Folia de aluminiu: Convenabilă în bucătărie, dar este sigură?

Folia de aluminiu, un element de bază în bucătărie folosit de milioane de oameni pentru coacere, prăjire şi depozitarea alimentelor, se află acum în centrul unei dezbateri în creştere. Preocupările legate de siguranţa pe care o prezintă aluminiul au determinat experţii să se întrebe dacă acest articol de uz casnic obişnuit poate prezenta riscuri ascunse pentru sănătate.

Pe măsură ce studiile dezvăluie potenţialul aluminiului de a se scurge în alimente în timpul gătitului - în special atunci când sunt implicate ingrediente acide sau sărate - oamenii de ştiinţă analizează dacă gătitul cu folie de aluminiu contribuie la încărcarea generală cu aluminiu a organismului. Având în vedere că aluminiul este prezent în multe produse de zi cu zi, înţelegerea impactului său cumulativ asupra sănătăţii devine din ce în ce mai importantă, spun unii.

Folia de aluminiu: Un element esenţial în bucătărie

Mai mult de 93% din gospodăriile din SUA folosesc folie de aluminiu. Durabilitatea şi maleabilitatea acesteia o fac un instrument versatil, uşor de turnat şi modelat pentru diverse sarcini.

Adesea denumită folie de staniol, folia de aluminiu este o alegere la îndemână pentru diverse sarcini de gătit. Fie că se prăjesc legumele pentru a obţine un finisaj caramelizat, fie că se prăjesc cărnurile pentru a obţine un aspect crocant, folia de aluminiu ajută la obţinerea texturii şi finisajului dorit. Folia de aluminiu „conduce căldura uniform şi o menţine constantă, făcând curăţenia mai uşoară prin menţinerea foilor de copt curate”, a declarat Abbie Gellman, dietetician înregistrat şi bucătar, pentru The Epoch Times.

Folia de aluminiu este, de asemenea, utilizată în ambalare şi catering, oferind o barieră fiabilă împotriva luminii, aerului şi microbilor dăunători care ar putea duce la deteriorarea alimentelor.

„De ani de zile, folia de aluminiu a fost o modalitate fiabilă şi de încredere de depozitare şi gătire a alimentelor”, a scris un purtător de cuvânt de la Reynolds Consumer Products, producătorul Reynolds Wrap, într-un e-mail către The Epoch Times.

Ultimele cercetări privind gătitul cu folie de aluminiu

Studiile arată că folia de aluminiu este o sursă majoră de expunere la aluminiu şi poate contribui la acumularea de aluminiu în corpul nostru, a declarat pentru The Epoch Times Christopher Exley, un chimist cu peste 35 de ani de experienţă în studierea expunerii la aluminiu.

„Levigarea aluminiului în alimentele gătite are loc oriunde există apă, în esenţă sucuri din alimente”, a adăugat el.

Cantitatea de aluminiu eliberată depinde de aciditate, conţinutul de sare, temperatura de gătit şi timpul de expunere.

Un studiu din 2020 a constatat că, atunci când se folosesc ingrediente acide precum sucul de lămâie sau sarea, nivelurile de aluminiu din peşte şi pui pot creşte brusc, ajungând până la 42 miligrame pe kilogram (mg/kg). Alimentele acide sau sărate, în special atunci când sunt gătite la temperaturi ridicate sau pentru perioade îndelungate, sunt mai susceptibile de a absorbi aluminiu. Consumul regulat de astfel de alimente ar putea împinge aportul de aluminiu dincolo de limita săptămânală sigură stabilită de autorităţi, potrivit autorilor.

„Fenomenul de scurgere a aluminiului din folia de aluminiu în alimente apare şi ar trebui să trezească atenţie şi îngrijorare”, au scris autorii, recomandând ca folia de aluminiu să fie evitată pentru coacere pentru a minimiza riscurile pentru sănătate.

