Exploatarea gazelor de şist: fracturarea hidraulică rămâne o metodă controversată în Europa

Administraţia americană pentru Informaţii privind Energia (US Energy Information Administration) estimează că în Europa ar putea exista circa 600 de miliarde de metri cubi de gaze de şist recuperabile (reprezentând consumul pe 40 de ani), însă există incertitudini cu privire la posibilitatea exploatării unei cantităţi mari de gaz prin metoda de fracturare hidraulice (fracking), aşa cum s-a procedat în SUA, comentează New York Times.

Chiar dacă această industrie este abia la început în Europa, opoziţia este deja puternică, iar mai multe ţări, inclusiv Franţa, au interzis această metodă de exploatare a gazului de şist, care presupune pomparea de apă pentru a sparge stratul de rocă şi a elibera gazul.

Ecologiştii şi cei care locuiesc în apropierea unor potenţiale situri de exploatare a gazului se tem de uriaşele cantităţi de apă pe care le presupune această metodă. O altă temere priveşte faptul că exploatarea gazului de şist va prelungi de fapt era combustibililor fosili, reducând stimulentele pentru trecerea la surse de energie mai puţin poluante, dar mai scumpe, cum ar fi energia solară şi eoliană.

Rezultatele exploatării - până în prezent limitate - a gazelor de şist în Europa au fost mixte. Spre exemplu, la începutul acestuia, compania Exxon Mobil s-a retras din Polonia - în trecut considerată una dintre cele mai promiţătoare ţări pentru exploatarea gazului de şist - după forarea a doar două puţuri. Compania a declarat ca datele colectate sugerează că zăcămintele nu erau viabile din punct de vedere comercial.

Aproape toate companiile implicate în exploatarea gazelor de şist din Europa susţin că nu există încă informaţii suficiente pentru a formula concluzii ferme cu privire la cât de mari sunt rezervele de gaz şi - mai important - dacă acestea pot fi exploatate.

Chevron a forat două puţuri în Polonia şi se pregăteşte pentru al treilea. Compania a identificat zone potenţial bogate în gaz de şist într-o regiune largă care se întinde de la Marea Baltică la Marea Mediterană. Chevron a blocat milioane de acri de-a lungul acestei fâşii de teritoriu în Polonia şi România şi a câştigat o licitaţie pentru mai mult teren în Ucraina. Derek Magness, directorul pentru operaţiuni onshore al Chevron în Europa, a completat recent o altă piesă a puzzle-ului, prin achiziţionarea a 50% din acţiunile unei companii lituaniene private de exploatare a gazului şi petrolului, ''Investicijos LL''.

Şi chiar dacă îşi imaginează că ceea ce este în subteran poate fi dificil de exploatat, cele mai multe companii consideră riscurile 'de la suprafaţă' şi mai descurajatoare.

Spre exemplu, compania Cuadrilla, care exploatează gazul de şist în Marea Britanie, şi-a văzut reputaţia afectată anul trecut atunci când operaţiunile sale de fracturare hidraulică au produs un mic cutremur. Directorul executiv de la Cuadrilla, Francis Egan, susţine că pomparea de fluide în rocă lubrifiază fracturile naturale, astfel încât acestea pot aluneca, provocând cutremure.

Incidentul a generat însă opoziţie. Anul trecut, trei activişti aparţinând grupării 'Frack-off' au intrat pe un sit de foraj al Cuadrilla şi s-au legat cu lanţuri de echipamentul de forare. În luna iulie însă, o instanţă i-a găsit vinovaţi de violarea proprietăţii şi i-a amendat pe fiecare cu suma de 750 de lire.

Pe de altă parte, companiile care doresc să exploateze gazul de şist în Europa au învăţat că trebuie să procedeze cu atenţie, pentru că altfel nu vor ajunge nicăieri.

Exxon Mobil, care a oprit forarea într-o zonă considerată promiţătoare din landul german Saxonia Inferioară ca urmare a opoziţiei locale în 2010, lucrează încă pentru a diminua temerile că forajul ar distruge cartierele din zonă. Pentru a reduce zgomotul, compania atârnă draperii izolatoare fonic pe unele platforme şi ia în considerare folosirea motoarelor electrice, mult mai silenţioase decât cele cu motor diesel.

În termeni economici, exploatarea gazului de şist în Europa pare să aibă foarte mult sens, scrie publicaţia americană. Europa este o piaţă mare pentru gaz şi, spre deosebire de Statele Unite, producţia sa proprie de gaz este în scădere, ceea ce o face şi mai dependentă de importurile din ţări precum Algeria, Libia şi, mai ales, Rusia.

Diminuarea acestei dependenţe reprezintă o mare parte din motivaţia prezenţei Chevron în ţările est-europene, în întregime dependente de Rusia în privinţa gazului.