Evadarea lui Ghosn ridică întrebări despre reţele de charter globale care actionează din umbră
alte articole
Carlos Ghosn, şeful companiei Nissan înlăturat de la conducere, acum devenit evadat căutat internaţional, a scăpat din Japonia folosind două avioane de transport.
Bloomberg a scos la iveală faptul că operatorul turc al avioanelor charter a fost, de asemenea, responsabil pentru transferul de aur în întreaga lume pe care l-a organizat guvernul venezuelean, potrivit Zerohedge.
MNG Airlines, o unitate a MNG Holding Co., un conglomerat de servicii hoteliere, financiare şi de transport, a folosit avioane de marfă pentru a transporta aurul din Venezuela spre Istanbul.
Avioanele charter ale acestuia oferă clienţilor "confidenţialitate". Avioanele sunt de multe ori deţinute de un singur grup, totuşi operate şi gestionate de o companie specializată. Însă numărul de identificare de pe coadă şi înregistrările pot fi urmărite, pierzând parţial confidenţialitatea", a menţionat Bloomberg.
Michael Burton, avocat care practică dreptul comercial internaţional, a declarat că, după fuga lui Ghosn, numele MNG este pe radarul tuturor.
MNG afirma că, clienţii pot transporta orice vor în aeronavă, atât timp cât nu este "ilegal". Compania a declarat că a depus o plângere penală pentru transportul ilegal al lui Ghosn.
"În mod similar unei agenţii de închiriere de maşini, MNG Jet închiriază avioane şi nu poartă responsabilitatea pentru ce fac pasagerii cu ele", a declarat compania pentru Bloomberg într-un răspuns prin e-mail. "Conform codului aviaţiei internaţionale, nu este rolul, responsabilitatea şi drepturile MNG Jet de a cerceta motivele din spatele călătoriilor sau de a verifica conţinutul bagajelor transportate de pasageri în avioanele sale".
Joi, exact în aceeaşi perioadă în care Organizaţia INTERPOL elibera un mandat internaţional împotriva lui Ghosn, Turcia aresta şapte persoane în legătură cu contrabanda fostului executiv al Nissan.
Un angajat al MNG, care a fost arestat de autorităţile turceşti, „a recunoscut că a falsificat înregistrările de zbor” în operaţiunea de transportare a lui Ghosn. De asemenea, el a „confirmat că a acţionat în mod individual, fără cunoştinţa sau autorizarea conducerii MNG Jet”, a declarat compania într-un comunicat.
Cazul lui Ghosn aduce în prim plan episoade recente în care alte companii de charter internaţionale au executat operaţiuni controversate - de exemplu cea privitoare la scoaterea ilegală dinn ţară a aurului venezuelean de către preşedintele Nicolas Maduro.
În urmă cu un an, un Boeing 777 privat înregistrat la compania aeriană Nordwind din Rusia transporta 20 de tone de aur din Venezuela în Rusia.
Apoi, în februarie 2019, potrivit unui alt raport, au fost transportate 8 tone de aur de la Banca Centrală a Venezuelei în străinătate, cu ajutorul unui misterios avion de marfă.
Parlamentarii opoziţiei venezuelene declarau la acel moment că scoatere aurului din ţară de către regimul Maduro era ilegală şi avertizau că Maduro intenţionează să vândă aurul în străinătate.