Filmul spectaculos al „răpirii” unui scriitor român din ghearele Securităţii

Virgil Tănase, cunoscut scriitor şi regizor din exilul românesc, a fost ţinta unei tentative de asasinat orchestrată de Securitate, din ordinul direct al lui Nicolae Ceauşescu, despre care publicase un amplu pamflet în presa franceză. Ordinul de asasinat dat de generalul Nicolae Pleşiţă spionului Matei Pavel Haiducu nu a fost însă executat de acesta. Operaţiunea s-a transformat în cea mai spectaculoasă diversiune din perioada Războiului Rece în Europa, organizată de DST, serviciul francez de contrainformaţii, împotriva Securităţii lui Ceauşescu.

În cadrul întâlnirii cu scriitorul Virgil Tănase, din seria Saloanele Memoriei Exilului Românesc, organizate de IICCMER, a fost proiectat filmul documentar Afacerea Tănase. Leapşa pe murite, în regia lui Ionuţ Teianu, care are în centru povestea dispariţiei scriitorului Virgil Tănase, pusă la cale de DST în 1982.

Virgil Tănase, care emigrase în Franţa în 1977, era activ în cadrul disidenţei româneşti din exil şi a protestat faţă de regimul politic de la Bucureşti, ceea ce a dus la retragerea cetăţeniei sale româneşti la finalul aceluiaşi an. Scriitorul a intrat în greva foamei ca formă de protest la vizita făcută de Ceauşescu la Paris.

Agentul Haiducu, care primise ordinul de a-i asasina pe disidenţii Paul Goma şi Virgil Tănase care locuiau la Paris, în loc să execute misiunea venită chiar de la Nicolae Ceauşescu, informează serviciul de informaţii francez DST despre aceasta. El a mai povestit că otrăvirea lui Paul Goma urma sa se facă cu o substanţă dintr-o pastilă dizolvabilă care provoacă un atac de inimă şi care nu lasă urme.

Serviciul francez de contrainformaţii DST a organizat o acţiune de diversiune fără precedent, menită să-l scape pe Virgil Tănase din ghearele Securităţii şi pe agentul Haiducu de misiunea sa. Astfel, s-a organizat o ”răpire” a lui Tănase şi acesta a fost dus într-un loc sigur. Securitatea şi Ceauşescu au crezut că Haiducu a reuşit asasinatul şi l-au recompensat pe acesta. Spionul a fost chemat la vila soţilor Ceauşescu de la Neptun, unde Nicolae şi Elena Ceauşescu l-au lăudat, decorat şi înaintat deoarece credeau că l-a ucis pe Tănase.

Între timp, poliţia judiciară franceză a deschis o anchetă, iar presa franceză a vremii a făcut multă vâlvă în privinţa dispariţiei lui Tănase.

”Răpirea lui Tănase a trezit o mare emoţie în exil. Unii se speriaseră pentru că mai existaseră răpiri în exil dar nu la Paris, ci mai mult la Berlin, unde serviciile est-germane ajutau Securitatea română. Mitterand a lucrat însă mână în mână cu DST pentru a-l păcăli şi slăbi pe Ceauşescu care deja avea o presă mizerabilă în Franţa”, a explicat după proiecţia filmului, directorul Consiliului Ştiinţific al IICCMER, Dinu Zamfirescu.

”Nu voiam să fim eroi, dar nici victime. Nu voiam însă nici să ne facem părtaşi la crime. Am încercat să ne descurcăm fiecare într-o perioadă dificilă şi să trăim drept într-o lume strâmbă” - Virgil Tănase, scriitor şi regizor

Cea mai semnificativă consecinţă a ”dispariţiei” lui Tănase a fost anularea vizitei oficiale a preşedintelui socialist Francois Mitterand în România, care a fost ”prima palmă dată lui Ceauşescu, primul semnal că acesta va deveni un lider nefrecventabil şi că va avea loc o schimbare”. ”Francois Mitterand a vrut să se întâmple aşa. El a simţit că Europa se îndreaptă către o altă epocă şi că cineva trebuie să dea un semnal că lucrurile se vor schimba”, a explicat scriitorul prezent la conferinţa organizată de IICCMER.

”M-am pretat la un joc periculos (falsa răpire orchestrată de DST n.r.) pentru că opinia publică are o suspiciune faţă de persoanele care se pretează la aceste jocuri cu serviciile secrete şi cu puterea”, a adăugat Tănase. În opinia sa, amânarea sine die a vizitei preşedintelui Mitterand la Bucureşti a fost însă un moment important, fiind primul semnal al scoaterii lui Ceauşescu din cercul liderilor frecventabili.

”Nu voiam să fim eroi, dar nici victime. Nu voiam însă nici să ne facem părtaşi la crime. Am încercat să ne descurcăm fiecare într-o perioadă dificilă şi să trăim drept într-o lume strâmbă”, a concluzionat scriitorul.

Pe spionul Haiducu, cel care trebuia să-l omoare, îl descrie ca pe ”un papiţoi plin de el şi cu un orgoliu exacerbat, care ne dădea lecţii de patriotism mie şi lui Goma”. Nu ştie exact care au fost motivaţiile acestuia pentru a nu-şi executa misiunea de a-l ucide, dar explicaţia pe care o găseşte cea mai plauzibilă este că ”tocmai i se născuse un copil şi îşi iubea foarte mult copiii, iar o crimă l-ar fi îndepărtat de aceştia”. Pe de altă parte, multe dintre poveştile lui Haiducu, inclusiv în interviul acordat lui Tănase mai târziu, nu pot fi verificate iar spionul a furat ani de zile secrete din industria nucleară franceză, furnizând astfel de informaţii autorităţilor din România comunistă. Ce-i drept relevanţa acestor informaţii rămâne îndoielnică, o specialistă din domeniul nuclear prezentă la conferinţă susţinând că aceste informaţii erau depăşite, iar cei care le dădeau erau ”doar nişte bufoni care trăiau bine făcându-se ca fac spionaj”.