Un studiu realizat de de Food Science & Nutrition a arătat că alimentele marinate, cum ar fi peştele şi raţa, ar putea avea niveluri de aluminiu de până la 117 mg/kg. Cercetătorii au declarat că studiul lor „a confirmat, de asemenea, că în ceea ce priveşte partea periculoasă a utilizării foliei de aluminiu, consumatorii nu sunt suficient de informaţi”.

Coacerea în folie de aluminiu poate creşte, de asemenea, conţinutul de aluminiu din alimente. O cercetare publicată în 2018 a constatat că prăjiturile coapte în folie de aluminiu aveau niveluri semnificativ mai ridicate de aluminiu, care au crescut şi mai mult odată cu depozitarea prelungită.

Deşi aceste constatări sunt îngrijorătoare, nu toate studiile descriu un tablou sumbru. Un studiu din 2023 finanţat de Asociaţia Europeană a Foliei de Aluminiu a constatat că orice creştere a nivelului de aluminiu dintr-o dietă cu expunere ridicată a fost mică şi reversibilă. Aluminiul suplimentar a fost excretat sau redus la nivelurile de bază în termen de 10 zile de la încetarea expunerii, presupunând că nu au fost consumate alte surse semnificative de aluminiu în această perioadă. Cu toate acestea, experţii recomandă prudenţă, în special atunci când se utilizează folie de aluminiu cu alimente acide sau sărate, pentru a minimiza aportul inutil de aluminiu.

Ca răspuns la aceste preocupări, Institutul Internaţional al Aluminiului a declarat pentru The Epoch Times într-un e-mail că majoritatea studiilor arată că doar cantităţi minime de aluminiu din vasele de gătit şi folie intră în alimente, majoritatea fiind eliminate de organism.

„Foarte puţin din aluminiul pe care îl ingerăm din alimente şi din materialele care intră în contact cu alimentele este absorbit de organism”, potrivit institutului.

Utilizarea tigăilor, bolurilor şi foliilor din aluminiu cu alimente acide sau sărate poate creşte concentraţiile de aluminiu din alimente, dar cantităţile exacte sunt greu de stabilit deoarece este dificil să se determine sursa exactă de aluminiu din alimente, potrivit Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară (EFSA). Acest lucru se datorează complexităţii studiilor dietetice, care pot să nu fie în măsură să determine dacă aluminiul provine din aditivi, din prezenţa naturală sau din levigare în timpul gătitului.

Aluminiu peste tot

Folia de aluminiu nu este singura sursă a expunerii noastre. Aluminiul este unul dintre cele mai abundente metale din scoarţa terestră, reprezentând aproximativ 8 % din masa totală a acesteia. Acesta pătrunde în aproape fiecare aspect al vieţii de zi cu zi, apărând nu doar în bucătării, ci şi în alimente, apă, vase de gătit, produse de îngrijire personală, medicamente, vaccinuri şi chiar în aerul pe care îl respirăm.

Multe alimente obişnuite, cum ar fi ceaiul, legumele cu frunze şi anumite cereale, conţin urme de aluminiu. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează că adultul american mediu consumă zilnic între 7,1 şi 8,2 miligrame de aluminiu prin alimente şi apă, adică între 50 şi 60 de miligrame pe săptămână.

Un aport săptămânal sigur de aluminiu este de 1 miligram pe kilogram de greutate corporală, în conformitate cu orientările actuale ale OMS şi EFSA. Pentru un adult mediu care cântăreşte 70 de kilograme, acest lucru se traduce printr-un maxim de 70 de miligrame de aluminiu pe săptămână pentru a minimiza orice riscuri potenţiale pentru sănătate pe termen lung.

În timp ce aluminiul este răspândit în mediul nostru, acesta nu are un rol necesar în corpul nostru, spre deosebire de multe alte metale, inclusiv zinc, cupru şi fier.

Agenţia pentru Substanţe Toxice şi Registrul Bolilor, parte a Departamentului de Sănătate şi Servicii Umane al SUA, afirmă că organismul uman poate suporta, de obicei, cantităţi mici de aluminiu, excretarea acestuia făcându-se în principal prin rinichi. În timp ce nivelurile ridicate de expunere pot fi dăunătoare, în special pentru cei cu probleme renale, expunerile tipice din alimentaţie şi mediu nu sunt, în general, considerate îngrijorătoare pentru majoritatea oamenilor.

