Ebola: 300 de lucrători din domeniul sănătăţii infectaţi, epidemia dezvăluie punctele slabe ale OMS
alte articole
Până în prezent, aproximativ 300 de lucrători din domeniul sănătăţii au fost infectaţi, iar aproximativ jumătate dintre ei au murit", a declarat Margaret Chan, director general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care a vorbit astăzi, 16 septembrie, la Copenhaga în cadrul Comitetului regional al OMS pentru Europa, care reuneşte miniştri şi oficiali din domeniul sănătăţii din 53 de state membre UE.
"Înainte de izbucnirea epidemiei, cele trei ţări cele mai afectate, şi anume Guineea, Liberia şi Sierra Leone - a spus Chan - aveau doar 1-2 medici disponibili pentru a trata aproape 100.000 de oameni. Moartea unui medic sau asistent medical, scade semnificativ capacitatea de răspuns la virus a sistemelor de sănătate".
"Presiunile epidemiei de Ebola arată unele puncte slabe ale OMS, unele elemente disfuncţionale care trebuiesc corectate urgent în contextul unei reforme organizatorice la fiecare nivel", admite Margaret Chan.
În Liberia – raportează Chan - există cazuri confirmate în 14 din cele 15 judeţe ale ţării. Numărul de cazuri noi este în creştere exponenţială, dar nu există nici măcar un pat disponibil în întreaga ţară. Comerţul şi turismul din toată Africa sub-sahariană sunt lovite grav. Percepţia din afara continentului este că aceasta este o "boală din Africa" şi că întreaga regiune a Africii este contaminată într-un fel sau altul.
"Le mulţumesc ţărilor reprezentate în această cameră, Uniunea Europeană şi alţii pentru sprijinul enorm pe care îl furnizează guvernelor ţărilor afectate. Trebuie să luptăm împotriva acestui virus cu un spirit solidaritate la nivel mondial. O lume umană nu lasă ca oamenii din Africa de Vest să sufere la aceste niveluri extraordinare", a concluzionat Chan.
Bilanţul provizoriu al epidemiei de Ebola în Africa de Vest a ajuns la mai mult de 2.500 de decese şi aproape 5.000 de infectaţi. Aceasta este cea mai recentă estimare a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, definind o epidemie "care nu are precedent în timpurile moderne".
Pentru a face faţă situaţiei de urgenţă, guvernul Statelor Unite va trimite 3.000 de soldaţi în Africa de Vest. Armata va oferi sprijin medical şi logistic şi va contribui la creşterea numărului de paturi în spitale pentru a izola şi trata pe cei bolnavi. Personalul militar, de asemenea, va instrui 500 de lucrători în domeniul sănătăţii pe săptămână. În regiune se vor construi 17 clinici, fiecare cu 100 de paturi şi se va stabili un birou de coordonare în Monrovia, Liberia.