Florile dalbe
Trecând odată prin Orăştioara, un sat din apropierea cetăţii Sarmizegetusa Regia, am primit o explicaţie cu privire la florile dalbe, atât de frecvente în colindele noastre. Am înţeles că aceste flori sunt de cele mai multe ori ale mărului, pom sacru care creşte chiar şi în Grădina Raiului. Grădini Fermecate se găsesc şi în ţara noastră, doar că nu le poate vedea oricine.
Din Grădinile Vrăjite, unde hălăduiesc Zânele sau Minunatele ori Frumoasele, se răspândesc în lume cele mai frumoase şi mai înmiresmate flori, precum şi ierburile de leac. Se zice că o astfel de grădină se află într-o poiană întinsă, înconjurată de colţuri de stânci. Însă intrarea în această grădină este foarte primejdioasă, deoarece Minunatele fură puterile oamenilor, mai ales ale celor care, fie din prostie, fie din necunoaştere, se culcă pe pajiştile lor înflorite. Doar cei pricepuţi la vrăji pot culege, nu numai vara, ci şi iarna, florile dalbe, bune de leac. Asemenea flori au cules şi cei trei magi sau păstori de la Răsărit, cum se povesteşte într-un colind:
Trei păstori se întâlniră,
Raza Soarelui,
Şi aşa se sfătuiră:
Haideţi, fraţilor, să mergem,
Floricele să culegem
Şi să facem o cunună,
S-o-mpletim cu voie bună…
Cu asemenea flori minunate se împodobesc casele deosebite:
Ce case-s aceste case
Înalte şi-aşa frumoase,
Aşa nalte,
Minunate,
De străbunii brazi vegheate?
În uşori –
Smocuri de flori,
La fereşti –
Jerbe domneşti…
Cum se spune la noi, câte bordeie, atâtea obiceie. Tradiţiile de Crăciun diferă uneori de la un sat la altul. În Maramureş, se spune că, dacă vrei să ai noroc în gospodărie, trebuie să-ţi păzeşti bine vitele, nu numai pentru sănătate, dar să le fereşti de sălbăticiuni, mai ales de lupi. Întru aceasta, se ţine un obicei, de la Crăciun şi până la Anul Nou, numit Legatul Fiarelor. Astfel, în noaptea Crăciunului, masa pe care este aşezată o pâine magică, zisă Stolnicul, se înconjoară cu un lanţ de fier. În ziua de Anul Nou, această pâine este tăiată, iar feliile sunt mâncate de copii şi de animale. Lanţul cu care a fost legată masa se pune în faţa grajdului. În sate din alte ţinuturi, lanţul magic înconjoară şi casa, la Crăciun, cum se spune şi într-un colind de familie:
Ale cui sunt, Doamne, ceste case?
Oi-leroi d-ai leroi, Doamne, Ler,
Aşa nalte, minunate,
Cu lanţuri de fier legate,
Cu porţile ferecate…
Un pahar ritual, cu care se bea la zile mari, cum e şi Crăciunul, este Paharul de Aur, din care se bea şi în alte momente solemne, cum ar fi botezul, cununia ş.a., fiind un bun al familiei, transmis din generaţie în generaţie. Pentru cine mai are un astfel de pahar, el este magic, având şi puterea de a vindeca tot soiul de boli.
Unele astfel de pahare poartă inscripţii enigmatice, de bună seamă luate din graiul strămoşilor geto-daci. De altfel, în mijlocul marii patere de aur, din celebrul Tezaur de la Pietroasele, Marea Zeiţă a geto-dacilor ţine un asemenea pahar în mâini. Iată cum descrie Paharul de Aur un colind de laudă a gazdelor:
Iar la umbra pomilor
Şade Nada Florilor;
C-un pahar galben în mână,
Tot închină
Şi suspină.
Pe toarta paharului
Scrisă-i raza Soarelui,
Pe fundul paharului
Scris îi spicul grâului
Şi numele Domnului.
De unde ţine cu mâna
Scrisă-i Luna şi Lumina.
Când beau rachiu sau vin la Crăciun, românii nu spun că beau ci că se cinstesc! Această zi este o mare sărbătoare şi se cuvine să ne bucurăm şi să o respectăm, aşa cum fiecare neam al lumii îşi respectă propriile sărbători. Aşadar, le dorim tuturor cititorilor noştri să le meargă bine în anul ce vine, să fie sănătoşi şi fericiţi! La mulţi ani!
