FMI aprobă un plan de ajutorare a Ucrainei de 17 miliarde de dolari
alte articole
Consiliul de Administraţie al Fondului Monetar Internaţional a aprobat miercuri un plan de ajutorare a Ucrainei, pe o perioadă de doi ani, a cărui valoare se ridică la 17 miliarde de dolari, potrivit AFP.
FMI a avizat deblocarea "cât mai curând" a unui prim împrumut de 3,2 miliarde de dolari pentru Ucraina, stat aflat în dificultate economică, care se confruntă cu un asalt al forţelor pro-Kremlin în estul ţării. Banii ar ajuta Ucraina să-şi plătească datoria la gaze pe care o are către Rusia.
Iniţiativa FMI oferă posibilitatea şi altor potenţiali donatori, respectiv Uniunea Europeană şi Banca Mondială, să contribuie la planul de salvare, preconizându-se ca suma să ajungă la 27 de miliarde de dolari.
FMI a condiţionat următoarele împrumuturi de aplicarea, de către guvernul de la Kiev, a unui program de austeritate. Guvernul ucrainean a fost cel care a solicitat, la începutul lunii martie, împrumutul de la FMI. Pentru a câştiga încredea Fondului, a fost făcut deja primul pas prin anunţul ce vizează eliminarea treptată a subvenţiilor la gaze naturale. După ce a îngheţat de două ori împrumuturile pentru Ucraina din 2008, FMI se bazează acum pe hotărârea guvernului interimar de a aborda astfel de măsuri nepopulare, dar necesare în opinia instituţiei.
Ucraina va avea o sarcină dificilă, în contextul în care economia sa ar trebui să se contracte cu 5% în acest an, potrivit unor estimări ale FMI, în timp ce pentru anul 2015 este preconizată o creştere de 2%.
"Acest program are riscuri", a declarat directorul general al FMI, Christine Lagarde, după o întâlnire cu Consiliul de Administraţie de la Washington, amintind tensiunea geopolitică şi dificultăţile care ar putea fi întâmpinate de Ucraina pentru a îndeplini condiţiile de creditare.
"Ucraina are posibilitatea de a profita de acest moment, de a se rupe de practicile anterioare, atât din punct de vedere fiscal, cât şi monetar şi al guvernării", a continuat Lagarde.
Viceprim-ministrul ucrainean al Finanţelor, Vitaliy Lisovenko, a declarat într-un interviu acordat săptămâna trecută, că împrumutul va ajuta şi la încurajarea investitorilor, ameliorând astfel mediul de afaceri, şi poate permite, de asemenea, o revenire la pieţele internaţionale de creditare în acest an.
"Arătând o determinare fără precedent, autorităţile au elaborat un program economic îndrăzneţ pentru a asigura stabilitatea macroeconomică şi financiară şi a aborda dezechilibrele de lungă durată şi slăbiciunile structurale pentru a pune o bază solidă pentru o creştere ridicată şi durabilă", a declarat Lagarde.