Elicopter militar rusesc se prăbuşeşte în Siria. Doi piloţi ucişi
alte articole
Un elicopter militar rusesc s-a prăbuşit luni în estul Siriei, fiind ucişi ambii piloţi, au declarat agenţii ruse de ştiri, citând o declaraţie a Ministerului Apărării.
Ministerul a fost citat afirmând că elicopterul Ka-52 se afla într-un zbor de rutină când s-a prăbuşit, adăugând că trupurile celor doi piloţi au fost descoperite după o operaţiune de căutare. Ministerul a mai precizat că o eroare tehnică ar putea fi cauza prăbuşirii, potrivit RFE/RL.
Acesta este al doilea caz în această lună când piloţi ruşi îşi pierd viaţa căzând în Siria. În 3 mai, un avion de vânătoare rusesc Su-30M s-a prăbuşit în Siria la scurt timp după decolare, ambii membri ai echipajului fiind ucişi.
În privinţa acelui incident, armata rusă a luat în calcul varianta ca unul dintre motoarele avionului să fi fost lovit de o pasăre.
Incidentul recent de prăbuşire a elicopterului a avut loc după ce comandantul forţelor NATO din sudul Europei, amiralul american James Foggo, a declarat pentru Associated Press că spaţiul aerian şi maritim din estul Mediteranei a devenit foarte “aglomerat” ca urmare a faptului că Rusia profită de rolul său militar în Siria pentru a-şi consolida prezenţa într-o regiune mai extinsă.
Foggo a afirmat că regiunea estului Mediteranei devine “aglomerată” cu nave ruseşti, amintind că au avut loc anumite incidente “nesigure sau neprofesioniste” care au implicat avioane militare ruseşti.
Rusia a creat o bază maritimă în portul sirian Tartus din Mediterană când la conducerea Siriei se afla Hafez al-Assad, tatăl actualului preşedinte Bashar al-Assad.
Totuşi, Foggo a afirmat pentru AP că Rusia şi-a mărit în mod semnificativ numărul forţelor din Siria în ultima perioadă. “[Ruşii] au adus multe avioane şi nave” în ţara arabă, a adăugat Foggo.