Cu toate acestea, mulţi oameni nu sunt conştienţi de amploarea expunerii lor zilnice la aluminiu, a spus Exley.

„La fel cum o albină caută nectar, aparent neştiind de abundenţa sa suplimentară de aluminiu, noi suntem, de asemenea, orbi la multitudinea de moduri în care viaţa de zi cu zi ne expune la aluminiu”, a scris el în revista Environmental Science: Processes & Impacts.

Expunere cumulativă

Corpul uman este în general eficient în prevenirea absorbţiei aluminiului prin tractul gastrointestinal. Cu toate acestea, măsurarea cu exactitate a absorbţiei şi excreţiei aluminiului reprezintă o provocare, ceea ce face dificilă stabilirea unor niveluri de expunere sigure. Acest lucru se adaugă la incertitudinea din jurul efectelor aluminiului, a spus Exley.

Studiile au arătat că doar aproximativ 0,1 până la 0,4% din aluminiul ingerat este absorbit efectiv. Dar, potrivit lui Exley, cantitatea de aluminiu ingerată care intră în fluxul sanguin poate fi de până la 30 %. Orice cantitate absorbită la un moment dat contribuie la ceea ce cercetătorii numesc „povara corporală” a aluminiului, care se poate acumula în ţesuturi precum creierul.

„Aluminiul poate persista foarte mult timp în diferite organe şi ţesuturi înainte de a fi excretat în urină”, potrivit EFSA. De asemenea, aceştia subliniază că oamenii tind să reţină aluminiul mai mult timp decât rozătoarele.

„Nu doar folia de aluminiu trebuie să ne îngrijoreze, ci expunerea cumulativă la aluminiu în viaţa noastră de zi cu zi. Nu pledez pentru evitarea completă, dar recomand utilizarea judicioasă a acestuia”, a declarat Exley.

Efecte neurologice potenţiale

Unul dintre cele mai discutate aspecte ale expunerii la aluminiu este potenţialul său impact asupra creierului. „Deşi ştim sigur că aluminiul se acumulează în creier, nu este pe deplin înţeles cum ajunge la acesta”, potrivit unui studiu din 2023 publicat în Internaţional Journal of Molecular Sciences.

„Este larg acceptat faptul că Al [aluminiul] este o neurotoxină recunoscută”, afirmă un alt studiu publicat în Journal of Research in Medical Sciences.

Aluminiul poate traversa bariera hemato-encefalică, putând duce la efecte neurotoxice. Studiile au asociat nivelurile ridicate de aluminiu cu boli neurodegenerative precum boala Alzheimer, boala Parkinson şi scleroza multiplă.

În cazul bolii Alzheimer, aluminiul a fost găsit în creierul pacienţilor în concentraţii mai mari decât la cei fără boală. Unele studii sugerează că aluminiul ar putea contribui la formarea plăcilor amiloide şi a încurcăturilor neurofibrilare - caracteristicile principale ale patologiei Alzheimer.

Asociaţia Alzheimer respinge ideea că vasele de gătit sau recipientele din aluminiu cauzează Alzheimer ca fiind un mit, afirmând: „Studiile nu au reuşit să confirme niciun rol al aluminiului în cauzarea Alzheimer. În prezent, aproape toţi oamenii de ştiinţă se concentrează pe alte domenii de cercetare, iar majoritatea experţilor consideră că aluminiul nu reprezintă nicio ameninţare”.

În mod similar, Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor recunosc incertitudinea, menţionând că, în timp ce unele studii leagă expunerea ridicată la aluminiu de Alzheimer, altele nu o fac.

„Nu ştim cu certitudine că aluminiul cauzează boala Alzheimer”, au declarat aceştia.

