Există sufletul cu adevărat?
În primele ore ale dimineţii zilei de 28 Iulie 1976, unul dintre cutremurele secolului 20 care a produs cele mai multe victime, al treilea ca mărime înregistrat în decursul istoriei, lovea oraşul Tangshan din China. Aproximativ o cincime din oraş murea în această calamitate, iar alte câteva mii de oameni erau salvaţi din ghearele morţii.
A fost iniţiată o investigaţie socială printre persoanele readuse la viaţă din starea apropiată morţii, pentru a afla prin ce experienţe au trecut acestea în cele mai critice momente din viaţa lor.
În mod surprinzător, mulţi au spus că în momentul morţii nu au simţit nici un fel de durere sau regret, ci dimpotrivă au experimentat un sentiment de exaltare, ca şi cum ar fi scăpat din închisoarea propriilor lor corpuri. Unii spuneau că au văzut un tunel de lumină, iar alţii vorbeau de alte fiinţe pe care le-au întâlnit. Probabil că mulţi sunt deja familiali cu astfel de episoade, care printre experţi au căpătat denumirea de "experimente în pragul morţii”.
Existenţa "experimentelor în pragul morţii” ridică actualmente o problemă de înţelegere a naturii minţii. Aceasta deoarece ştiinţa modernă consideră mintea ca fiind mai degrabă un produs al reacţiilor neurochimice, decât o entitate independentă de creier, care uneori are abilitatea de a se separa de corpul fizic. Fenomenele legate de experimentele în pragul morţii sugerează faptul că o fiinţă umană are pe lângă corp şi un suflet. În mod firesc, oamenii de ştiinţă au opinii diferite cu privire la existenţa sufletului în calitate de entitate individuală.
Un studiu timpuriu care a încercat să abordeze acest domeniu a fost efectuat în 1907, de doctorul Duncan MacDougall of Haverhill din Massachusetts. Acesta şi-a efectuat experienţele pe şase pacienţi aflaţi într-o condiţie critică. Le-a măsurat greutatea cu câteva momente înainte de moarte, iar apoi imediat după.
Rezultatele publicate în jurnalele medicale contemporane au dus la concluzia că pacienţii au pierdut în medie 21 de grame exact în momentul morţii. Dr. MacDougall a ajuns astfel la concluzia, că această diferenţă este greutatea sufletului uman. Lucru curios, făcut faimos prin filmul din 2003 numit “21 de grame”.
În zilele noastre acest studiu nu se mai bucură de nici un fel de atenţie, dimpotrivă este clasat drept anecdotă în cercurile ştiinţifice, deoarece criticii spun că este posibil să fie vorba de erori de măsurare, cauzate de unii factori. Dar experimentul nu a mai fost repetat nici pentru a-l confirma, nici pentru a-l infirma.
"Reducţionistul” este prin natura sa sceptic în ceea ce priveşte posibilitatea de existenţă a unei conştiinţe independente. Cercetătorul Francis Crick — care în 1962 împărţea Premiul Nobel cu James Watson pentru descoperirea structurii dublu spiralate a ADN-ului — este probabil cel mai cunoscut reprezentant contemporan al acestui punct de vedere.
Într-un studiu desfăşurat pe parcursul mai multor ani, Profesorul Crick afirmă: "minţile noastre — comportamentul creierelor noastre — poate fi explicat prin interacţiunile celulelor nervoase (şi a altor celule) şi a moleculelor asociate cu acestea.”
Unii cercetători afirma că Profesorul Crick se cramponează de un punct de vedere extremist. "Este ca şi cum ai afirma faptul că o catedrală este o grămadă de piatră şi sticlă. Este un adevăr, dar unul prea simplist şi îi lipseşte esenţa.” - spune Michael Reiss, profesor la Universitatea din Londra, care este preot şi în acelaşi timp om de ştiinţă.
Cel mai complet studiu asupra fenomenelor din pragul morţii a fost efectuat de către Pim van Lommel, împreună cu o echipă de medici olandezi, pe 344 de pacienţi din 10 spitale. Aceştia fuseseră resuscitaţi după ce suferiseră stop cardiac.
Studiul publicat în Lancet în 2001 a constatat faptul că 62 dintre pacienţi (adică 18%) aveau o oarecare amintire a experienţelor din pragul morţii, în timp ce 41 dintre ei descriau o experienţă "adâncă” sau "foarte adâncă”.
Jumătate din cei care raportaseră că au avut experienţe în pragul morţii erau conştienţi de faptul că muriseră, în timp ce 56 % au afirmat că trăiseră emoţii pozitive. 15 persoane (24%) vorbeau de experienţe avute în afara corpului, în timp ce 31% au experimentat deplasarea printr-un tunel. 18 persoane spuneau că au văzut un "peisaj celest”. O treime s-au întâlnit cu rude decedate, iar 8 persoane spuneau că au asistat la o revizuire a vieţii lor.
"Opinia cea mai răspândită - dar nedovedită din punct de vedere ştiinţific — este că memoria şi conştiinţa sunt localizate în creier”, scrie profesorul Van Lommel în lucrarea intitulată "Despre continuitatea conştiinţei noastre”
"Cum poate există o conştiinţă clară în afara corpului în momentul în care creierul nu mai funcţionează în timpul morţii clinice, în care EKG-ul este doar o simplă linie?”, se întreabă Van Lommel. "Mai mult unii orbi au descris percepţii care concordă cu realitatea în timpul unor experienţe trăite în afara corpului.” Van Lommel afirma că experienţele în pragul morţii extind limitele înţelegerii medicinei actuale referitoare la conştiinţa umană şi la relaţia minte — creier.
În timp ce acest studiu va rămâne probabil un punct de vedere controversat în cercurile ştiinţifice, în mod garantat vor mai exista şi alte studii în viitor, care să cerceteze eterna întrebare: există oare viaţă după moarte?
