Expert vorbeşte despre "cea de-a 13-a invazie" a ruşilor: Se petrece sub ochii noştri opacizaţi, prin CG, Simion şi celelalte cozi de topor "suveraniste"

Românii trăiesc de peste 10 ani în plin război hibrid. Un război hibrid care se poartă inclusiv în spaţiul religios, unde face ravagii. În cadrul acestui război, credinţa oamenilor în Dumnezeu este instrumentalizată tot mai intens de politicieni susţinuţi de Kremlin, punctează profesorul de istoria religiilor Marius Vasileanu, într-un amplu interviu acordat Epoch Times.

În ceea ce-l priveşte pe Călin Georgescu, fostul "preşedinte ales" care vorbea de a doua venire a lui Iisus în România şi în ale cărui discursuri numele lui Dumnezeu era rostit frecvent, Vasileanu opinează că acesta suferă de sindrom mesianic şi n-are nimic de-a face cu creştinismul:

"'Secta' lui Călin Georgescu nu are nimic de-a face cu creştinismul, în frunte cu liderul ei cu pretenţii de guru. Este o grupare new-age-istă cu inserţii care provin din ocultism, din alte pseudocredinţe. Dincolo de sindromul mesianic, clar manifest, dincolo de alte plauzibile probleme rămase neclare (aderenţa la serviciile de informaţii vechi şi noi, interne şi/sau ale ruşilor), C. Georgescu ar trebui cercetat şi de psihiatri", opinează profesorul.

Totodată, profesorul se întreabă dacă nu ne aflăm în faţa unei noi invazii a Rusiei, invazie care „se petrece, treptat, chiar sub ochii noştri, prin AUR, Georgescu, Simion şi celelalte cozi de topor „suveraniste”, corespondenţi ai diviziei ‘Tudor Vladimirescu’ din anii ’40”: „Este un imperativ să le dai la o parte măştile de pe faţa mincinoasă care se ascunde îndărăt – şi asta trebuie făcut zi de zi”, susţine Vasileanu.

Redăm fragmentele relevante din interviu. Interviul integral poate fi citit aici.

Marius Vasileanu: În România comunismul a fost instalat forţat cu aportul determinant al tancurilor sovietice. Uităm adesea: începând din 1944 România devenise o ţară ocupată de Imperiul Rus, de această dată numit URSS. A fost ultima dintre cele 12 invazii ruseşti pe pământ românesc. Mă tot întreb dacă nu cumva cea de-a 13-a invazie se petrece, treptat, chiar sub ochii noştri opacizaţi, prin AUR, Georgescu, Simion şi celelalte cozi de topor „suveraniste”, corespondenţi ai diviziei „Tudor Vladimirescu” din anii ’40 . O altfel de invazie, cu mijloacele rafinate ale dezinformării de secol XXI şi a propagandei pe reţelele de socializare...

Reporter: Am ajuns în paradigma din discursul Marelui Inchizitor în Fraţii Karamazov, care îl acuză pe Iisus că a dat omenirii liberul arbitru şi îi spune că, dacă ar rămâne printre oameni şi ar încerca din nou să le aducă libertatea, cu „povara alegerii” ce derivă din ea, ei l-ar crucifica din nou? Are acea parte din naţie care îl regretă pe Ceauşescu nevoie de un Tătuc care să îi orânduiască viaţa sau, cum vă explicaţi dvs?

Marius Vasileanu: Să nu cerem maselor ceea ce nu au şi nici nu pot. Rolul crucial este al liderilor. La acest nivel este nevoie de luciditate şi inteligenţă, de voinţă şi curaj, de responsabilitate şi de claritate morală. Toate acestea, cumulate cu viziunea drumului corect, ar putea face mici miracole: în câteva din ţările ex-comuniste au existat asemenea exemple fericite, chiar dacă oscilante în timp. De aici decurg restul proceselor de însănătoşire prin educaţie, prin mass-media, prin acţiuni proactive de informare adecvată, prin dezactivare constantă şi rapidă a fake-urilor ş.a. Maturizarea organismului social este un proces de lungă durată. Dar trebuie pornit de undeva. Şi trebuie pornit corect. În creştinismul ortodox există o superbă expresie: a pune început bun. Iar Părintele Cleopa Ilie, numit şi patriarhul monahismului românesc, spunea: niciodată nu este prea târziu să pui început bun.