Cercetările au legat, de asemenea, expunerea profesională la aluminiu, cum ar fi în minerit sau sudură, de un risc crescut de boală Parkinson, aluminiul putând exacerba formarea de agregate proteice toxice în creier.

Alte efecte asupra sănătăţii

Un studiu din 2022 publicat în Emergency Medicine Internaţional evidenţiază alte riscuri potenţiale pentru sănătate asociate cu expunerea semnificativă sau prelungită la aluminiu. Constatările sugerează că, în timp ce contactul zilnic cu acest metal este puţin probabil să provoace daune grave, nivelurile ridicate de expunere pot contribui la o serie de probleme de sănătate.

Afecţiuni neurologice: Expunerea la aluminiu poate duce la pierderi de memorie, tremurături, diminuarea coordonării, convulsii, comă şi, eventual, deces.

Tulburări ale oaselor: Acumularea de aluminiu în oase poate provoca osteomalacie (înmuierea oaselor), osteoporoză, fracturi care nu se vindecă şi alte probleme musculo-scheletice.

Afectarea rinichilor şi a ficatului: Otrăvirea cu aluminiu poate duce la afectarea rinichilor, modificări ale nivelului de uree şi creatinină şi afecţiuni hepatice precum ficatul gras şi diabetul de tip 2.

Probleme respiratorii: Expunerea prelungită la praful de aluminiu poate cauza probleme respiratorii, inclusiv astm, bronşită cronică, boală pulmonară obstructivă cronică şi, posibil, cancer pulmonar.

Tulburări ale sângelui: Expunerea la aluminiu poate altera celulele roşii din sânge, ducând la anemie caracterizată prin forme şi dimensiuni anormale ale celulelor.

Stresul oxidativ: Aluminiul poate creşte stresul oxidativ în organism, ducând la deteriorarea celulară, în special în creier, ficat şi rinichi.

Inhibarea enzimelor: Expunerea la aluminiu poate perturba activităţile enzimatice, sinteza proteinelor şi repararea ADN-ului, contribuind la diverse probleme de sănătate.

Studiul sugerează că expunerea la aluminiu poate să nu cauzeze în mod direct aceste afecţiuni, dar poate fi un factor contributiv.

Reducerea expunerii la aluminiu

Există măsuri simple şi practice pe care le puteţi lua pentru a minimiza contactul cu aluminiul în viaţa de zi cu zi.

Alternative la aluminiu:

Gătitul alimentelor: Luaţi în considerare trecerea la vase de gătit din sticlă sau ceramică în loc de aluminiu şi evitaţi utilizarea foliei de aluminiu cu alimente acide sau sărate.

Păstrarea alimentelor: Utilizaţi recipiente din sticlă pentru a vă păstra alimentele proaspete şi ferite de aluminiu.

Coacerea: Optaţi pentru sticlă, ceramică, oţel inoxidabil, silicon sau hârtie pergament nealbită în locul tigăilor din aluminiu.

Grătare: Gătiţi direct pe grătar, folosiţi un coş pentru grătar sau încercaţi hârtia de cedru pentru grătar ca înlocuitor pentru folia de aluminiu.

Pentru cei preocupaţi de nivelul lor de aluminiu, testele de sânge, urină sau păr pot oferi unele informaţii. Cu toate acestea, este important să reţineţi că aceste teste reflectă în principal expunerea recentă şi pot să nu surprindă pe deplin acumularea pe termen lung, deoarece o mare parte din aluminiul din organism este stocată în ţesuturi şi oase.

Deşi organismul poate excreta aluminiul în mod natural, este important să se reducă la minimum expunerea inutilă în cazul grupurilor vulnerabile, cum ar fi copiii, adulţii în vârstă şi persoanele cu probleme renale.

Pe măsură ce apar noi descoperiri, dezbaterea cu privire la siguranţa foliei de aluminiu rămâne nerezolvată. Deşi oferă un confort incontestabil, înţelegerea şi gestionarea riscurilor potenţiale este esenţială pentru a face alegeri în cunoştinţă de cauză în bucătărie.