Europa încă trebuie să îi producă pe europeni, scrie Financial Times

Propunerea ca engleza să fie limba Europei ar fi un nou mod amuzant de a comite o sinucidere politică. „Am făcut Italia, acum trebuie să îi producem pe italieni'', afirma Massimo d'Azeglio, un intelectual italian, imediat după unificarea ţării sale, în 1861. Generaţia actuală de politicieni din UE se confruntă cu o versiune modernă a dilemei lui d'Azeglio: au făcut Uniunea Europeană, acum trebuie să îi facă pe europeni, comentează marţi ziarul Financial Times.

Construirea unui grup cu o identitate tipică durează câteva generaţii, dar politicienii Europei nu mai dispun de luxul timpului. Dacă politicienii nu îi pot convinge pe cei 500 de milioane de cetăţeni ai UE să se simtă mai ataşaţi de Europa şi mai puţin de ţările lor, atunci este posibil ca ei să nu poată lua măsurile necesare pentru salvarea euro.

''Majoritatea analiştilor recunosc faptul că, pentru a supravieţui, euro va trebui să fie susţinut de un buget federal mult mai mare, de eurobonduri şi de un guvern central mai puternic. Aceste lucruri nu trebuie să apară imediat, dar direcţia trebuie să fie stabilită rapid. Dificultatea ''producerii de italieni'' este o poveste plină de învăţăminte pentru cei care acum se luptă să ''producă europeni''. După mai bine de 150 de ani de la unificarea Italiei, Liga Nordului, un partid de opoziţie puternic, pledează pentru transformarea Italiei într-o federaţie mult mai laxă sau chiar pentru dezmembrarea ţării. Liderul Ligii Nordului, Umberto Bossi, a fost forţat să demisioneze săptămâna trecută, dar tensiunile legate de partidul său persistă. Sudul Italiei este încă mult mai sărac decât partea de nord. Unii susţin că stagnarea relativă a Sudului este rezultatul apartenenţei Italiei la zona euro, în condiţiile în care Nordul are o productivitate sporită. În acelaşi timp, mulţi contribuabili din Nord resimt masiv transferul de bani colectaţi din taxe către Sud'', notează publicaţia britanică.

La fel ca Italia, Europa suferă de pe urma unei divizări între Nord şi Sud, existând tot mai multe resentimente între cetăţenii din nordul prosper şi cei din Sudul care se zbate pentru a depăşi dificultăţile economice. Politicienii trebuie, oarecum, să convingă ambele părţi să depăşească diferenţele dintre ei, prin a se gândi la ei înşişi ca la europeni.

Dar 'producerea de europeni'' va fi mult mai dificilă decât cea de italieni: procesul formării identităţii trebuie să aibă loc pe un teritoriu imens, cu diferenţe importante de limbă şi cultură.

Toţi fondatorii de state - adaugă FT - au ştiut că o limbă naţională comună şi narativă constituie baza creării unei naţiuni. Controlul sistemului de educaţie este esenţial. În anul 1861, doar unul din 40 de italieni vorbea de fapt italiana. Acest lucru a fost corectat prin intermediul şcolilor. Astăzi însă educaţia rămâne în mâinile celor 27 de state membre ale UE - nu există o curiculă şcolară comună în interiorul UE şi mult mai puţină educaţie într-o limbă comună.

Dacă Europa a dorit cu adevărat să fie învăţată într-o limbă comună, candidata evidentă ar fi engleza. Dar propunerea ca engleza să devină limba în care are loc educaţia în şcolile franceze ar fi o nouă şi amuzantă modalitate de a comite suicid politic.

De fapt, aşa cum arată apropierea alegerilor din Franţa, dezbaterea a devenit mult mai naţionalistă. Autorităţile de la Bruxelles, care sunt convinse că Europa trebuie să avanseze pe calea integrării, au trebuit să asculte promisiunea lui Francois Hollande (candidatul socialist la prezidenţialele din Franţa) de a 'renegocia' noul pact fiscal al UE şi ameninţările lui Sarkozy că va retrage Franţa din spaţiul european de liberă circulaţie.

Alegerile din Grecia, de luna viitoare, vor duce probabil la o ofensivă a retoricii naţionaliste - în special după recenta sinucidere şocantă a unui pensionar, în faţa parlamentului, care a lăsat o notă în care îi acuza pe politicienii greci că au vândut ţara străinilor. Identităţile de grup pot apărea în momente de criză şi război, dar, departe de 'a produce europeni'', actuala criză îi încurajează pe cetăţenii UE să revină la identităţi naţionale, mai vechi şi mai bine înrădăcinate, conchide FT.