Mai cred că este şi o formă de work in progress: poveste începută cu luptătorii din munţi, cu marii arestaţi politic în temniţele comuniste, cu cei câţiva disidenţi din anii ’70-’80, continuată după decembrie ’89 cu orice vector uman sau instituţional care a contribuit la binele comun.

Ceea ce avem de făcut astăzi, printr-un nou început bun este să ne însuşim sau să ne calibrăm rapid la vectorii purtători de viitor. Aşa cum virusurile gripei se adaptează an de an, iar omul creează replici adecvate. În pandemie, de exemplu, a fost un crescendo al conspiraţiilor, al fake-urilor. Minciuna de astăzi o nega parţial pe cea de ieri ş.a.m.d. Mă tem că resursele alocate nu au fost suficiente sau unii factori de decizie nici nu au luat în serios gravitatea acestui război hibrid. De aici şi insuficienta preocupare, inclusiv la nivelul Bisericilor...

Precum este şi libertatea, comunismul este o stare de spirit. Fiecare alege în funcţie de informaţiile la care are acces, în funcţie de credinţă, de inteligenţă, de experienţa sa de viaţă şi de maturizare. Din nenorocire, trăim de peste 10 ani în plin război hibrid şi tendinţele spre rău ne sunt puternic influenţate către şi mai rău. Iar războiul hibrid manifestat la nivelul spaţiului religios face ravagii, vizibile pentru oamenii cât de cât lucizi.

Reporter: Cum vedeţi faptul că politicieni susţinuţi de Kremlin au capitalizat pe tema credinţei în Dumnezeu? S-au erijat în apărători ai credinţei, câştigând astfel voturi.

Marius Vasileanu: Dacă vă referiţi la "secta" lui Călin Georgescu, aceasta nu are nimic de-a face cu creştinismul, în frunte cu liderul ei cu pretenţii de guru. Este o grupare new-age-istă cu inserţii care provin din ocultism, din alte pseudocredinţe. Dincolo de sindromul mesianic, clar manifest, dincolo de alte plauzibile probleme rămase neclare (aderenţa la serviciile de informaţii vechi şi noi, interne şi/sau ale ruşilor), C. Georgescu ar trebui cercetat şi de psihiatri. În privinţa celorlalţi lideri pretinşi suveranişti, din AUR, în special, toţi suntem de vină.

Dacă ar fi fost cu adevărat patrioţi, aceşti indivizi nu ar împărtăşi şi vehicula într-un procent major propaganda vehiculată constant, zilnic, de maşina de război rusească. Acest balans între autoflagelare şi autoflatare cultivat asiduu de suveranişti denotă nişte personaje nu numai versatile, ci şi costelive, caduce. Este un imperativ să le dai la o parte măştile de pe faţa mincinoasă care se ascunde îndărăt – şi asta trebuie făcut zi de zi.

De aceea o mare parte de vină o poartă şi leadershipul politic românesc pro-european. Cauzele sunt multiple. Între altele, este limpede că aceste personaje extremiste penibile au intrat pe o nişă electorală lăsată, impardonabil, liberă. Cândva, prin PNŢ-CD, a existat tentativa de a o acoperi, neconvingătoare pentru noile generaţii. Ulterior, a existat o extensie a PDL numită Fundaţia Creştin-Democrată care ar fi fost şansa noastră de updatare în cheie creştin-democrată şi de umplere a unei nişe electorale naturale. Mai ales că Fundaţia avea în frunte oameni de orientare conservatoare, realmente serioşi, cu studii solide, de bună credinţă, pro-occidentali şi patrioţi (Teodor Baconschi, Adrian Papahagi, Theodor Paleologu ş.a.). N-a fost să fie...

