la rândul meu de ştiinţe politice la SNSPA, şi a fost un om care mi-a plăcut din prima şi cu care am colaborat foarte bine încă din 1997.
Am decis să îl susţinem pe Ciprian Ciucu din mai multe motive.
În primul rând, este liberal ca şi mine, ca şi noi. Şi un liberal autentic, un liberal care n-a făcut compromisuri cu PSD, un liberal care s-a luptat cu PSD când PSD era la putere în Bucureşti. Îmi aduc aminte cum Ciprian Ciucu era cel mai prezent în spaţiul public, opozant în Consiliul General împotriva Primarului General al Capitalei, Firea, chiar în condiţiile în care conducerea PNL Bucureşti era pe blat cu Firea.
Îl susţin pe Ciprian Ciucu pentru că este un manager foarte bun, pentru că este un om care cunoaşte administraţia, este un om care ştie să lucreze în administraţia publică – de altfel, de aceea l-am şi numit ca preşedinte al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, înainte de a ajunge primar al Sectorului 6.
Atunci când am reformat echipa la Bucureşti, în 2020, a fost unul dintre aliaţii mei de nădejde, reuşind să câştige Primăria Sectorului 6 şi să facă performanţă la Sectorul 6. De altfel, acest lucru este demonstrat cel mai bine de faptul că a avut cel mai mare scor pe care l-a obţinut un candidat la primărie aflat în funcţie, de 73%, dacă nu greşesc. Dacă nu ar fi făcut treabă în Sectorul 6, cu siguranţă nu l-ar fi votat aproape trei sferturi dintre bucureştenii care locuiesc în Sectorul 6.
Îl susţin pe Ciprian Ciucu şi dintr-un motiv politic extrem de important. Ciprian Ciucu este singurul candidat din bazinul democratic de centru-dreapta care are şansa să câştige Primăria Capitalei şi care poate să împiedice recapturarea Capitalei de către caracatiţa PSD.
Am făcut o analiză extrem de serioasă, am studiat toate cercetările sociologice, la rândul nostru am făcut şi noi o analiză şi o cercetare, şi lucrurile sunt foarte limpezi. Ciprian Ciucu este umăr la umăr cu candidatul PSD, Daniel Băluţă, şi singura soluţie pentru a împiedica recapturarea Capitalei de către caracatiţa PSD-ista este concentrarea voturilor pentru Ciprian Ciucu, care este, repet, singurul candidat din bazinul de centru-dreapta care are cu adevărat şanse să câştige şi să poată să ducă Bucureştiul pe drumul corect.
În final, îl susţin pe Ciprian Ciucu pentru că am convingerea că va continua şi va duce la bun sfârşit toate proiectele bune începute la Bucureşti în mandatul anterior, pentru că el cunoaşte foarte bine administraţia Capitalei, a interacţionat cu administraţia Capitalei şi este omul care are capacitatea ca în cel mai scurt timp să poată să accelereze toate procesele, toate proiectele şi toate programele aflate în curs la Primăria Capitalei şi, evident, să vină cu propriile proiecte şi programe.”