Experţi: Acordul de Asociere cu UE va îmbunătăţi situaţia economică în regiunea transnistreană
alte articole
Potrivit experţilor din cadrul organizaţiilor IDIS Viitorul, Expert-Grup şi Asociaţiei pentru Politică Externă, Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană va îmbunătăţi situaţia economică în regiunea transnistreană, iar denunţarea documentului va conduce la pierderi în regiune.
În opinia acestora, produsul Intern Brut al regiunii de la stânga Nistrului se va majora cu aproximativ 4%, iar investiţiile - cu 2% în cazul în care autorităţile nerecunoscute din regiunea transnistreană vor accepta implementarea Acordului de Asociere cu UE. În ceea ce priveşte exporturile din regiune, acestea vor creşte cu peste 3 procente, iar importurile - cu puţin peste un procent.
Implementarea Acordului de Asociere cu UE în regiunea transnistreană ar putea avea şi unele riscuri, susţin experţii:
''Sistemul de finanţe publice din regiune depinde foarte mult de acele venituri obţinute din aplicarea tarifelor vamale la import şi export. Evident eliminarea acestora urmează să priveze regiunea de această sursă de venit. Al doilea risc este anularea suportului din partea Federaţiei Ruse'', spune directorul executiv al Expert-Grup, Adrian Lupuşor, citat de Publika TV.
De asemenea, specialişti din străinătate afirma că Transnistria ar avea mai mult de pierdut în cazul în care nu va accepta Acordul.
''UE este pregătită să ofere asistenţă, experţi, dar soluţia, răspunsurile urmează a fi găsite aici, între Tiraspol şi Chişinău'', precizează Vladimir Bilcik, expert din partea Asociaţiei pentru Politică Externă din Slovacia.
Dacă Tiraspolul va respinge Acordul în discuţie, atunci economia regiunii se va reduce cu circa 5%, investiţiile cu 3%, iar exporturile în statele comunitare vor scădea cu 25%, conform estimărilor.