Reporter: Ce legătură există, în opinia dvs., între războiul hibrid şi exploatarea credinţei?

Marius Vasileanu: Este o poveste nesfârşită, practicată din timpuri imemoriale. Sunt preocupat serios de tema respectivă, ba chiar de câţiva ani am ţinut cursuri postuniversitare pe acest subiect. Mult prea gravă şi amplă pentru a o expedia în câteva fraze, problema este din păcate de o actualitate fierbinte, iminentă.

Fiecare spaţiu statal ori regiune are ecosistemul său religios, aşa cum există simultan un ecosistem politic, economic, informativ, militar ş.a. Acestea interacţionează permanent, firesc. Instrumentarea fenomenului religios poate fi deosebit de parşivă sau din ce în ce mai diminuată şi mai ieftină. Pentru a sesiza aceste instrumentări trebuie, din nou, un anume grad de luciditate, dincolo de o cantitate de cunoştinţe sine qua non. Luciditate sau prezenţă, cum spunea Părintele Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai inteligenţi duhovnici, căci există şi o inteligenţă spirituală, pe care am avut bucuria să-i întâlnesc personal.

La nivel instituţional, bineînţeles că Bisericile ar fi de dorit să pareze asemenea instrumentări, care sunt improprii credinţei adevărate. Şi, fiindcă sunt înşelăciuni, care ştim de unde vin, teologic vorbind. Vedem prea bine că există spaţii profund viciate deja, exemplul episcopului putinist de la Constanţa este elocvent. Previzibil, se constată că fake-urile, dezinformările prind cheag exact acolo unde corupţia, frustrarea, sărăcia, este mai mare. Chestiune valabilă şi în spaţiul religiosului.

Cum interferează toate acestea cu credinţa cea mai profundă, fiindcă vorbeam despre mistică, mai sus? De aici s-ar putea porni la un început bun adresat clericilor, prin cursuri de „alfabetizare” în privinţa riscurilor majore ale lumii în care trăim. În felul acesta s-ar scuipa în sân mai puţin şi s-ar lua măsuri rezonabile privitoare la fake-urile concrete care circulă în mod curent în spaţiile religioase. Este provocarea la care trebuie să facă faţă Bisericile, astăzi, aşa cum în pandemie au trecut, nu tocmai fericit, prin altfel de încercări.

Din păcate, unde aderenţa la credinţa autentică este mai slabă şi credincioşii deraiază spre exprimările religiei populare, exact acolo prind mai uşor şi fake-urile, unele de-a dreptul copilăreşti, dar cu posibile efecte de anvergură...

În perspectivă antropologică vorbind: fake-urile, conspiraţiile, toate aceste produse ale războiului hibrid ne deformează chipul. Da, acel chip interior al omului făcut după chipul şi întru asemănarea lui Dumnezeu. Aflat în închisoare, profesorul Alexandru Mironescu, membru fondator şi emblematic al Rugului Aprins, mărturiseşte că se străduia zilnic să NU se lase schimonosit de monstruozităţile temniţei şi-ale comunismului. Adică să-şi păstreze intact chipul...

A te lăsa pradă conspiraţiilor, fake-urilor, înseamnă să renunţi la luptă, să te laşi schimonosit de comunism, de războiul hibrid, de încercările acestei lumi prezente sau viitoare – în care alterarea omului prin folosirea abuzivă, fără discernământ a noilor tehnologii, a AI sunt doar la început. Păstrarea credinţei autentice, care niciodată nu-i fanatică şi nu cade pradă exceselor, ne protejează chipul, adică adevărata noastră natură lăuntrică.