Eficacitatea vaccinului Pfizer scade sub 50% după cinci luni de la vaccinare - studiu

(Getty Images)
Katabella Roberts
06.10.2021

Eficacitatea vaccinului Pfizer-BioNTech COVID-19 scade sub 50% după cinci luni, potrivit unui nou studiu publicat în jurnalul medical The Lancet pe 4 octombrie.

Studiul (pdf), care a fost finanţat de Pfizer, a încercat să evalueze eficacitatea globală a vaccinului Pfizer-BioNTech împotriva infecţiilor cu virus Wuhan şi evoluţia internărilor în spitale, legate de COVID-19, boala produsă de virusul din China.

Cercetătorii au analizat înregistrările electronice de la 3,4 milioane de bărbaţi şi femei care sunt clienţi ai reţelei de sănătate Kaiser Permanente Southern California, între 14 decembrie 2020 şi 8 august 2021 şi au evaluat eficacitatea vaccinului până la şase luni după ce a fost injectat.

Cercetătorii au descoperit că vaccinul Pfizer a fost 88% eficient în prima lună după vaccinarea completă, dar eficacitatea sa a scăzut la 47% după cinci luni.

Vaccinul s-a dovedit a fi, de asemenea, extrem de eficient împotriva variantei Delta, oferind 93% eficienţă în prima lună după vaccinarea completă, dar scăzând la 53% după patru luni.

Prin comparaţie, eficacitatea faţă de alte variante non-Delta a fost de 97% după o lună şi a scăzut la 67% după patru până la cinci luni, potrivit studiului.

Eficacitatea împotriva internării în spital legată de infectarea cu Delta a rămas ridicată, la 93%, timp de până la şase luni, au spus cercetătorii.

„Rezultatele noastre oferă sprijin pentru eficacitatea ridicată a BNT162b2 împotriva internărilor în spitale până la aproximativ şase luni de la vaccinarea completă, chiar şi în faţa diseminării pe scară largă a variantei Delta”, au scris cercetătorii.

„Reducerea eficacităţii vaccinului împotriva infecţiilor cu SARS-cov-2 în timp, se datorează probabil în primul rând scăderii imunităţii în timp, mai degrabă decât variantei Delta care trece peste protecţia oferită de vaccin.”

„Rezultatele noastre reiterează într-un cadru real din SUA că vaccinarea cu [vaccinul Pfizer-BioNTech COVID-19] rămâne un instrument esenţial pentru prevenirea COVID-19, în special a internărilor asociate cu COVID-19, cauzate de toate tulpinile actuale de îngrijorare”, au adăugat ei.

Cel mai recent studiu finanţat de Pfizer vine la o zi după un studiu separat al BioRxiv publicat luni, care a constatat că nivelurile de anticorpi generate de două doze ale vaccinului Pfizer-BioNTech pot suferi o scădere de până la 10 ori - la şapte luni după a doua vaccinare.

Studiul, care încă nu a fost evaluat de colegi, a remarcat faptul că scăderea nivelului de anticorpi compromite capacitatea organismului de a se apăra împotriva COVID-19 dacă individul se infectează.

Studiul s-a axat pe 56 de participanţi sănătoşi care au primit două doze de vaccin Pfizer-BioNTech. Sângele participanţilor a fost prelevat o dată după ce au primit a doua vaccinare şi încă o dată după şase luni.

Cercetătorii au sugerat administrarea unui al treilea vaccin de rapel ca măsură de îmbunătăţire a eficacităţii vaccinului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor