"Financial Times": Victor Ponta, comparat cu omologul din Ungaria, Viktor Orban

Într-o analiză publicată luni pe un blog al publicaţiei "Financial Times", premierul Ponta este comparat cu omologul din Ungaria, Viktor Orban, în privinţa îngrijorării manifestate de partenerii internaţionali cu privire la situaţia politică din România.
Victor Ponta (Epoch Times România)
Liviu Şerbănescu
09.07.2012

Într-o analiză publicată luni pe un blog al publicaţiei "Financial Times", premierul Ponta este comparat cu omologul din Ungaria, Viktor Orban, în privinţa îngrijorării manifestate de partenerii internaţionali cu privire la situaţia politică din România.

În analiza semnată de Ştefan Wagstyl, se constată că leul românesc a început săptămâna la un nivel de tranzacţionare de 4,52 unităţi faţă de un euro, mult mai slab decât cursul mediu de 4,46 lei pentru un euro, din săptămânile trecute.

Această scădere a leului a fost cauzată de suspendarea preşedintelui Băsescu.

"În câteva săptămâni, o ţară care părea să treacă prin furtuna economic-globală cu stabilitatea politică intactă a fost aruncată în criză. Prim-ministrul Ponta şi coaliţia sa de stânga USL, care au preluat puterea la începutul lui mai, a fost acuzat de critici de nici mai mult nici mai puţin decât încălcarea Constituţiei. Contestatarii săi l-au comparat cu Viktor Orban, premierul Ungariei, care a centralizat puterea prin partidul său, Fidesz. Dar nici măcar Orban nu s-a mişcat atât de repede ca Ponta", precizează semnatarul.

Acesta mai constată că "evenimentele din România se desfăşoară cu o viteză ameţitoare".

"În cazul lui Orban, a fost nevoie de luni întregi pentru ca partenerii externi să îşi manifesteze îngrijorarea şi chiar şi atunci au făcut-o cu prudenţa diplomatică de rigoare. În cazul lui Ponta, ei au decis să ignore convenţionalismul şi să vorbească deschis şi repede. SUA, Uniunea Europeană, Franţa, Germania, Consiliul Europei şi câteva ONG-uri, printre care Freedom House şi Comitetul Helsinki, au emis declaraţii critice", a mai scris Wagstyl.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor