FMI avertizează: Situaţia ar putea degenera pentru capacitatea României de a-şi rostogoli datoria externă

Sediul central al FMI în Washington D.C., SUA (Saul Loeb/AFP/Getty Images)
D.B.
28.01.2022

România se împrumută de pe piaţa externă la cele mai mari dobânzi în comparaţie cu celelalte ţări din blocul comunitar, avertizează analiştii financiari, şi are cel mai mic rating investiţional chiar în comparaţie cu ţări ca Bulgaria, Ungaria, Cehia sau Polonia, informează Ziare.com.

Situaţia ar putea degenera pentru capacitatea ţării noastre de a-şi rostogoli datoria externă, în condiţiile în care Fondul Monetar Internaţional – FMI atrage atenţia că, dat fiind contextul economic global, investitorii internaţionali ar putea să aibă o schimbare de comportament în 2022.

Astfel, fluxurile de capital către pieţele emergente ar putea fi în pericol, avertizează Fondul, arătând că investiţiile în acţiuni şi obligaţiuni în aceste economii sunt în general văzute ca fiind mai puţin sigure, iar înăsprirea condiţiilor financiare globale poate provoca ieşiri de capital, în special pentru ţările cu fundamente mai slabe.

Pentru a limita presiunile asupra preţurilor, multe economii au început să înăsprească politica monetară, ceea ce a condus la o creştere bruscă a ratelor dobânzilor nominale, randamentele obligaţiunilor pe termen lung, adesea un indicator al sentimentului investitorilor, revenind la nivelurile de dinainte de pandemie în SUA, se explică într-un material publicat de FMI.

Ratele reale scăzute ale dobânzii îi determină pe investitori să-şi asume mai multe riscuri.

În ciuda condiţiilor monetare oarecum mai stricte şi a recentei mişcări în creştere, ratele reale pe termen lung rămân profund negative în multe regiuni, susţinând preţurile ridicate pentru activele mai riscante. O înăsprire suplimentară poate fi în continuare necesară pentru a domoli inflaţia, dar acest lucru pune în pericol preţurile activelor. Astfel, din ce în ce mai mulţi investitori ar putea decide să vândă active riscante.

Or, activele puse la bătaie de piaţă în numele statului român sunt cele mai riscante din Europa, din cauza dezechilibrelor macroeconomice cu care se confruntă ţara noastră, deficitele gemene fiind cel mai des invocate.

Articolul complet aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor